Bună, din nou! Vă invit, de data aceasta, să-mi citiți recenzia unei cărți despre frică și înfruntarea temerilor. Nu numai că este vorba despre o poveste plăcută și interesantă pentru mulți (deși interesantă este un termen cam sumar), dar povestea este, de asemenea, compusă pe de-a-ntregul din ilustrații. Da, acesta este un roman grafic! Un fel de benzi desenate dar mai lungi…
Cartea „Curaj”, scrisă și ilustrată de Raina Telgemeier, colorată de Braden Lamb, tradusă din engleză de Lavinia Mihōc, de la editura Arthur, colecția miniGraphic, este o carte de benzi desenate dedicată „tuturor celor cărora le e teamă”.
„Curaj” abordează povestea unei fete de 10 ani căreia… îi este frică. Raina este predispusă la stări de vomă, mai ales noaptea. Este un ciclu care-i face rău: frica de a vomita o face să se gândească la lucruri scârboase și, într-un final, de cele mai multe ori, chiar ajunge să vomite…
Raina e confuză și speriată. Povestea în desene îi urmărește vindecarea, progresul care duce la realitatea că ea este nevoită să se accepte așa cum este, cu fobii cu tot.
Pentru că acesta este un roman grafic, voi vorbi în continuare despre desene. Se vede că autoarea nu a încercat să pună accentul pe detalii fine. Nici n-a fost nevoie de detalii: personajele sunt drăguțe, cu trăsăturile lor exagerate, precum ochii gigantici, și gesturile lor largi. Ele au expresii faciale care seamănă foarte mult cu cele umane, deși sunt desenate cu un minimum de linii.
În general, am observat o pricepere rară în desenele din carte. Este limpede că oamenii sunt cei mai „lucrați”, însă așa e și bine, nu? De multe ori, m-am oprit doar să meditez asupra desenelor: de ce mie nu-mi ies așa, ce face autoarea diferit de mine, ce principii urmează…
Însă partea cea mai importantă chiar și a unui roman grafic este calupul de pățanii și întâmplări prin care trece protagonista. Adică povestea. Evenimentele din carte decurg într-un mod sensibil și intim, ceea ce mi s-a părut a fi mai pe potriva fetelor. Motivul pentru care eu, personal, am luat-o de pe raft este desenul cu un omuleț cu limba scoasă de pe copertă și, desigur, curiozitatea!
De asemenea, personajele au avut introduceri „grăbite” (ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă această carte nu face parte dintr-o serie; dar nu scrie nicăieri despre așa ceva).
Conform coperții, cartea este pentru cititorii de peste 11 ani și iată că am aproape 14.
În ciuda faptului că povestea este simplă și concentrată, mi s-a părut frumos că este una reală. La sfârșit, autoarea ne explică cum experiențele ei din clasa a cincea și a șasea sunt sursă de inspirație pentru întâmplări. Trebuie să recunosc că a-ți putea transpune o parte din întâmplările personale marcante într-o carte pentru copii recunoscută sună genial. Poate ar trebui să încerc și eu.
Păreri finale: mi-a plăcut mult stilul artistic al autoarei, personajele drăguțe și povestea prin faptul că a făcut parte din realitatea cotidiană a autoarei. Povestea este scrisă „ca la carte”, nu în sensul că e perfectă, ci în sensul că pare să urmeze un anumit tipar și anumite reguli, special gândite, ca în toate poveștile.
În concluzie, aceasta este o carte bună, destul de scurtă și de interesantă pentru copii. Vă mulțumesc!
