sursa poza autoare: katemessner.com
O recenzie interesantă, pentru o cărticică drăguță… Vă prezint A șaptea dorință, de Kate Messner! Cartea a fost tradusă din engleză de Ioana Vîlcu și a apărut la editura Arthur.
Charlie este o fetiță de 12 ani pasionată de dans irlandez care își dorește cu ardoare să între în următoarea competiție, iar, într-un moment mai mult sau mai puțin norocos de pescuit, Charlie prinde un pește mic care se oferă să îi îndeplinească o dorință dacă îl eliberează. În urma unei urgențe de familie, fetița nu mai poate ajunge la competiție și se trezește într-o situație delicată: dorințele formulate greșit se întorc împotriva ei de fiecare dată și Charlie o dă din belea în belea…
În ciuda faptului că această carte, conform surselor de pe net, este destinată copiilor de 9 – 12 ani, are o poveste profundă și abordează un subiect pe care nu l-am mai întâlnit. Desigur, dacă v-aș spune despre ce este vorba, n-ar mai fi același lucru…
Momentele subiectului sunt prezente: expoziție (introducerea în poveste), intrigă (eveniment declanșator?), desfășurarea acțiunii (și aici tensiunea crește treptat pe măsură ce citești mai mult), punctul culminant/climaxul (un moment de suspans maxim) și deznodământul, adică sfârșitul poveștii. Cartea are însă un început „călduț”, simplu și o intrigă care mi s-a părut oarecum lentă.
Devine din ce în ce mai dificil să fac recenzii la astfel de cărți, pentru că sunt destinate copiilor mai mici decât mine (am 14 ani). Mi-e greu să mă pun în pielea lor și să scriu recenzie raportat la cum văd copiii de 10, 11 ani. De altfel, mai toate cărțile „bune de mine” sunt lungi.
Astea fiind spuse, alter ego-ului meu de când aveam 10 ani i-ar fi plăcut la nebunie cartea. Pe atunci nu stăteam prin librării să citesc, nu aveam așa de multe cărți și aceasta mi-ar fi captat atenția pentru mult timp. Îmi aduc aminte că, la 9 ani, am dat peste o carte siropoasă despre o femeie aproape dependentă de cumpărături și relația ei cu un afacerist – cartea aia nici nu era așa de bună, dar n-aveam telefon sau tabletă și din plictiseală citeam orice.
Și evident că „A șaptea dorință” nici nu se compară cu acea carte. În primul rând, asta-i pentru copii și din ea se învață că, pur și simplu, unele lucruri nu pot fi controlate de noi; și dacă vrem neapărat să schimbăm ceva dintr-o situație incontrolabilă… ei bine, ne putem schimba pe noi, în bine. Dar nu-i putem schimba pe alții.
Poți ajuta pe cineva doar dacă vrea să fie ajutat.
Eu cred că această carte are o morală frumoasă și o idee de bază bună. Nu te lăsa condus de aparențe; uită-te după faptul că scrisul este mai puțin impresionant (dar poate că pentru un copil mai mic este destul) și vei vedea o poveste drăguță, care surprinde cu succes dezamăgirea și supărarea inocentă a unei fetițe de 12 ani, urmată de regret, înțelegere, resemnare sau mai bine zis acceptarea situației.
