Noțiunea de fericire poate fi asociată, uneori, cu vârsta copilăriei. Filosoful Ludwig Grünberg spune că fericirea ar putea fi un proiect de vacanţă, evident, ca un divertisment episodic, în care s-ar putea imita copilăria (Ludwig Grünberg, The mystery of values. Studies in Axiology, edited by Cornelia Grünberg and Laura Grünberg, Editions Rodopi B.V., Amsterdam – Atlanta, GA 2000, p. 119.). Această idee se potrivește foarte bine cu tema cărților despre care voi vorbi astăzi: începând chiar cu titlul Povești din Țara Copiilor Fericiți și continuând cu fericirea de a o împărți cu ceilalți în Peripețiile lui Covrigel ori cu fericirea amintirilor emoționante, ce vin dinspre copilărie sub forma imaginilor, imagini care se lasă descifrate și interpretate de alții în Filosofeli amare și drăgălașe. Toate acestea conduc spre ceea ce am devoalat mai sus: fericire poate fi egal copilărie!
Și să le luăm pe rând:
Povești din Țara Copiilor Fericiți, autor Petre Crăciun, ilustrații de Anca Smărăndache, editura Zorio, ediția 2021. Este cartea care cuprinde 11 povești cu tot atâtea lecții de comportament ori de moralitate. Prima dintre ele, cea care dă și titlul cărții, urmărește cu imaginația povestea dintr-o țară locuită numai de copii. Aceștia nici nu știu ce este un adult și, mai ales, nu le văd rostul, pentru că totul este perfect la ei. Fac ce fac toți copii, se joacă. Asta până când un adult ajunge în țara lor și le spune o poveste. Abia acum înțeleg că lumea lor este cam săracă și că adulții au rolul de a le înfrumuseța existența, aici, cu povești.
Din celelalte zece povești aflăm că trebuie să faci și tu o faptă bună, dacă vrei să-ți menții darul primit, aflăm că, la bunici, nopțile vin mai târziu pentru că cei mici trag de zi ca de un elastic, iar imaginația este creatoare de frumos. Tot aici descoperim niște zmei care trec pe un alt regim alimentar sătui să tot mănânce oameni, că uneori elefanții zboară și maimuțele sunt verzi, că vrăjitoarele se pensionează și uită vrăjile, că poți fi împărat, dar tot dai în mintea copiilor, iar, dacă spui minciuni și nici nu asculți de cei mari, devii ținta glumelor și a ochilor cu priviri acuzatoare, în schimb curiozitate este cea care „nu a omorât pisica, cum se spune”, dimpotrivă, îți satisface dorința de cunoaștere și cunoașterea este o mare binefacere pentru oricine.
Ilustrațiile Ancăi Smărăndache sunt cum ne așteptăm, ușor ironice, foarte colorate, pline de subtilități extrase din text și poți citi din liniile și culorile lor chiar o poveste desenată, nu numai scrisă.
Peripețiile lui Covrigel, scrisă de Victoria Pătrașcu, cu ilustrații de Ágnes Keszeg, apărută la editura Univers, 2018. Este cartea unei altfel de fericiri, cea de a fi generos. După ce aflăm cum se transformă un pumn de făină într-un covrigel, descoperim că Maria, o fetiță cu fața rotundă și plină de pistrui, nu poate mânca covrigelul până nu…
Dar nu vă spun prea multe pentru că altfel nu mai aveți curiozitatea de a citi cartea și este păcat, fiindcă faceți cunoștință cu alte personaje și cu o ilustrație tip colaj plus acuarelă, minunat realizată de ilustratoarea Ágnes Keszeg. În formatul mare al cărții puteți vedea toate detaliile desenului și, cu siguranță, unii dintre cititori vor fi tentați să facă și ei un desen ori un colaj și asta nu e rău deloc.
Granița, scrisă și ilustrată de Maria Nilsson Thore, de la Editura Ars Libri, 2023. Autoarea suedeză atinge aici o problemă de limitare a acțiunii copiilor. Vorbește despre niște restricții, pe care, de obicei, din prea multă grijă, părinții le pun în fața copiilor. Nu ai voie acolo, nu ai voie cu…, nu ai voie să…, nu pune mâna etc. Evident că fericirea copiilor este cumva încălcată și, drept urmare, unii chiar simt nevoia de a încălca toate aceste opreliști. Ceea ce se și întâmplă. O fetiță, pe nume Nono, vrea cu tot dinadinsul să vadă ce o fi dincolo de granița, pe care părinții le-au trasat-o lor, copiilor. Trece dincolo cu teamă, dar constată că…
Mă opresc. Vă las pe voi să descoperiți ce se întâmplă căci și eu aș fi nemulțumită să știu finalul unei cărți, înainte de a o parcurge. Desenele sunt delicate, amuzante și sunt sigură că or să vă placă.
Filosofeli amare și drăgălașe, ilustrații de Nick Fedaeff, text de KK Jart, editura Tracus Arte, 2018. Cartea este cam ciudată, aș spune. Pentru că nu am mai întâlnit una de acest fel, până acum. Autorul nu este scriitorul, de astă dată, ci ilustratorul, Nick Fedaeff, artist ce trăiește în Australia, cu origini rusești. Se apropie de suprarealiști, în pictură, ilustrație și în tehnicile utilizate, destul de diverse (materiale mixte, acrilice, uleiuri, descompunerea imaginii, fragmentarea, realismul dus către suprarealism, ceea ce a dat posibilitatea celor care i-au interpretat opera să o numească drept un „suprarealism blând”) te lasă cum se spune „bouche bée” adică cu gură căscată. Ceea ce adună în cartea despre care vorbim acum, sunt 108 imagini, picturi, amintiri care vin dinspre copilărie și care surprind emoții, vise, impresii, trăiri ale artistului.
La aceste imagini textul este la liber, deschis spre câte o frază exprimată de un colectiv de scriitori. Fiecare dintre scriitorii reuniți sub numele de KK Jart a interpretat imaginea din punctul lui de vedere, pentru că opera este deschisă celui care o admiră și o interpretează prin filtrul lui de gândire, cunoștințe, instruire, simțire. Deci, fiecare imagine are cam câte cinci fraze ce ar putea să o descrie într-un fel. La rândul ei, poate să fie, la fel de bine interpretată de fiecare dintre noi, cititorii. V-am spus, o carte originală cu totul și cu totul! De aceea am și ales-o!
Lectură plăcută!
