În recenzia de astăzi vorbesc despre „Zilele ce vor veni”, de Melissa Da Costa, tradusă de Liliana Urian, apărută la editura Trei, o carte despre puterea de vindecare a naturii.
Odată cu pierderea celor mai iubite ființe, Amande se retrage cu chirie într-o pădure pentru a suferi în singurătate șocul tragediei. Îndurerata Amande se izolează de prieteni, cunoștințe și colegi de muncă mutându-se în mijlocul unei păduri, unde evită contactul cu lumina sau cu lumea. Într-un moment favorabil, ea descoperă agendele horticole ale fostei proprietare și găsește astfel speranța.
Din primele pagini am remarcat un aspect special la stilul de scriere. Îmi lasă impresia de familiaritate cu Amande, ca și cum ne-am fi cunoscut de mult timp sau am fi fost buni prieteni. Aceasta se datorează probabil modului în care ea „vorbește” cu cititorul: un monolog intim și domol. Iese în evidență personalitatea sa retrasă și durerea pierderii celor dragi. Țin să precizez că volumul este scris sub forma unui jurnal personal al protagonistei, la timpul trecut.
O temă serioasă abordată în carte este pierderea bruscă a celor apropiați, ilustrată atât de bine prin trăirile eroinei. Deși nu am vreo experiență personală asemănătoare, lectura mi-a mărit simpatia față de cei care au trecut printr-o astfel de traumă. Am înțeles astfel că, printre altele, ea poate lăsa urme de durată în psihicul unei persoane și se poate manifesta în felurite moduri.
Acest „jurnal” al Amandei este o mărturie a vindecării sale prin grădinărit. Mi-a plăcut mult stilul de scriere din carte: un monolog continuu în care ea își expune detaliat trăirile sufletești, gândurile și stările, cu o percepție tulburată asupra lumii. Povestea m-a ținut captiv în timpul lecturii și datorită, cum spuneam mai sus, modului intim de a vorbi al Amandei, ca de la prieten la prieten. Uneori părând dezinvoltă, alteori obosită sau nervoasă, Amanda vorbește cu cititorul într-o manieră simpatică și amicală.
În ciuda faptului că majoritatea acțiunii se petrece într-un colț de natură, în mijlocul unei păduri mici, unele întâmplări relatate nu sunt lipsite de suspans… veți vedea voi!
Cu toate acestea, cartea (una bună în opinia mea) nu impresionează printr-o cantitate mare de acțiune sau incertitudine (cea asociată cu cărțile moderne) ci prin simplitatea și autenticitatea sa. Autoarea surprinde cu ușurință transformarea vindecării protagonistei prin interacțiunea cu natura și grădinăritul. Este o lectură plăcută și emoționantă și, deși țin să vă avertizez în privința unor referințe (foarte rare) la „intimitate” ce ar putea să nu fie potrivite celor mici, cartea te va face să reflectezi asupra propriilor traume și puterea de a le depăși.
Aflăm din poveste, printre altele, că vindecarea emoțională durează un timp și se realizează într-un ritm personal și într-un mod care altora li s-ar putea părea atipic. Fiindcă este mult mai mult de descoperit la o astfel de carte decât ce am reușit eu să leg în recenzia aceasta, recomand această carte celor iubitori de literatură sensibilă.
Vă mulțumesc!
sursă poză autoare: Sofrologie NEws
