surse poze autori: rabensjogrenagency.se și baboko.se
Vă salut și vă invit să aruncați o privire peste recenzia mea pentru cartea „Lupul de Nisip”, de Åsa Lind, ilustrații de Kristina Digman, traducere din limba suedeză de Sergiu Păduraru, editura Portocala Albastră, anul 2022, o recenzie care, probabil, vă va pune un zâmbet pe față. Vă mulțumesc!
Zackarina este o fetiță mică, prea mică să înțeleagă care-i problema cu intratul cu cizmele în casă, încă preocupată de zbenguială și de cântecele inventate chiar de ea.
În timp ce se juca pe plaja pustie lângă care Zackarina locuiește împreună cu mama și tatăl ei, l-a descoperit pe Lupul de Nisip, cel care susține că știe și cunoaște tot, că există de când lumea și că treaba lui este să facă nimic.
Fetița și Lupul se împrietenesc rapid, Lupul arătându-i secrete destre soare, despre bunici, comete și multe altele, lăsând-o pe Zackarina să tragă propriile concluzii. Practic, Lupul se comportă ca un fel de bunic al copilei, prin vârsta și înțelepciunea de care dă dovadă, alături de o ușoară naivitate.
Pe scurt, povestea este despre cum Zackarina se împrietenește cu un lup gălbui care știe să vorbească.
Mi-a plăcut relația pe care o are fetița cu tatăl ei. Acesta este blând și totodată îi pune Zackarinei limite. În plus, cartea îl descrie pe tătic punându-i în evidență partea umană – uneori este preocupat, alteori supărăcios, câteodată mai pierde cheile – în alte povești, pare că tații știu numai să fie… tați.
Ce mi-a plăcut în mod special la această carte a fost, ca să zic așa, simplitatea ei – nu tu mister, nu tu dileme majore sau alte complicații, ci un curs al evenimentelor domol, care îmi dă o stare de bine. Din când în când, mai merge și așa ceva, după atâtea cărți „grele”, nu?
Aș numi-o lejer cartea mea favorită din ultima vreme. Poate că, de fapt, nu mă omor după situațiii misterioase descrise detaliat, ci mai degrabă mici întâmplări povestite lejer?
Ilustrațiile sunt și ele foarte simple, însă nu mâzgălite. Ilustratoarea pune accentul, din câte văd, pe fețele personajelor (le detaliază mult în comparație cu alte componente), ceea ce e un lucru cu care mi-a fost greu să mă obișnuiesc… dar pot spune că desenele au fost pe placul meu. Cam singurul lucru care mi-a atras atenția în mod negativ la carte este modul în care tatăl Zackarinei este desenat – un mod care-l face să arate bleg, astfel încât dacă nu ar fi avut mustață aș fi crezut că e copil.
Vă mulțumesc mult pentru lectură și… pe data viitoare!
(Carte pusă la dispoziție de editura Portocala Albastră)
