O zi ca toate zilele este în curs, când bătrânul lup de mare Billy Bones sosește la hanul Amiral Benbow, deținut de părinții lui Jim, ascunzându-se de un biet orb…
Când tatăl lui Jim moare iar piratul lasă în urma lui o ladă misterioasă care, printre altele, conține harta unei comori, Jim este nevoit să plece într-o călătorie spre o insulă uitată de lume. De ce oare?
Hai, pe bune, de ce oare?! 🙂 Desigur, pentru a găsi o comoară ascunsă de către temutul căpitan Flint. Dar nu căutarea comorii este problema principală din poveste, ci una cu mult mai gravă…
Asta chiar că-i o carte savuroasă! Mi-a fost foarte ușor să-mi închipui personalitatea fiecărui personaj, bazat pe felul cum vorbește. Personajele se exprimă ușor diferit unele față de altele, însă diferența este suficient de mare pentru ca ele să fie lesne recunoscute. Cred că este nevoie de o măiestrie deosebită (atât ca traducător, cât și scriitor) pentru a pune atât de mult detaliu în personaje.
Cred că poate fi greu să ții pasul cu toți eroii care îți sunt prezentați de-a lungul poveșții, însă citind-o m-am simțit ca un explorator invizibil care stătea alături de protagoniști și asista la întâmplări. Începusem să-mi fac notițe ale datelor și împrejurimilor din poveste, entuziasmat fiind de aventurile la care puteam lua parte doar cu ajutorul închipuirii (din păcate?).
Modul în care pirații sunt descriși mi-a trezit imaginația; autorul i-a făcut mai răi ca niciodată, însă nu însetați de sânge, nu neapărat. Prin răi mă refer, de fapt, la felul cum ei sunt de „nerecuperat”: nimic nu-i poate face să renunțe la vechiurile lor obiceiuri, de exemplu băutul romului…
Despre ilustrații: nu-i mult de zis. Sunt realiste și expresive. Gataaaa! Sfârșit de recenzieee!
Poeziile pentru copii sunt preferatele mele deoarece, ei bine, majoritatea au sens și sunt ușor de înțeles. Exact ca cele din cartea asta…
Nu ți-ai dorit uneori o lectură foarte ușoară, dar potrivită tuturora? O lectură care să-ți facă imaginația să zburde? Acest volum de poezii povestește despre orice, oricum: băieței care mănâncă tot, brontozauri, marginea lumii, cutii și… pantaloni dansatori. Da, cartea asta este echivalentul unei enciclopedii veritabile, dar în versuri și stropită cu un haz dulce-acrișor. Autorul pare să își râdă în barbă de prichindeii aflați în ea, într-un mod care nu este răutăcios – desigur.
Și dacă vreodată s-ar întâmpla să devină câtuși de puțin plictisitoare cartea, te rog să faci ca mine: citește cu voce tare poeziile, dar cu un ritm de muzică hip-hop. Pentru a îmbunătăți atmosfera underground, dă din cap înainte și înapoi în timp ce cânți!
Aș vrea să vă arăt cea mai scurtă poezie pe care am găsit-o-n carte, doar așa, pentru că de-ce-nu:
„Gelu-a zis că-i pălărie…
Mi-am pus-o pe cap cu greu.
Acu’ tata urlă’n baie:
-Unde-i pompa de veceu?”
(Pălăria)
Deci? Ce credeți? V-ar plăcea să mai citiți poezii d-astea? 🙂
Și gândiți-vă că sunt traduse din engleză! Nici nu îmi pot imagina cât de dificil este să traduci un text și să îl faci să rimeze în continuare. Traducătorul a transformat cuvinte și fraze, dar tot a păstrat rimele. Wow.
Ei bine, destul cu partea literară. E timpul să trecem la ilustrații!
Pffff…
Aș putea să încep prin a vă spune că ele sunt genul acela de desene tremurate, parcă făcute de un copil de nouă ani, dar totodată super expresive, sugestive și drăguțe. Ele sunt lipsite de culoare, exact ca pe copertă, însă tot îmi plac!
Este însă ceva la ele care le face teribil de ciudate. Poate excesul de detalii din jurul ochilor…
Oricum, recenzia mea se încheie aici. Vă mulțumesc!