Se apropie, se apropie Moș Crăciun! Bine, mai sunt 14 seri, dar nu îmi puteți lua în nume de rău entuziasmul. Aceasta este o perioadă asociată cel mai mult cu tot ce poate fi mai plăcut și mai generos în oameni, fie ei că sunt în sate sau orașe, în păduri sau câmpii.
În același timp, mă gândesc și la cei pentru care această perioadă este una dificilă, simțind și mai mult contrastul între magia și bucuria de care toată lumea vorbește și stările lor. Acestora aș vrea să le spun că mă bucur că sunteți alături de mine, alături de noi, la bibliotecă. Mă bucur să citim și să ascultăm împreună povești. Și, mai ales, să discutăm împreună poveștile, fie că sunt ele din cărți sau din viață.
Acum este momentul să citim, momentul nostru preferat din zi. Și sper că și al vostru, oriunde ați fi.
Pentru seara aceasta am pregătit o poveste foarte interesantă. Este vorba despre povestea lui Nter, un roboțel ca toți roboțeii cu toate șuruburile acasă, care locuiește pe strada Piuliței. El lucrează la marea fabrică din cartierul Oțelului. Acolo are o muncă repetitivă și oarecum monotonă. Momentul său preferat al zilei este când, la sfârșitul programului, se urcă pe acoperiș de unde ascultă forfota orașului și îi vede pe ceilalți roboței alergând în toate părțile.
V-a prins? Pe mine da. Când am început să citesc cartea, uitasem unde sunt și ce făceam. Eram cu totul acolo, în poveste. Stilul de scris îmbina încă echilibrat detaliile practice cu construcții elaborate de cuvinte. Abia dacă le simțeai. Erau acolo cât să te prindă mai bine. Din păcate în cea de-a doua parte a poveștii, tentația de a folosi expresii forțate îți distrage atenția de la povestea roboțelului, precum o zgârietură pe un disc de vinil care întrerupe când ți-e povestea mai dragă vraja care s-a creat în jurul tău.
Este o povestea care stârnește imaginația copiilor, așa cum se întâmplă și cu cititorul nostru din această seară care a plonjat de-a dreptul în ea și s-a identificat cu roboțelul Nter. Ce-a ieșit, puteți vedea dând click pe link-ul de mai jos. Sunt sigură că i-ar plăcea să citească încurajările voastre, așa ca să facă mediul online mai interactiv.
Până atunci însă, aș vrea să vă mai povestesc un pic despre cărți dispărute demult, așa zise „inutile”, versus manualele de instrucțiuni, despre copacul de încărcare Bibliotecă și demontarea lui pentru „binele” roboților. Deși poate că nu ar trebui să punem între ghilimele cuvântul „binele”, pentru că cei care l-au demontat chiar au crezut în el, în bine adică.
Citind povestea, mi-am adus aminte cum primul text pe care i l-am citit oficial copilului meu a fost afișul de pe ușa camerei de spital unde s-a născut. Nici nu-mi mai amintesc ce spunea – ceva instrucțiuni și reguli, desigur. Mi-am amintit, de asemenea, că știu pe cineva care nu citește din principiu ficțiune. Poate cunoașteți și voi pe cineva la fel?
Una peste alta, aceasta este o carte frumos editată, cu ilustrații ca din poveste, predominant colorate în tonuri de gri și un pic de galben, pe alocuri presărate cu tonuri de roșu și roz – acolo unde este vorba despre cărți și povești, desigur – și cu un text aproape perfect, pe care vă invit să-l completați sau să-l modificați după cum doriți. Acesta este în fond dreptul vostru, al cititorilor.
Am vorbit atât despre povestea din această seară și nu am băgat de seamă că nu v-am spus titlul ei. Este vorba de Povestea lui Nter, imaginată, scrisă și ilustrată de Iulia Burlac și apărută la editura Signatura.
Înregistrarea video cu lectura cărții a fost realiză de Rareș și Carla Cojocea, editată de Simona Popa și publicată cu acordul editurii Signatura.
Cartea poate fi împrumutată de la Biblioteca Cărți pentru Matei, din Hoofddorp, Regatul Țărilor de Jos.
Pe mâine seară!
