Flavia, barza care aduce toți bebelușii, a îmbătrânit și ar vrea să se retragă la pensie. Ultima ei misiune este să aducă pe lume unsprezece purcei la Doamna Scroafă. Pe primii zece i-a adus ea cum i-a adus, dar la cel din urmă are probleme cu bătrânețea și cu ucenica pe care a primit-o de la agenția unde lucrează. Trebuie să o instruiască în vederea schimbului între ele, schimb între generații.
Ca orice delivery, care se respectă, barza noastră trebuie să livreze coletul, adică purcelușul și să primească avizul semnat de destinatar, adică de Doamna Scroafă. Fără el, Flavia nu se poate pensiona. Numai că treburile merg cam de-a-ndoaselea, ca să nu spun chiar pe dos. În loc de ucenică, primește un ucenic miop, cu ochelari și GPS din care nu prea își scoate nasul, pardon, ciocul. Un vulpoi, Socott, vrea să-și impresioneze vulpița pe care o admira, o iubea în tăcere și le fură purcelul. Trei frați corbi pun la cale o răpire de purcel valoros. Așa cred ei, dacă purcelul are o escortă așa de importantă, adică două berze în loc de una, cum ar fi normal, sigur e unul special. Și tot așa mai departe.
Rostogol merge acasă, de Lavinia Braniște, cu ilustrații de Andrei Măceșanu, editura Arthur.
Cartea are 93 de pagini, deci ai ce citi, și este o spumă de căpșuni sau cu căpșuni, cum doriți, de conversație și de povestire. Și nimic din ce le este cunoscut generațiilor tinere și adolescente nu este lăsat deoparte: preocupări, limbaj, dorințe, acțiuni etc. De unde reies ele? Din toate aventurile la care participă purcelușul Rostogol, cum îl numește Zdrell, ucenicul de barză cu GPS, toate stările emoționale pe care le traversează vulpoiul Socott, încercând să-i atragă atenția vulpiței Carla, din tentativa de răpire pusă la cale de cei trei corbii frați și așa mai departe.
Ce este interesant și demn de remarcat, în afară de tipul de narațiune și de dialog ori de limbajul adecvat fiecărui tip surprins, sunt informațiile, deloc academice, chiar naive, dar foarte inteligent strecurate în poveste despre specificul fiecărui personaj. De exemplu: ce preferă purceii, ce fac, ce mănâncă berzele și cum stau ele în genunchi, cum își fac rost vulpile de vizuină și cum mârâie, nu pentru agresivitate, ci pentru apărare, cum fură corbii mâncarea veverițelor și tot așa.
Cartea este un adevărat compendiu de educație și de bune practici pentru cei care au în grijă un bebe, pentru cei care văd în tineri ceva ce nu pot înțelege și, adesea, accepta (ucenicul cu GPS, vulpoiul Socott, cei trei corbi care seamănă cu niște călugari – trimiterile numelor sunt evidente, dar care au mintea la învârteli și afaceri păguboase), pentru primii fiori de dragoste și despre durerea respingerii, despre cei plecați în străinătate și cei rămași acasă cu dorurile lor etc.
Dacă este să vorbim despre ilustrație? Eu aș spune Wow! Dar nu pentru cei care iubesc ilustrația clasică, realistă. Andrei Măceșanu, ilustratorul, m-a fermecat. Am cumpărat cărțile din această serie de dragul ilustrației, mai întâi. Apoi m-am surprins textul. Pe scurt: ilustrațiile sunt grafică în tuș și acuarelă, cum bine spune autorul. Dar nu spune că sunt foarte frumos stilizate, sunt imagini ce se potrivesc grozav pentru vitralii. Personajele sunt doar linii și pete de culoare. Dar ce stilizare! Impresia este de joacă de copil, dar o singură linie dă impresia de zbor, o singură pată de culoare descrie în totalitate personajul. Pe scurt, fiecare este un vitraliu în sine, prin care se strecoară ușor și diafan lumina ca într-o catedrală.
Cărțile din serie, despre care voi mai vorbi, pentru că am cinci titluri, sunt excelent tipărite pe hârtie cretată, lucioasă, coperta cartonată așa cum trebuie să arate o carte elegantă. Ce nu înțeleg eu, este restricția pe care și-o impun editurile pe coperta unei cărți, unde se specifică vârsta pentru care s-ar adresa aceasta, pentru că eu am o vârstă venerabilă și m-am bucurat că am avut plăcerea să o citesc și să admir minunatele ilustrații. Cartea este potrivită și la vârste mai mari decât consideră editura că merge. Se deschid multe idei, multe probleme, care ar trebui dezbătute, atât la clasă, chiar la clasele gimnaziale, nu doar până la șapte ani.
Recomand cu căldură toată seria! Lectură plăcută!
Întreaga serie de carte se regăsește și în biblioteca noastră.
[…] Vă urez lectură plăcută și vă mai dau un pont: toate cărțile cu Rostogol sunt, pe un sfert serioase, pe o treime haioase și pe o altă treime ironice. Cât fac cele două treimi și un sfert împreună? Sper că nu vă stresez cu calcule, doar sunteți în vacanță! Dar seria lui Rostogol merită citită chiar și în vacanță, poate chiar mai bine în vacanță. Despre ilustrațiile arhitectului Andrei Măceșanu nu pot să spun decât că sunt în întregime haioase și ironice, exact cum am mai spus în articolul precedent. […]