Și fetele bune pot fi îndrăznețe

Basmul „Cenușăreasa”, în varianta Fraților Grimm, poate fi orice, mai puțin o poveste în care o tânără fată așteaptă să fie salvată de un prinț. Este, mai degrabă, o poveste despre identitate, despre schimbare, despre maturizare. Fiecare personaj al basmului are o semnificație proprie, menită să potențeze, în final, evoluția tinerei eroine. În plus, această versiune are ceva ce-mi place în mod deosebit și anume libertatea de decizie pe care i-o lasă Cenușăresei, împuternicind-o și conferindu-i un plus de autonomie foarte agreabil așteptărilor din timpurile noastre.

De ce ne place povestea atât de mult?

Am crezut întotdeauna că sunt eu mai înclinată spre a mă lăsa atrasă de ficțiune, că sunt mai visătoare. Ce revelație să citesc „Animalul povestitor: cum ne fac poveștile oameni” – scrisă de Jonathan Gottschall și tradusă de Smaranda Nistor la Editura Vellant în anul 2019 – și să aflu că există explicații biologice pentru această atracție și că, în plus, ficțiunea are o funcție mai mult decât pragmatică de pe urma căreia beneficiem cu toții.

Muzicanții din Bremen – un basm despre schimbare

Relevanța unui basm despre transformările interioare ale omului la vârsta senectuții rezidă în aceea că pe copii, în ciuda a ceea ce adulții ar putea crede, îi preocupă de asemenea soarta celor dragi – a părinților, a bunicilor. Copiii au nevoie să știe că aceștia vor fi bine, vor fi fericiți în viitor(ul îndepărtat sau mai puțin îndepărtat), dar mai ales că aceștia știu să fie bine.