sursă poză autor: nicholasgannon.com
Mă bucur să vă anunț de această specială ocazie – de data asta nu am mai făcut două recenzii, ci una, mai mare, printre altele și pentru că n-am avut timp să citesc două cărți. Surprinzător, nu mi-a fost greu să scriu mult despre o singură carte, așa că recenzia de-acum se anunță a fi promițătoare!
Vă urez lectură plăcută, dacă binevoiți să aruncați o privire peste ce am scris, desigur…
Cartea despre care vreau să vă vorbesc se numește „Calm Ecuatorial”, este scrisă și ilustrată de Nicholas Gannon, tradusă din engleză de Ciprian Șiulea și apărută la editura Arthur.
Cum ar fi să ai bunici călători „de plăcere”?
Archer B. Helmsley, nepot de exploratori, a crescut într-o casă cu adevărat bizară – adesea confundată cu un muzeu, aceasta ascunde în interiorul ei zeci de animale și comori strânse de bunicii lui exploratori (alături de câteva jurnale: călătoriile sunt urmate adeseori de povești, nu?).
Doar că bunicii lui nu-s de găsit. Ei au dispărut la scurt timp după nașterea lui Archer, undeva prin Antarctica, pe un ghețar…
Deși băiatul și-a petrecut majoritatea copilăriei în casă, mama lui încercând să-l protejeze de „tentațiile” înnăscute de explorator, el simte nevoia să-și găsească bunicii. Pentru asta, el pune la cale un plan măreț de călătorie spre Antarctica, alături de prietenul lui (care este doar un Glub, o să vedeți voi) și o fată c-un picior de lemn.
sursă poză: nicholasgannon.com
Ca în orice carte de aventură însă, nu toate lucrurile sunt în favoarea dorinței personajelor principale, inclusiv faptul că planul implică fuga de acasă… „Au și un plan. Nu e un plan rău. Dar nici prea bun. Și nici nu contează, pentru că aventurile care-i așteaptă depășesc orice imaginație.”
Uitându-mă la coperta cărții mă așteptăm la o poveste „retro” și, într-adevăr, nu se pomenește nimic de smartphone-uri sau de mașini electrice, ba mai mult: copiii ascultă înregistrări de pe casete și comunică de la distanță prin avioane de hârtie. Acțiunea se petrece în trecut și acest aspect mi se pare atât, atât de important! Ce s-ar fi întâmplat dacă în anul 2023 un grup de trei copii, inclusiv o fetiță de 9 ani cu un picior de lemn, ar fi încercat să se furișeze pe un vas spre Antarctica pentru a căuta singuri bunicii unuia dintre ei, când aceștia au fost deja căutați și răscăutați de către echipe specializate?
sursă poză: nicholasgannon.com
În plus, povestea pur și simplu nu ar mai fi fost la fel dacă copiii ar fi avut telefoane mobile – asta ar fi schimbat-o radical, inclusiv nevoia lor de a strânge cărți de la bibliotecă pentru a se documenta despre Antarctica sau harta de care se folosesc cu disperare pentru a ajunge la un amărât de magazin.
Astăzi, ei ar fi intrat pe Google Maps. N-ar fi trebuit nici măcar să-și plănuiască drumul!
Deci, da, clar mi-a plăcut să-mi aduc aminte de un trecut pe care nu l-am trăit. 🙂
Un alt aspect care mi-a plăcut la carte este bogăția de sentimente și expresivitatea acordată subtil personajelor de către autor. Îmi pare că limbajul este pe alocuri limitat, poate datorită traducerii din limba engleză sau poate chiar autorul a căutat acest lucru – însă chiar și cele mai mici întâmplări sunt descrise detaliat, cu succes!
Autorul pare să se abțină de la folosirea propozițiilor lungi, mov adică greu de citit.
Ilustrațiile…
Când vine vorba de clădiri, ilustrațiile îmi aduc aminte de schițe arhitecturale. Doar așteptați să ajungeți la desenele casei familiei lui Archer: veți remarca liniile perfect drepte, paralele sau perpendiculare, ferestrele simetrice și o frumusețe generală „prinsă” în ilustrație.
sursă poză: nicholasgannon.com
În desenele colorate veți observa cum autorul nu respectă întotdeauna culorile firești sau le accentuează până devin nuanțe cu totul și cu totul diferite. De exemplu, într-o ilustrație în care se înserează, cerul are o culoare gri-portocalie, greu de descris, ca atunci când faci o poză sepia unui perete cenușiu. Contrastele sunt puternice: în timp ce afară se întunecă, câteva lămpi iluminează o bună parte din grădina, iar ferestrele de alături sunt pur și simplu de un alb gălbui. Nu se observă nici un detaliu din interior, ci pare că lumina din casă este orbitoare. Imaginați-vă o lanternă aprinsă, pe care v-o băgați în ochi.
Desenele au tendința de a fi predominant gălbui, poate pentru a accentua atmosfera vintage.
Nu cred că am mai dat de o carte cu astfel de ilustrații – chiar dacă la început refuzam să cred că îmi plac, acum nu-mi pot lua ochii de la ele (nu știu, chiar nu știu!).
Vă recomand această carte cu mult drag și vă urez să vă bucurați de ea la fel de mult cum m-am bucurat și eu…!
P.S. Această carte a fost pusă la dispoziție de editura Arthur.
