sursa poza autor avi-writter.com
„O poveste despre niște băieți care, cu inocență și fără să-și dea seama, oglindesc în joaca lor nebunia crudă și distructivă a lumii adulte din jur” spune autorul Avi, pseudonimul lui Edward Irving Wortis, despre cartea sa „Războiul nasturilor”, tradusă de Maura Cotfas, apărută la editura Arthur.
Sună naiv, nu? Titlul adică. „Războiul nasturilor” ar putea fi, la urma urmei, o carte destinată copiilor de 6 ani despre o bătălie importantă între nasturi… Însă aceasta este o nuvelă cât se poate de serioasă: acțiunea are loc acum mai bine de o sută de ani, în timpul Primului Război Mondial, într-un sătuc din Polonia. Povestea are ca personaje principale cinci băieți de 11-12 ani năzbâtioși, afectați de război.
Când doi dintre ei găsesc un nasture lucios printre ruinele pe care le frecventează, un adevărat război începe, Războiul Nasturilor: cine găsește cel mai frumos nasture, obligatoriu de pe uniformele trupelor invadatoare, devine rege peste toată gașca. Bătălia înverșunată dintre colecționarii de nasturi, din ce în ce mai disperați să nu-l lase pe bătăuș să câștige (un copil sărman cu complexe de inferioritate), devine din ce în ce mai periculoasă pe măsură ce războiul (cel real, mondial) avansează. Micul lor sat trece prin ocupație rusă și germană, iar locuitorii satului sunt, desigur, cei care par să sufere cel mai mult, pentru că trupele rivale (rușii și nemții) se luptă acolo. Războiul a transformat până și cei mai viteji băieți în victime neputincioase, pradă confuziei și dezorientării.
Cred cu tărie că întâmplările fac din această carte o nuvelă pe cinste, dar pe parcursul lecturii am resimțit lipsa unui limbaj mai dezvoltat. Cartea prezintă o poveste destul de captivantă, care nu duce lipsă de suspans și emoții, însă mă așteptam sincer la un stil de scriere foarte expresiv. Autorul abordează un subiect serios, însă textul pare uneori searbăd.
Sigur, asta poate fi și din cauză că acțiunea se petrece prin ochii unuia dintre băieți, adică naratorul este un copil de 11 sau 12 ani. Un alt posibil motiv pentru care n-am fost impresionat de stilul de scriere ar putea fi trecerea de la engleză americană la română. Nu uitați, cartea este tradusă.
În ciuda limbajului simplu, un lucru palpabil (a nu se înțelege palpitant!) în nuvelă a fost groaza și/sau șocul resimțit de copii de fiecare dată când s-au întâlnit cu ororile războiului adevărat. Fără să intru în detalii, voi da câteva exemple: momentul în care copiii găsesc un crater proaspăt de tun cu cadavre sau când școala este bombardată… Când copiii s-au întâlnit cu moartea, așa cum este ea, s-au speriat! Teama lor, atât de intensă, a fost surprinsă foarte clar. Chiar și în lipsa frazelor sofisticate!
Cartea mi-a dezvăluit lucruri despre „acele vremuri” și despre oamenii de atunci, care au părut atât de diferiți și totodată atât de apropiați nouă. Văzând modul lor cotidian de a trăi m-a făcut să-mi pun întrebări. Copiii de acum 100 de ani își petreceau peste trei sferturi din zi pe afară?! Și dacă da, ne-am schimbat în bine sau în rău raportat la asta? Aș vrea și să fiu sigur dacă povestea este precisă din punct de vedere istoric…
Aceasta este o carte din cale-afară de interesantă, fără îndoială, cu surprize și întorsături de situație. Mi-a plăcut din punct de vedere al poveștii în sine și, chiar dacă există destule cărți despre Primul Război Mondial, ideea „războiului nasturilor” este una originală.
Pe data viitoare!
