Pentru astăzi am ales patru cărți apărute la editura Humanitas, colecția Humanitas Junior, cărți scrise și ilustrate de autori români.
Prima se numește 9 povești cu mustăți despre niște hamsteri cu adevărat adevărați scrisă de Voicu Bojan, ilustrată de Paul Mureșan. La începutul cărții găsim informații despre autori, de unde aflăm că primul a publicat alte două cărți, pentru adulți, iar al doilea este cunoscut, în special, pentru scurtmetraje de animație multipremiate.
Cu fraze lungi, puțină acțiune, întâmplări scurte și foarte scurte, cu un stil de scris atrăgător și umor fin care începe încă de la titlul, posibil mai ușor de gustat de către copiii mai mari și de către adulți decât de cititorii de 6 ani, cu întorsături elaborate de frază – iată un exemplu:
„Pentru o clipă, Rafael a rămas cât se poate de uimit. L-a privit întrebător pe Tigru cu ochii măriți și, apoi, chipul a început să i se schimonosească progresiv. Iar ceea ce ar fi putut semăna cu un simplu căscat, nebăgat în seamă de nimeni, s-a transformat într-un urlet prelung și foarte ascuțit, băgat numaidecât în seamă de către toți oamenii mari.”
Cu titluri care punctează foarte bine amuzamentul întâmplării: Văcuța care nu voia să facă muuu (pare, nu credeți?, să fie un prilej nemaipomenit de a exersa întrebarea de deschidere a lecturii: „Ei, copii, despre ce credeți voi că este vorba în această poveste cu titlul Văcuța care nu voia să facă muuu din cartea 9 povești cu mustăți despre niște hamsteri cu adevărat adevărați?” Sunt sigură că ar urma niște răspunsuri sau măcar mutrițe foarte interesante.), Puii cei fără de pată, Evadarea în găleată, Cum a creat Dumnezeu hamsterii?, O fiară nici pe departe sălbatică, Cel mai liber rozător din lume, Mari lecții de nutriție, Ce mai scriu hamsterii?, Viața-n roz,
Cartea se dovedește a fi o lectură plăcută, nostimă și antrenantă, fără a fi neapărat și una lejeră. Poate fi folosită la tema privind animalele de companie, grija față de animale, cum să scriem o poveste pornind de la întâmplări atât de mici încât este necesară iscusință pentru a spune o poveste completă, care să te prindă, fără a miza foarte mult pe sentimentalism.
Uneori ideile sau, mai bine spus, trimiterile sunt un pic din sfera adulților. Însă citită cu voce tare unui copil de șapte ani îi poate smulge acestuia cel puțin două zâmbete pe poveste.
Ilustrațiile sunt și ele amuzante: vedem într-una un hamster evadat din cușca lui numai ca să ajungă într-o găleată, unde a stat trei zile încheiate, cu ceea ce pare să fie o barbă lungă și cu peretele din dreapta sa brăzdat de dungi ca și cum ar fi numărat… orele? În alta un hamster rebel citind în ascunzătoarea lui, după ce a evadat pentru a doua oară, cartea Oameni și șoareci. Iar în alta cum s-a ajuns la denumirea de hamster: tai literele „mi” din „mister” și înlocui cu „ham”, bineînțeles. Aveți alte idei?
Titlul celei de-a doua cărți este Povești despre speranță, scrisă de Mihai Mănescu, cu ilustrații realizate de Bianca Anton.
Cartea conține cinci povești și, așa cum sugerează titlul cărții și cum spune explicit la început, această cea de a doua carte a autorului face parte dintr-o campanie de conștientizare a nevoii de îngrijiri menite să amelioreze temporar o afecțiune.
Poveștile transmit informații despre ce se întâmplă în diferite situații, nu sunt unele metaforice, de aceea îmi pare o carte destinată unui public anume. Personal, recunosc că prima lectură a fost destul de dură pentru mine; la a doua am reușit să împart poveștile în triste și foarte triste și să plâng doar la una.
Pe de altă parte, situațiile sunt prezentate într-un mod adaptat pentru micii cititori: nici nu se ferește să prezinte premiza, nici nu detaliază anumite momente. Editura o recomandă pentru vârsta de 5+ ani.
Personajele sunt animale, dar și copii; o fetiță are grijă de un arici bolnav după ce acesta este respins de prietenii săi pentru că arată atât de diferit acum; trei ursuleți și părinții lor învață cum să construiască spații de joacă în care să poată să se joace și prietenul lor cu dizabilități; un animăluț de pluș își găsește un nou prieten după ce, în urmă cu ceva timp, prietenul lui cel mai bun a fost scos din salonul pe care îl împărțeau în timp ce părea că doarme și nu s-a mai întors; un copil, după o spitalizare lungă, își ia zborul pe spatele unei berze mame; o fetiță își ia la revedere de la pisica ei bătrână și bolnavă.
Cartea oferă prilejul unor discuții despre boală, despre schimbări, despre incluziune, moarte, discuții dificile, cu subiecte sensibile; răspunde unor posibile preocupări ale unor persoane aflate într-una din situațiile descrise mai sus.
Ilustrațiile sunt luminoase, realiste, relativ mici față de formatul cărții, realizate în culori deschise și calde.
O altă carte, de nonficțiune de data aceasta, este cea scrisă de Cristian Ciobanu, cu introducere și control ștințific de Zoltán Csiki-Sava și ilustrată de Ana Alfianu – Ultimii dinozauri. Piticii și uriașii din Insula Hațeg.
