Cu toți ne dorim să ne conectăm, să avem pe cine primi în acel spațiu intim, doar al nostru, să zâmbim pur și simplu pentru că cealaltă persoană zâmbește. Și ne dorim acest lucru în fiecare zi, nu numai de sărbători. Totuși pare cumva firesc atunci când există un motiv, o ocazie pentru asta. Minutul de dinainte de a oferi și cel imediat după ce ți se oferă este mai relaxat, fără prea multe de ce-uri. Asta reprezintă Crăciunul pentru mulți dintre noi.
Oricum ar fi, putem exersa o astfel de relație citind cartea pe care vi-o propunem în această seară, Lupul cel Mare și Lupul cel Mic. Frunza care nu voia să cadă, scrisă de Nadine Brun-Cosme, ilustrată de Olivier Tallec, tradusă de Lavinia Braniște, apărută la editura Portocala Albastră.
Încă de la prima carte din serie m-am întrebat dacă este vorba într-adevăr, acolo, de o familie. Fie că este vorba de tată și copil, fie că ne putem imagina doi frați, unul mare și unul mic. Înrudiți sau nu, cert este că există o legătură puternică între cei doi, o legătură capabilă să umple spațiul, și el la fel de firesc, dintre două ființe, dintre Lupul cel Mare și Lupul cel Mic.
Doi lupi care trăiesc împreună, se joacă și mânâncă împreună. Doi lupi și o frunză; o frunză mică de tot, aflată tocmai în vârful copacului. O frunză care îi prinde privirea Lupului cel Mic, iar acesta începe să-și dorească foarte mult să o guste, să se oglindească în ea sau să îi simtă mângâierea.
Pentru asta are însă nevoie de Lupul cel Mare, iar acesta îi spune mereu să aibă răbdare. Într-un final, Lupul cel Mic nu mai pomenește de ea. Asta nu înseamnă, însă, că frunza nu mai este importantă pentru el. Pentru că ceea este important nu devine mai puțin important dacă nu vorbești despre el, dimpotrivă.
O poveste despre conectare, despre nevoia de ceilalți, despre micile victorii capabile să umple inimile și să justifice marile strădanii, despre cum răbdarea adâncește visurile, le multiplică semnificația.
Practic, cartea este o ocazie potrivită de a trece prin cele patru anotimpuri ale anului, cu specificul fiecăruia, ilustrațiile fiind de mare ajutor în acest sens.
Ilustrațiile lui Olivier Tallec sunt realizate în culori vii, vibrante, pline de poezie și cu un umor fin. Acesta din urmă are darul de a atenua frumusețea peisajelor care parcă te amuțește, permițând cititorului să se angajeze jucăuș în poveste. Uite, aici Lupul cel Mare are un nas mai mare decât al tău (sau al meu), colo frunza a rămas singură în copac, fără niciun prieten, iar dincoace îl căutăm împreună pe Lupul cel Mic.
O poveste, o joacă (serioasă), o încântare vizuală.
În continuare, în cadrul proiectului multimedia În așteptarea lui Moș Crăciun de promovare a multilingvismului, a cititului cu voce tare și a cititului împreună, organizat de Biblioteca Cărți pentru Matei, ascultați un fragment citit împreună de Andra și Anastasia Cuzescu, din Olanda.
