Simon este singurul dintre „elevii” clasei sale căruia îi pasă de copilul său de făină: un obiect inert, de 3 kilograme, de care este nevoit să aibă grijă pe o durată de trei săptămâni. În timp ce Robin își distruge copilul, dându-i un șut, Simon Martin se atașează de al său… și așa îi apar în minte întrebări despre el însuși pe care nu și le pusese până atunci.
„Copii de făină” de Anne Fine, traducere din engleză de Stela Gheție, editura Arthur.
În clasa rezervată celor mai dificili elevi ai școlii, printre niște elevi care nu prea dau pe la școală, visează la explozii cu conserve de budincă și nu știu să citească, Simon Martin găsește propriul sens în tema dată de dirigintele său, domnul Cartright. El trebuie să păstreze „săcuțelul” – copilul – de făină mereu curat, să prevină scurgerile de făină sau umezirea copilului, să nu-l lase nesupravegheat și să păstreze un jurnal în care să-și scrie zilnic experiența de părinte.
Deși nu este cel mai strălucit elev, Simon are un suflet sensibil și se îngrijește cu atenție de copila sa făinoasă. Tatăl lui a plecat când acesta avea numai 6 săptămâni, lăsându-l pe Simon cu mama lui și fără vreun semn de viață din partea sa de atunci. Proiectul bebelușilor de făină îi trezește băiatului întrebări despre tatăl său. Cum era în ziua în care a plecat? Ce mâncase la micul dejun? Ce fel de om era? Simon își creează o imagine mentală despre tatăl său, supărat că nimeni nu are nicio poză clară cu el.
Când interacționează prima dată cu un bebeluș, Simon înțelege iubirea părinților față de odraslele lor. El realizează cât de dificil este să îngrijești un sugar, în momentul în care nu are unde să-și lase copila de făină pe timpul antrenamentelor de fotbal – astfel, pus în situația părinților îngrijorați care își lasă copiii la intrarea în magazin, el dezvoltă compasiune față de mama și tatăl lui – și devine profund recunoscător pentru efortul depus de mama lui de-a lungul anilor: „e o eroină!”.
Îngrijind copila de făină de-a lungul celor trei săptămâni, Simon se atașează de ea și, în același timp, înțelege de unul singur motivul pentru care tatăl său a plecat așa devreme de acasă.
Aceasta nu este o carte pe care să o citești și să treci pur și simplu mai departe, ci are profunzime. Chiar dacă „Copiii de făină” este scrisă într-un stil prietenos cititorilor tineri, ea abordează teme complexe precum abandonul și recunoștința și urmărește transformarea lentă a lui Simon în cineva ce privește școala cu alți ochi și își respectă profund mama pentru tot ce a făcut, dar și în cineva care își iartă tatăl pentru plecarea timpurie de acasă și îl înțelege; pe parcursul poveștii, Simon află că nici el n-ar fi fost pregătit pentru creșterea unui copil și nu îl învinovățește pe tatăl său de mult dispărut din viața sa.
De aceea cred că „Copiii de făină” este, poate, un soi de carte de aventură. Simon are o evoluție foarte interesantă ca și protagonist și lasă cititorul să tragă propriile concluzii. Povestea băiatului oferă libertate de interpretare și, cred eu, este strălucită. V-o recomand cu drag. Pe data viitoare!
Sursă poză autoare davidhigham.co.uk .