După o scurtă introducere în geologie, în evoluția dinozaurilor, cartea se concentrează, așa cum dezvăluie și titlul, pe zona Țării Hațegului, pe geologia ei și pe dinozaurii și alte vietăți care au trăit aici și doar – numai puțin de doisprezece la număr -, dintre care unul a fost descoperit pentru prima dată cu nici doi ani în urmă.
Cu o copertă în relief, în culori vii, cu ilustrații la fel, viu colorate, pe fiecare pagină, cu texte relativ scurte, de câte o pagină A4 dedicată fiecărui subiect, cartea este o lectură interesantă pentru micii iubitori de dinozauri. Și, de parcă asta nu ar fi suficient, ideea unor dinozauri și alte viețuitoare care au trăit cu milioane de ani în urmă, doar în România, face ca această carte să fie și mai atrăgătoare.
„În mod remarcabil, mai toate personajele poveștii care te așteaptă au trăit doar pe străvechea Insulă Hațeg și sunt cunoscute doar aici. Sunt cu adevărat unice, nemaiîntâlnite nicăieri altundeva în lume.” Zoltán Csiki-Sava.
Dacă sunteți familiarizați cu cartea O călătorie prin univers. Astrofizica povestită, de Cristian Presură, atunci veți recunoaște stilul ilustratoarei Ana Alfianu cu care aceasta abordează temele ștințifice. Doar că de data aceasta ilustrațiile sunt pe fiecare pagină: cu text sau fără text.
Aceasta îmi pare una dintre acele cărți pe care să le citești atunci când vrei să călătorești într-o anumită țară, zonă și vrei să te transpui în atmosfera locală sau să afli câteva ceva despre destinația ta. Îmi pare, de asemenea, o carte care să îți stârnească curiozitatea despre locuri cu care ești obișnuit și pe care să le vezi astfel cu alți ochi, plini de uimire.
Acum, la finalul cărții, parcă văd cu ochii minții o ilustrație a unui dinozaur în mărime naturală așezată undeva pe un traseu din Geoparcul Internațional Unesco Țara Hațegului, aud strigătul de uimire al unor puști și, mai încolo, îi văd scormonind după „fosile”.
Gândul acesta probabil îmi vine din senzația cu care rămâi după lectura cărți, că ai vrea să știi mai mult, să explorezi mai mult această particularitate, această unicitate „nemaiîntâlnite nicăieri altundeva în lume”. De altfel și în carte se menționează din când în când cum poți afla mai multe vizitând geoparcul.
Iar aici nu pot să nu adaug: știați că localnicii descopereau destul de des fosile de dinozaur – înainte ca primii cercetători să înceapă să studieze zona – și, crezând despre ele că sunt oase de „balaur” sau de „urieși”, le puneau la temelia caselor, pentru a le face mai trainice? Pun pariu că acum veți privi altfel casele bătrânești. Poate că și casa bunicilor voștri este clădită pe oase de balaur? Dacă aceștia locuiesc în Țara Hațegului, atunci sunt foarte multe șanse ca răspunsul să fie afirmativ.
Aceasta este o carte pentru vârsta 6+ ani.
Și a patra carte, Aventurile lui Mac, scrisă de Lucia Olteanu și ilustrată de Livia Rusz, o carte de benzi desenate „amuzante, palpitante, pline de prospețime”.
Nimic nu merge mai bine cu o aventură decât o altă aventură și dacă sunt mai multe, cu atât mai bine. Așa că rățoiul Mac trebuie să fie pregătit, pentru că, vrând-nevrând, aventura a început și-l va purta prin tot felul de peripeții. Și pe noi o dată cu el.
Pe parcurs se va împrieteni cu pitici, un cal năzdrăvan – normal, asemeni oricărui voinic -, o maimuțică, un elefant, cu un băiat pe nume Tarzan (sic) pe care-l trimite la școală (pentru că la ce poate folosi să fii puternic și la creier mic?), de fapt, cu mai mulți copii.
Firul narativ trece pe rând print text și ilustrații; uneori poți citi pasaje din poveste doar din imagini, în timp ce lectura textului acordă muzical povestea, îmbogățește înțelesul, savoarea și umorul acesteia; alteori, pentru a înțelege ce se întâmplă trebuie urmărite text și ilustrație împreună.
Cadrele poveștii sunt punctate cu bile roșii dar nu corespund întocmai ilustrațiilor. Uneori ilustrațiile sparg textul adăugând efecte dramatice, invitând, parcă, cititorul să procedeze la fel: să îmbogățească cu propria imaginație textul din fața sa.
Ilustrațiile sunt clare, limpezi, în culori proaspete, cu mici excepții.
Vă spun, colaborarea este fantastică atât prin uimitoarea combinație de text și ilustrație în crearea poveștii, prin felul cum fiecare contribuie la derularea firului narativ cât și prin faptul cum povestea își păstrează atracția asupra cititorului, umorul cu care îl întâmpină și ritmul alert dincolo de timp, de vremuri, de generații.
Mai adaug că Aventurile lui Mac fac parte dintr-o serie intitulată Mac și Cocofifi, serie care a fost tradusă în mai multe limbi și care a stat la baza unui serial de desene animate.
Este o carte pentru vârsta de 5+ ani și vă va ține, cu siguranță, copiii ocupați cu lecturi multiple, dar este și o ocazie minunată de o citi împreună.
Cărțile au fost puse la dispoziție de editura Humanitas.
