Cine s-ar fi gândit să alăture două recenzii ale unor cărți complet opuse, una veche și cu povestiri iar cealaltă un ghid al călătoriei în Sistemul Solar? Eu, desigur!
Ai vrut vreodată să faci praful selenar să se ridice pășind pe solul alburiu al Lunii sau să meditezi în liniștea adâncă de pe Neptun, înconjurat de munți de gheață? Cartea aceasta te va ghida într-o excursie luuungă, dar de neuitat, pe toate cele 8 planete ale Sistemului nostru Solar, apoi pe Luna și chiar pe Pluto. Nu-i poți spune carte de povești, dar nici enciclopedie!
Nu e deloc ușor să-ți alegi o planetă preferată după o asemenea lectură… poate ți-ar plăcea să plutești printre furtunile „gazoaselor” sau să admiri relieful neobișnuit al „terestrelor”. Cartea nu numai că-ți oferă diverse date despre planete (precum vreme, viteză în jurul soarelui, gravitație, durata unui an și a unei zile etc.), dar îți și explică cum și când să ajungi acolo. Îți arată chiar atracțiile turistice!
Deci vrei să pornești într-o astfel de călătorie?
Acum e timpul să vorbim despre ilustrații… sau, mă rog, grafică. Unele sunt scheme care explică orbitele diferitelor planete, altele ne arată (posibile) locuințe subterane, însă desenele care mi-au plăcut cel mai mult au fost cele de la începutul fiecărui articol. M-au dus cu gândul la afișe de film din anii 80 despre viitorul turismului spațial, pentru că au mesaje precum „Jupiter: Fă turul luminilor nordului” sau „La o întrecere cu Soarele: Mercur”. Desigur, nu știu foarte multe despre acei ani, dar la o primă vedere m-a și făcut să-mi imaginez pelicule sci-fi despre planete.
De exemplu, în desenul de la începutul capitolului despre Saturn vedem o persoană cu părul alb, scurt, în haine tot albe, meditând într-o capsulă de forma unui ou deasupra abisului colorat și gazos al planetei cu inele.
În concluzie, desenele din carte mi-au plăcut mult și mi s-a părut de-a dreptul genială ideea de a familiariza copii cu Sistemul Solar printr-o astfel de carte. E potrivită chiar și adulților, așa că v-o recomand tuturor cu căldură și vă urez lectură plăcută!
Iar a doua carte despre care vă voi vorbi astăzi este „Am fugit de-acasă”, de Nicuță Tănase, ediția a treia, editura Ion Creangă, 1970.
Aceasta conține trei povestiri: „Muzicuță cu schimbător”, „Acțiunea P. 1500” și „Am fugit de-acasă”, împărțite în capitole. Un lucru interesant despre primele două povestiri este că sunt conectate, au legătură între ele: personajele se cunosc… mereu mi-a plăcut ideea a două povești care se petrec în același timp, cu aceleași personaje și de-asta ador eu această carte. 🙂
Dar hai să vă spun un pic despre ce se petrece în ea. E vorba de trei copii diferiți, fiecare cu problemele lui pe care încearcă să și le rezolve.
Tatăl unuia e pe cale să fure lemn de la un depozit. Cum poate tribul Ochi-de-șoim, alcătuit din elevi, să-l oprească?
În schimb, lampa cu gaz a altuia a explodat și rufele altor oameni (de spălat) au ars. Cum va face rost de rufe noi? Cum va explica situația?
Și tot așa…
Această carte mi-a oferit o mostră din ceea ce însemna să trăiești „pe vremuri”. De la folosirea cuvântului „tovarăș” și „Formidabil” până la bicicletele „Carpați”. Să nu uităm de simbolicele cravate ale pionierilor…
Despre stilul de a scrie am să vă spun multe, primul lucru fiind că îl imită perfect pe cel al unui copil mai mare, ceea ce, ei bine, era și cazul: se repetă (câteodată) și ne vorbește ca și cum am fi prieteni.
„Ați auzit cu toții că mi se spune Bâzăila. Să știți: pe nedrept mi s-a pus porecla asta. Dacă am sta să judecăm ca oamenii, atunci ar trebui să se numească toți copiii de pe lumea asta Bâzăila. Ce, voi nu plângeți? Nu bâzâiți? Să fim serioși!”
He-hee! O să vă placă să căutați acest citat în carte!
Și mie mi-a plăcut să vă povestesc despre ea și experiența mea de cititor. Pe data viitoare!
