Hm, voi auziți ceva? Nu, nu la păsări mă refer. Nici la mașini. Clopoțeii, îi auziți? Ar trebui să se audă de acum. A mai rămas foarte puțin timp până la… Da, desigur, pregătirile sunt aproape gata. Este doar Ajunul Crăciunului. Nu vă faceți griji, totul este exact așa cum trebuie să fie. Bine, adică totul este bine. Iar evenimentul o să fie deosebit. Cum ce eveniment? În așteptarea lui Moș Crăciun. Ăăăă, adică Crăciunul, ba nu, Festivalul Iernii.
Stați așa, s-o luăm de la început. În seara aceasta vom prezenta cartea Dosarul clopoțeilor de Crăciun. Al doilea caz al Detectivilor Aerieni, scrisă de Ana Rotea și apărută la editura Arthur, în cadrul evenimentului În așteptarea lui Moș Crăciun, organizat de Biblioteca Cărți pentru Matei. Așa, și în carte este vorba despre Festivalul Iernii, organizat de primărie. Mai exact, este vorba despre aventurile unor detectivi particulari, în persoana a patru prieteni între 5 și 12 ani, care au pornit în căutarea unor clopoței, dispăruți în mod inexplicabil sau misterios, cum preferați să-i spuneți, în timpul pregătirilor unui festival, într-un parc, dintr-un oraș oarecare.
Cu o introducere surprinzătoare, în care personaje și autoare negociază termenii relației lor, iar noi aflăm câte ceva despre fiecare, dar și puțin despre ce înseamnă să fii scriitoare pentru copii, povestea se desfășoară într-un mod antrenant, cititorul mic dar și cel mare este sortit să scape câte un hohot de râs măcar o dată la două pagini.
Așa cum îi pun în vedere chiar personajele, autoarea ne-a avertizat oricum, încă de la început, că urmează o poveste scrisă pentru copii, iar copiilor nu le plac, se știe, cuvintele greoaie, prețioase, de umplutură. Lor le plac propozițiile scurte, în care se vorbește mai mult despre ei și mai puțin despre scriitoare sau scriitor, desigur.
Un text amuzant și expresiv, cu un ritm alert, scris voit în stilul direct al copiilor, însă cu multe substraturi familiare oamenilor mari. Cu alte cuvinte o carte numai bună de citit cu voce tare de către adulți copiilor. Se vor simți cu toți bine. În plus, textul se pretează pentru cititul cu voce tare pentru toate motivele de mai sus și încă unul: oralitatea lui, ușurința cu care te poți pune în pielea personajului și îi poți da viață prin modulații ale vocii, tonalitate, pauze.
Dar să vă spun ceva și despre acțiune. Un festival care este organizat în fiecare an în același loc, în același fel, un primar care vrea să facă unele lucruri altfel decât până acum cu aceleași metode vechi, niște copii care și-au pus speranțe mari în loteria de la finalul festivalului. O dispariție inexplicabilă a unor clopoței. Un anunț tardiv și de formă cum că este nevoie de niște detectivi. Ce șanse ar putea avea aceștia să rezolve cazul, vă întrebați? Ei bine, probabil că nu prea multe. Doar că acești detectivi sunt copii. Și, pentru cine nu știe, deși nu-mi vine a crede că mai există o astfel de persoană care să nu cunoască atâta lucru, copiii sunt curioși, creativi și perseverenți. Deci nici o șansă să rămână clopoțeii pierduți.
E adevărat însă că eu știu asta și pentru că chiar autoarea a spus acest lucru, la începutul cărții, când a acceptat să fie plătită în clopoței pentru a scrie despre aventurile personajelor. Bineînțeles aceasta este o operă de ficțiune, și nimeni nu ar putea crede vreodată că scrisul nu este o slujbă adevărată care nu trebuie plătită cu bani adevărați.
O recomand pentru citit cu voce tare cu copii de la șapte ani în sus și cred că este potrivită și pentru adolescenții de 15+ ani pentru care limba română nu este limba principală.
În continuare ascultați un fragment din carte citit cu voce tare de Ionelia și Ștefan Stoica, din Olanda.
Am ajuns în ultima seară a proiectului așa că, dacă tot ați fost alături de noi până acum mai citiți un pic pentru că vreau să urez. Vă doresc să faceți din următoarele zile sărbătoare, să o umpleți cu bucurie și grijă față de voi. Pentru singurătate, recomand să luați o carte și să-i citiți cu voce tare copilului, vecinei, cățelului, pisicii sau, și mai bine, vouă înșivă.
