Chiar dacă tristețea, grija, neputința sunt sentimente firești alături de bucurie, mulțumire, încântare, nu la fel putem spune despre război: că ar fi la fel de firesc precum viața, mersul la grădiniță, prietenia, joaca și zborul pe Lună. Războiul nu este ceva firesc. Chiar dacă uneori adoarme. Așa precum florile par să doarmă noaptea sau puii de rață. Și nu se trezește atunci când copiii se joacă, fac gălăgie ori când deschidem o carte pentru copii despre război.
Flon-Flon și Musette este o poveste despre prietenie, despre copilărie. Autoarea Elzbieta s-a născut în Polonia cu puțin înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a vrut să scrie și să ilustreze o carte pentru copii care să deschidă o conversație despre război cu cei mai mici cititori posibili. Și a reușit atât de bine încât, adult fiind, nu o poți citi fără emoție.
Tradusă de Lavinia Braniște, cartea a apărut la editura Portocala Albastră și este potrivită pentru vârsta de 6-11 ani. Are 32 de de pagini, fiecare foaie dublă având text pe o pagină și ilustrație pe cealaltă. Deși nici pagina dedicată textului nu este plină, formatul literelor sugerează că această carte trebuie citită împreună – adult și copil. Acesta este un alt indiciu în caz că nu am cunoaște deja tema cărții.
Când o deschizi, pe foaia dublă care leagă coperta de paginile cărții este desenat un gard de sârmă ghimpată; de o parte și de alta a acestuia au răsărit flori delicate. Un desen care surprinde cu acuratețe modul de realizare a întregi povești. Un subiect dur și inconfortabil prezentat într-o poveste delicată precum profilul florilor de câmp. Cu sinceritate, cu grijă, cu măiestrie.
Cu un fir narativ stilizat, care trece cu aceeași putere prin text și ilustrații, Flon-Flon și Musette este povestea a doi prieteni care trăiesc pe malurile opuse ale unui râu. Ei se joacă toată ziua împreună și vor să se căsătorească când se vor face mari. Dar într-o zi vine războiul care pune un gard de spin între cei doi copii. Aceștia nu au încotro și trebuie să aștepte ca monstrul să adoarmă la loc. Și pentru că nimic nefiresc nu poate să dureze, și războiul se oprește. În gardul de spini care-i desparte încă, doar stăruința și iubirea poate să facă o spărtură, mică cât să treacă prin ea un copil.
Și acum să vă mai spun ceva. Dintre cele șaisprezece ilustrații ale cărții, douăsprezece folosesc drept cadru o fereastră. Personajele își deapănă povestea dincoace sau dincolo de această fereastră, afară sau înăuntru, iar cititorul este când împreună cu ele când despărțit de acestea.
Parcă ești într-o sală de teatru iar efectul ăsta te apropie și mai mult de poveste, de cei care o trăiesc. Și totodată te protejează, pentru că știi în orice moment că ești în afara scenei.
În continuare puteți asculta un fragment din carte citit împreună de Ioana-Elisabeta, Daria și Sofia Stan, din partea Bibliotecii Comunale Albești, județul Mureș, România.
