Vouă cum v-a fost toamna? Astăzi este ultima zi de toamnă și mi se pare nedrept să nu vorbesc despre acest anotimp atât de important pentru bibliotecari. Pentru că aşa cum îi stă bine unei biblioteci, în fiecare toamnă dă startul unor noi parteneriate, noi colaborări cu parteneri vechi, parteneri noi, instituţii de învătământ etc. Începând cu 5 septembrie, agendele bibliotecilor sunt pline…
Prima programare din agenda mea, de exemplu, a fost și prima clasă: Grădiniţa nr. 13, profesor Andreea Benea, director Mariana Boicu, grupa mijlocie, activitate cu copii şi părinţi.
După ce le-am adus la cunoştinţă celor mici dar şi celor mari în ce lume au pătruns, ce se întâmplă în această lume şi cât de important este ca acest drum să fie bătătorit de către copii, cum era firesc, le-am citit o poveste… ba nu, două….
Ce poveşti? Iată:
Ziua când au plecat creioanele colorate, scrisă de Daywalt Drew și ilustrată de Oliver Jeffers.
Dragii mei, sunt foarte fericită!!! Am crezut că doar eu am prieteni printre obiecte, ba mai mult, am crezut că numai eu stau de vorbă cu ele. Daaa, vorbesc des cu caietele mele, cu pixurile mele, le cert când se pierd şi reapar. Am fustiţe preferate şi săndăluţe ce-mi fac toate poftele, cu ele merg în locurile cele mai frumoase.
Eee, iată-l pe prietenul Duncan din povestea „Ziua când au plecat creioanele colorate”. Ce ziceţi voi? I-au făcut bucăţica chiar la ora de desen. Cum ce s-a întâmplat? Au fugit!!! Ba mai mult, cică s-au supărat foarte, foarte tare. Şi fiecare culoare era supărată din alt motiv. Cum de unde ştiu? Pentru că fiecare a lăsat o scrisorică în care a motivat fuga…
Creionul roşu scrie: „mă pui să muncesc mai mult decât toate celelalte creioane ale tale”, creionul mov scrie: „mă enervează la culme să văd că atât de mult din splendida mea culoare depăşeşte conturul desenului”, creionul negru scrie şi el supărat: „nu-mi place deloc când mă pui să fac conturul desenelor”. Dacă sunteţi curioşi, dragii mei, de supărarea culorilor lui Duncan și vreți să aflați cum se termină această poveste, citiţi cărticica lui Drew Daywalt „Ziua când au plecat creioanele colorate”.
Iar a doua poveste a fost Ce lume minunată, scrisă de Hannah Campling și ilustrată de Kathryn Inkson.
„Sunt multe de auzit şi de văzut” în această lume, „de la cea mai mică floare, până la copacul cel mai înalt”, spune scriitoarea Hannah Campling în povestea „Ce lume minunată”. Cirip şi vâjjj şi fâş-fâş şi bâz şi zum şi pic şi pleosc şi ţop… sunt doat câteva dintre sunetele ce le putem auzi în lumea asta minunată. Dar ce putem vedea în ea? Daaaa, exact, păsărele dând din aripi, albinuţe, floricele, broscuţe şi lebede….. Iată câte minunăţii într-o singură carte! Dar oare, cât de frumos e ilustrată această carte v-aţi gândit? Kathryn Inkson, cu un talent deosebit a ştiut să redea „frumosul din jurul nostru”. Deci, da…CE LUME MINUNATĂ!!!
Din toată inima vă recomand aceste cărţi şi nu uitaţi, dragii mei, când doriţi, online, pot să vă citesc şi vouă, de aici, de departe aceste poveşti ….sau altele….
Închei cu un citat care-mi place foarte mult: „sunt două lucruri esențiale care te vor face înțelept, cărțile pe care le citești și oamenii pe care-i întâlnești!” (Jack Canfield) … Sunt foarte fericită că v-am întâlnit!
