Au mai rămas șase seri și șase nopți până la Crăciun. Ați scris scrisoarea? Ce credeți, l-ați convins pe Moșu că ați fost cuminți tot anul? Haida de, tot anul!? parcă aud cum exclamați. Cine este cuminte tot anul? Poate o piatră, o stâncă, suprafața unui iaz de munte, oricum ceva care nu este nici copil și nici adult.
Bine, bine. Și ce i-ați scris Moșului? Cam cât de lungă este lista? Lungă precum a Porcului Ren sau scurtă cât o telegramă? Ați scris mai mult ca să aibă de unde alege – măcar una să aducă – sau ați scris unul-două lucruri, gândindu-vă că e bine să arătați că știți ce vreți?
Cine a trecut pe listă, în scrisoarea către Moș, cărți să ridice mâna sus! Dacă nu v-ați hotărât încă la un titlu sau nu ați găsit vreuna pentru vârsta voastră, mai este timp. Un pic. Oricum nu uitați că puteți oricând să-mprumutați de la bibliotecă un teanc de cărți și să-l puneți sub brad. Sigur vor arăta bine și numai bune de citit sub luminițele din pom.
Și pentru că am pomenit mai sus că poate nu ați găsit vreuna, în lista noastră de recomandări În așteptarea lui Moș Crăciun, am pregătit în această seară o carte pentru copii mai mărișori, de 10-14 ani.
Este vorba despre Străjerii copilăriei. Cartea întâi: Nicolaus Miazănoapte și bătălia cu Regele Coșmar, de William Joyce și Laura Geringer, cu ilustrații de William Joyce, tradusă din engleză de Iulia Arsintescu și apărută la editura Arthur. Aceasta este o carte cu capitole scurte, cu ilustrații puține, alb-negru.
Într-un timp suspendat sau oprit pentru o vreme, așa cum numai Ombric Shalazar, unul dintre ultimii mari vrăjitori din lume, putea foarte bine să facă, și într-un loc în care oamenii trăiesc în adâncul pădurii, sunt păziți de Știma Pădurii și au auzit de Galileo din Italia – Ombric cel puțin a auzit – se petrece povestea din această seară.
O confruntare dintre bine și rău, un vrăjitor, un ucenic aventurier, o armată de Neliniști și un Rege Coșmar se întâlnesc în povestea noastră pentru a face din lectura ei un timp petrecut împreună în așteptarea lui Moș Crăciun.
Cartea face parte din seria Străjerii copilăriei care cuprinde alte două titluri, ambele apărute la editura Arthur: Iepurelius D. Pascal și Ouăle Războinice în Centrul Pământului și Dențiana, Regina Armatei Zânelor Măseluță.
Cele 259 de pagini sunt umplute cu scris mare pe rânduri aerisite. Vârsta recomandată menționată mai sus se datorează și textului care ar putea părea lung copiilor multilingvi. De aceea și recomand citirea împreună, un duo așa cum fac cititoarele de azi sau de către adultul cititor profesionist cu intervențiile ascultătorului, fie că acesta întreabă, comentează, încurajează sau se teme.
Înregistrarea video din această seară a fost realiză de Rita și Rihanna Rigmanyi, editată de Simona Popa și publicată cu acordul editurii Arthur.
Cartea poate fi împrumutată de la Biblioteca Cărți pentru Matei, din Hoofddorp, Regatul Țărilor de Jos.
Pe mâine seară!