– Într-un colț din grădină cresc bulbii de usturoi, numiți căpățâne. În fiecare bulb sunt alți zeci de bulbi mai mici, pe care îi numim căței de usturoi, citeam eu într-o seară.
Nu termin bine fraza și-l aud pe M. râzând și strigând :
– Ham-ham!
Îmi place râsul lui și-mi place aproape la fel de mult să-l văd cum prinde ideile, nuanțele, semnificațiile.
În altă seară:
– Cosi cosi iyaphela. Aici se încheie povestea mea. Hai, la somn cu tine!
– Nuuu! Nu-mi place că citim doar o poveste. Au fost doar 3-4 pagini!, încep prompt protestele.
– Ei, cum așa!? Ia uite câte pagini au fost 1,2,3…8,9,10, număr eu numai paginile scrise, de la sfârșit până la început.
– Ultimele două au fost doar informații. Nu se pun!, nu se lasă M. (Se pare că avem un iubitor de povești!)
– Am înțeles, dar tot sunt 8. Și mari. Hai să ne gândim un pic la poveste!, încerc eu să trec la etapa următoare, de discuții înainte de somn. De obicei M., întorcându-se pe o parte și pe alta, își aduce aminte chiar trebuie să adoarmă ce s-a mai întâmplat peste zi. Altfel, dacă îl întreb în timpul zilei ceva, îmi răspunde: „Bine!” sau „Da.” sau preferatul meu „Am uitat!”.
– Ce ți s-a părut ție cel mai important în poveste?, îmi încerc eu norocul.
– Că locuiau sub baobab, veni repede răspunsul.
– Aha! Și ce ți-a plăcut cel mai mult?
– Că „prințul lor iubit” a fost rănit.” (Foarte posibil ca lui M. să-i fi plăcut, de fapt, expresia „prințul lor iubit” pe care o va repeta de câteva ori. În plus, în casă avem rolurile foarte bine determinate: tati este regele, eu mi-s regina și M. cavalerul-prinț)
– Și cum a fost rănit?, dau eu înțelegător din cap.
– Un vânător a tras cu săgeata în el.
– Păi cum, se plimba prințul prin savană și vânătorul a tras în el pur și simplu? încerc eu să obțin o povestire de la el. Dar M. ignoră întrebarea mea și-și continuă liniștit firul gândurilor:
– Știi, eu pot să mă mișc foarte repede, ca o săgeată!
– Da, știu că ție îți place să alergi. Dar n-am înțeles prea bine cum a fost rănit prințul…
– Prințul lor iubit era ce animal voia afară, îmi face pe plac M.
– A! Se putea transforma într-un animal, nu?! caut eu lămuriri.
– Da! Dar asta nu se poate! Nu este o poveste adevărată. E imaginată, îmi explică M.
—
„Limba română în lume” este o serie de articole prin care căutăm să cunoaștem cât mai multe experiențe cu copii români în medii bilingve sau multilingve. Nu există o variantă corectă sau care să aibă mai mult sens decât alta. Toate experiențele sunt valoroase, mai ales dacă sunt împărtășite. Dacă vrei să contribui, te rog dă-ne un semn.
În continuare, o nouă mărturie de părinte român expat.
Salut! Sunt Ema, mămica unei fetițe minunate, Sophia-Serena, de 3 ani și jumătate, pentru care Anglia este singura acasă.
Eu și soțul meu am emigrat în 2011 și înainte de nașterea ei vorbeam într-o „rom-gleză perfectă”. În timpul sarcinii, după multe documentări, am decis că vom vorbi numai limba română între noi și cu ea. Am aplicat regula și la citit cărți și ascultat muzică. O implicăm și pe pisicuța Lisa, cea mai bună prietenă a ei, despre care știe că ințelege doar limba română.
La aproape 2 ani, în plină pandemie, am dus-o la creșă și ce să vezi, Sophia prefera engleza. Face eforturi evidente când vorbește cu bunicii, verișorii, Lisa, când se întâlnește cu alți români să vorbească în română, însă cu noi este relaxată și ne răspunde în engleză în general.
Însă noi continuăm să îi vorbim, să îi citim și să îi „predăm” limba română și să facem cât de des posibil vizite în România, evitând totuși să transformăm asta într-o corvoadă. Când va avea mai multă răbdare, vom merge împreună și la centrul cultural, care este un pic mai departe de noi.
Este un proces pe care noi suntem hotărâți să îl continuăm, indiferent cât de ușor ne-ar fi și nouă să ne „convertim la engleză”. Și ce mai bucurie când îmi zice ”te-ubesc mult, mami!”.
De asemenea, cadrele din educație și dezvoltare din Anglia încurajează transmiterea limbilor (pentru ei) străine către copii ca un mod de susținere a diversității și bogăției culturale (am tradus mot-a-mot). Și ne-au încredințat încă de la început despre capacitatea copiilor de a absorbi mai multe vocabulare simultan.
Succes tuturor în această aventură, limba este printre puținele lucruri pe care copiii emigranților permanenți le vor primi de la „acasa” al părinților și bunicilor lor! Ce vor decide să facă în viață cu această moștenire, este însă la latitudinea lor.
