Surse poze autori : npr.org și thetimes.co.uk
Este Ziua lui Roald Dahl astăzi și mi s-a părut foarte potrivit să scriu câteva rânduri pe marginea uneia dintre cărțile sale: George și miraculosul său medicament, cu ilustrații de Quentin Blake, apărută la editura Arthur, în colecția Serie de autor.
George este un băiat de opt care rămâne, într-o zi de sâmbătă, singur cu bunica sa de care trebuie să aibă grijă până când se întoarce mama de la cumpărături. Ce ar putea să se întâmple rău? Nu are de făcut decât să pregătească ceai pentru aceasta și să-i dea medicamentul la ora 11:00 fix. A, și să fie cuminte și să nu se apuce să facă prostii. Asta sigur o să meargă bine! Să mai spunem că familia lui George este compusă dintr-un tată, o mamă, George, bineînțeles, și o bunică, din partea mamei, și decorul este gata pentru a se derula povestea.
Aceasta îmi pare o poveste care merită cu adevărat să fie citită împreună. Sigur poate fi citită și de un mic și pasionat cititor și, în continuare, poate avea efect terapeutic. Pentru că da, povestea, cu umorul său, cu elementele sale de grotesc și doza sa puternică de fantastic, este pe cât de subtil pe atât de eficient terapeutică. Și totuși, cred că părinții și-ar face un cadou s-o citească împreună cu ai lor copii, ca să nu mai vorbesc de spațiul sigur care s-ar dezvolta între cei doi cititori și de oportunitatea oferită de a vorbi despre lucruri vagi și „nevorbibile”.
Fiecare familie are personajele sale, dar cumva, în familia lui George este vorba de ceva mai mult decât excentricitate. Se folosesc cuvinte precum egoism, acreală, teamă. În final nu ești prea sigur ce este mai grotesc: figurile de stil cât se poate de sugestive, comportamentul personajului sau tabuurile.
Cartea este împărțită pe capitole scurte, cu font mare, cu ilustrații alb-negru, aproape pe fiecare pagină, realizate schematic dar foarte expresiv.
Pentru noi cartea a reprezentat o șansă de a vorbi și de a înțelege mai bine, ce efect au cuvintele. O experiență mult mai completă și mai eficientă decât indicațiile în general tardive de genul „Nu trebuie să repeți tot ce auzi!”. Dar aceasta a fost doar una dintre lecturile posibile, iar la noi a fost prima lectură.
Nu aș zice că a fost o lectură ușoară. Pentru mine, cititorul cu voce tare – adult. Pentru că, pentru el, cititorul mic, a fost una plină de hohote de râs și cu mult interes. Însă din nou îmi vine să spun că a fost doar prima lectură. O lectură care m-a scos un pic din zona de confort și care l-a pus pe el într-o zonă de siguranță.
Dacă cumva i-ai citit copilului, la vremea ei, Baba-Cloanța-Cotoroanța și ați râs împreună – el de poveste iar tu poate de râsul lui -, iar acum copilul a crescut suficient cât să-i citești o carte pe capitole atunci aceasta este cartea potrivită. Aceasta este cartea pentru voi. Aceasta este, desigur, o carte și pentru cei care nu au citit cartea ilustrată, dar care cred în lumina pe care o poate aduce umorul în colțurile mai întunecate.
Cartea pusă la dispoziție de editura Arthur.