(…) observăm astfel, la modul practic, cum limbile străine îți deschid orizonturi nemărginite și îți dezvoltă abilități diverse (creativitatea, gândirea logică și înțelegerea altor culturi).
Diversitate, incluziune și integrare în Colegul cel nou
Jordan, colegul cel nou, trece de la a fi împărțit între două lumi la a le regăsi pe amândouă în el însuși, întrepătrunse și împletite armonios. Și cei din jurul său par să treacă prin același proces. Însă, în timp ce unii se străduiesc să găsească legături între două părți importante ale vieții lor, alții încearcă din răsputeri să le țină separate, totul într-un efort comun de integrare.
Limba română în lume
„Într-un colț din grădină cresc bulbii de usturoi, numiți căpățâne. În fiecare bulb sunt alți zeci de bulbi mai mici, pe care îi numim căței de usturoi.”, citeam eu într-o seară. Nu termin bine fraza și-l aud pe M. râzând și strigând : „Ham-ham!”…