Și cum am vorbit aseară despre scrisori și despre cum ajung ele la destinatar, despre toată munca din spatele acestei activități cât se poate de serioase și, după cum ați putut observa, misterioase uneori, să vorbim astăzi și despre ce se întâmplă atunci când scrii o scrisoare. Despre câte emoții și gânduri sunt acolo în cele câteva rânduri și, mai ales, printre rânduri.
Continuăm să citim împreună În așteptarea lui Moș Crăciun, la Biblioteca Cărți pentru Matei, și astăzi îl vom cunoaște pe motanul Splat în cartea Crăciun fericit, Splat!, scrisă și ilustrată de Rob Scotton, tradusă de Vlad Zografi și apărută la editura Arthur.
Motanul Splat este un personaj inspirat din realitate. Zău! Autorul tundea iarba într-o zi de vară și a zărit pisica vecinului tocmai când aceasta făcea cel mai lipsit de grație salt (a se înțelege căzătură), luând contact cu pământul într-un mod total nepisicesc. Atunci, inspirat, Rob Scotton (autorul cărții, exact!) a lăsat mașina de tuns iarba (nici nu avea chef prea mare de ea, dacă mă întrebați pe mine) și a dat fuga să-l deseneze pe Splat.
Aceasta nu este o poveste inventată de mine, ci am citit-o chiar din carte, de pe pagina unde, de obicei, găsești numai detalii tehnice și cam plicticoase, care redau însă munca din spatele unei cărți a atâtor oameni pasionați.
Dar să revenim, motanul Splat scrie o scrisoare. Cui îi este adresată scrisoarea? Cui altcuiva decât lui Moș Crăciun. Nu are o listă lungă de cadouri pe care le vrea neapărat, folosește cuvintele „te rog” și „mulțumesc”, cu alte cuvinte este foarte politicos. Singurul lucru cu care are un pic de furcă este mărimea cadoului; acesta trebuie să fie unu „mare de tot”.
Prietenul lui este întru totul de acord și impresionat. De scrisoare și cu faptul că Splat a fost „un pisoi cuminte”. Însă surioara lui îl privește neîncrezătoare.
Oare chiar are Moșu’ un caiet în care a trecut toți copiii cuminți? Și oare chiar așa o fi, aduce cadouri doar acestora? Voi ce spuneți? Cartea este o ocazie bună pentru o astfel de discuție și/sau pentru a ne distra urmărindu-l pe Splat cum o ajută pe mami. Cu un lucru o să fim cu toții de acord, cred eu, și anume că este tare obositor să fii așa cuminte.
Și acum să vorbim un pic despre ilustrații. Motanul nostru este un ghem de păr negru, ca o pată de culoare pe fundalul de cele mai multe ori alb al ilustrațiilor. Autorul (care este, de data aceasta și ilustrator) a depus multă muncă în a trasa, pe margini, multe multe liniuțe, adică fire de păr. Parcă îi vezi aievea blana zburlită. A motanului. Iar tensiunea nopții, pe când Splat îl așteaptă pe Moș crește cu fiecare umbră, cu fiecare sunet, cu fiecare cadru. Mai mult, acolo, în ilustrații, se ascunde o mică farsă pe seama celui care vrea să-l păcălească pe Moș Crăciun așteptându-l treaz. Și poate și pe seama cititorului care nu privește îndestul de atent ilustrațiile. Sper că nu cunoașteți pe nimeni care să facă la fel!
În continuare ascultăm un fragment din carte în lectura realizată de Anca și Victor Sută-Avram, din Olanda.
Pe mâine seară!
