Recenzia lui Ioan

Bună, din nou! În multe dintre intro-urile mele am subliniat faptul că cele două cărți recenzate se aseamănă mult între ele, dar de data asta nu mai e cazul: „Nono” și „Grădina secretă” sunt la poluri opuse… deci se atrag?!

Să începem cu Nono, scrisă de Renata Carageani și apărută la editura Allfa.

Numele ursulețului meu de pluș era… Tototito. Sunt destul de sigur că mai toți copiii mici dau nume cu silabe simple, care se repetă, lucrurilor din jurul lor și chiar părinților: mama, tata.

Dar Asta (așa i se spune în carte) nu este un copil mic și îl are totuși pe Nono și pe Prieten (un cățel). Copleșit de tristețe și de sentimentul inutilității după ce prietenul său moare, Nono s-a aruncat la coșul de gunoi și ajunge să trăiască pe străzi.   

Nono are o parte copilăroasă a lui și este credul, dar tot se împrietenește cu niște căței de stradă și două pisici. Prin asta cartea m-a făcut să mă gândesc că nu avem nevoie de a fi perfecți pentru a le place oamenilor și e cel mai bine să fim noi înșine.

Și apoi unii oameni pur și simplu iau decizii greșite și nu putem să-i ajutăm decât dacă ei vor: asta e un fapt demonstrat de cele două pisici naive și mulțumite de starea destul de gravă în care se află și de care nici nu par a-și da seama. Pentru ele a fost așa de ușor să uite de toți prietenii și de viața lor de dinainte…

Ce mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult la cartea asta este că povestirea e scrisă la persoana întâi, iar faptul că ursulețul este cel care povestește m-a ajutat să mă „apropii” de el, să-l înțeleg și asta a îmbunătățit mai toată povestea 🙂 .

Una peste alta, cartea mi-a plăcut și cred că ideea ei este una foarte bună. De citit, clar! 

Cea de-a doua carte despre care vreau să vă vorbesc astăzi se numește Grădina secretă, este scrisă de Frances Hodgson Burnett, tradusă de Maria Iliescu și apărută la editura Corint Junior

Tocmai mi-am dat seama de cât de mult îmi plac cărțile clasice străine – curios, multe dintre cele românești sunt mai greu de înțeles pentru mine și deci nu sunt… preferatele mele. „Grădina secretă” m-a ajutat să descopăr acest detaliu despre mine, prin simplicitatea frumoasă pe care o are. Această carte este ca suflul unui vânt de început de primăvară timpurie poate pentru că aproape toate personajele sunt reci la început, dar se încălzesc pe parcurs. Hehe 🙂

Povestea este despre Mary, o fetiță fragilă și considerată antipatică de cei din jur sau așa era când locuia în India. În urma unei tragedii, ea este nevoită să se mute la unchiul ei nefericit și retras, care stă într-o casă gigantică, cu sute de camere încuiate. Amintiri ascunse…

Sunt mult mai multe lucruri de povestit, dar nu vreau să dau spoilere.

Ador pozitivitatea pe care o are această carte. Nu te-ai așteptat la asta, nu? Povestea e surprinzător de fericită, chiar și cu ce am spus mai devreme despre tragedii și unchiul nefericit și amintirile ascunse. 

Nu mă așteptam să-mi placă o astfel de poveste pentru că, deși îmi plac multe tipuri de povești, pe cele „bucuroase” le găseam pur și simplu grețoase. Până acum. 

Ce mi-a mai plăcut la carte este simplicitatea ei, pe care am menționat-o deja.

În timp ce nu este o carte foarte informativă, precum cele ale lui Jules Verne, este în definitiv o carte plăcută, iar eu, cel puțin, am citit-o cu plăcere. Așa că v-o recomand cu drag și vă mulțumesc pentru că mi-ați citit recenzia 🙂 . Pe data viitoare!

Leave a comment

Your email address will not be published.

%d bloggers like this: