În această perioadă, credem că este nevoie mai mult decât oricând să discutăm poveștile pe care le găsim în cărți. Care este contextul istoric și cultural în care a fost scrisă? Și-a îndeplinit autorul scopul propus? Cum am putea continua? Ce am face noi diferit? Cum? De ce?
Și da, credem că întrebările despre noi înșine ar trebui să fie mai multe iar răspunsurile mai sincere. Altfel cum am putea spera să controlăm evenimente exterioare, dacă nu ne cunoaștem și nu ne putem controla pe noi înșine?
De aceea, poate ai observat în articolele noastre din ediția de anul acesta a proiectului În așteptarea lui Moș Crăciun, am descoperit și subliniat de fiecare dată posibilitatea de a începe sau de a continua discuția după ce ai închis cartea.
Acest articol nu este diferit, pentru că în această seară vom vorbi despre o altă carte care oferă nu una ci două sau chiar trei oportunități de a crea obiceiul dezbaterii într-un spațiu sigur și liber, chiar de la cele mai mici vârste.
Se poate spune o poveste doar cu forme și culori? O poveste despre prietenie, călătorii și peripeții, o poveste imprevizibilă, cu final deschis, despre animale fie că sunt ele din pădure sau din deșert?
Un urs și-a pierdut simțul de orientare. Na, poznă! Și acum nu-și mai găsește bârlogul. Are nevoie de ajutor să-și găsească casa. Pentru că toate celelalte locuri unde nimerește nu sunt nici ale sale, nici pe măsura sa și atunci nu rămâne decât să pornească cu toții în căutarea bârlogului ursului.
Cum se va termina? Va trebui să citiți cartea pentru a afla răspunsul la această întrebare precum și la cea de mai sus: „Se poate spune o poveste doar cu forme și culori?”.
Cititorii noștri din această seară vă vor ajuta și ei un pic. Iar eu o să vă mai spun că povestea nu se va termina o dată cu ultima pagină din carte. Ei, v-am făcut curioși? Eu sper că da.
Este vorba despre Loc, loc, în bârlog imaginată și scrisă de Nicola Grossi, ilustrată de Silvia Borando și Lorenzo Clerici, tradusă de Ioana și Florin Bican și apărută la editura Povestela Ofir. Recomandată pentru vârsta 0-5 ani.
Povestea din această seară ne este prezentată într-o carte cu pagini cartonate, puține detalii și combinând formele geometrice cu emoția și dimensiunea imaginativă a ficțiunii.
Autorul a redus imaginea la forma ei cea mai simplă: un cerc plin maro este ursul; un cerc plin portocaliu este vulpea; pădurea este o linie groasă verde. Linie, cerc, pătrat. Linie dreaptă, linie curbată, linie ondulată, linie în zigzag.
Bine, bine, dar cum știm că această linie groasă și verde este pădurea? Putem intui și apoi putem obține confirmarea citind textul. Uite, cuvântul „pădure” e scris cu verde chiar deasupra liniei. În altă parte cuvântul „urs” e scris cu maro, „vulpe” cu portocaliu și tot așa.
Iar culoarea albă a textului încadrat de un pătrat plin roșu, care revine din loc în loc, punctează suspansul acțiunii, atrage atenția asupra momentului, incită anticiparea a ceea se va întâmpla mai departe în poveste.
Uneori legătura dintre un moment și altul al poveștii se face doar prin culori, fără alte precizări. Pe de altă parte, textul este repetitiv, propozițiile simple dar cu un vocabular bogat.
De parcă nu ar fi suficient de elaborată construcția poveștii, aceasta se poate transforma și într-un joc de matematică – cine este mai mare decât broasca și mai mic decât ursul? – sau de memorie cu animale și culori iar jocul, la fel ca și povestea, se poate continua mult timp după ce ați închis cartea.
Înregistrarea video cu lectura cărții a fost realiză de Anca și Victor Suta-Avram, editată de Simona Popa și este publicată cu acordul editurii Povestela Ofir.
Cartea poate fi împrumutată de la Biblioteca Cărți pentru Matei, din Hoofddorp, Regatul Țărilor de Jos. Pe mâine seară!
