– Mami, mă prefac că sunt olandez.
– Și cum faci asta? întreb eu, micșorându-mi ochii în încercarea, parcă, de a nu pierde răspunsul.
– Vorbesc doar olandeza, îmi spune M. într-o română curată.
– Hm, și de ce te prefaci că ești olandez?
– Că așa vreau eu, îmi răspunde lejer.
– Înțeleg, dar ce obții în felul acesta?
– Păi, arăt câtă olandeză știu eu.
– Bună idee! Și poți arăta câtă olandeză știi tu și, de asemenea, că știi și alte limbi. Ce spui de asta?
Ne-am întors în Olanda de 7 zile, după o vacanță de 2 săptămâni în România. Un pic mai devreme, în aceeași zi, M. se jucase cu prietenul său, în limba română. Așa s-au cunoscut, într-o întâlnire de joacă pentru exersarea limbii române. Nu merge întotdeauna așa de bine. Destul de des vorbesc olandeza iar eu sunt cea care insistă cel mai mult să vorbească româna. Dar astăzi, am surprins un moment interesant, în care M. a folosit, în timpul jocului, cuvântul „zid” iar prietenul său nu a știut ce înseamnă. În loc să-i explice în olandeză, M. i-a arătat zidul construit de ei din nisip: „Uite, ăsta este un zid!”
De multe ori, îmi pare că este un dans, în care cei doi parteneri sunt limba maternă – româna – și cea „paternă” – olandeza. Iar în timpul dansului cei doi parteneri își schimbă, din când în când, rolurile: deja îmi pare că de cele mai multe ori conduce olandeza, însă câteodată, conduce și româna. Dansul ăsta îmi pare că este ceea ce-l va defini, ceea ce îl construiește. Îmi doresc doar ca rezultatul să fie unul armonios și, totodată, tot ce poate să fie. Oare, are sens ce spun?
„Limba română în lume” este o serie de articole prin care căutăm să cunoaștem cât mai multe experiențe cu copii români în medii bilingve sau multilingve. Nu există o variantă corectă sau care să aibă mai mult sens decât alta. Toate experiențele sunt valoroase, mai ales dacă sunt împărtășite. Dacă vrei să contribui, te rog dă-ne un semn.
În continuare, un alt părinte ne împărtășește experiența sa, de expat cu copii români.
Mă numesc Gabriela și locuiesc în Olanda împreună cu soțul meu de 12 ani.
Avem două fetițe de 9 și respectiv 6 ani, amândouă născute în Olanda.
Când am născut-o pe prima, acum 9 ani, nu aveam nici un dubiu ce limbă ar putea să vorbească copilul nostru ca și prima limbă. Cum suntem amândoi români, logic vom începe cu româna, îmi spuneam.
În primul rând că este limba noastră maternă iar de la noi o poate învăța foarte bine, apoi trebuie să se înțeleagă cu bunicii și verișorii rămași în România.
Decizia cea mai grea a fost ce școală să alegem: școala olandeză sau cea internațională? Într-un final am ales-o pe cea olandeză deoarece am considerat că ar fi o alegere firească, dacă tot locuim în Olanda, chiar și provizoriu cum credeam la vremea aceea, să învețe limba acestei țări, engleza urmând s-o învețe oricum. Și, sincer, nu regret.
Revenind la importanța limbii române, eu cred că ai un contact diferit cu ai tăi copii dacă vorbiți aceeași limbă, chiar dacă nu vor învăța să citească sau să scrie corect. Fata cea mare a început să citească și să scrie în limba română, cu mici greseli, e drept. Încă de la vârsta de 7 ani a observat diferențe de pronunție precum și existența unor litere noi, ceea ce face totul un pic mai dificil. Totuși are încă interes și sper să și-l păstreze.
Suntem într-un continuu proces de învățare; mereu se nimerește să vorbim și cuvinte nefolosite zilnic și atunci se fac noi și noi achiziții.
În schimb cu fetița cea mică, mi se pare că are un avans mai mare în limba olandeză ținând cont că ea a avut mai mult contact cu olandeza: la școală, cu sora cea mare, plus perioada de corona când s-a vorbit mai multă olandeză la noi în casă decât eram obișnuiți.
Am fost norocoasă sau nu, dar în tot acest timp am fost full-time mamă și cred că și acest lucru are importanță. E mult mai greu pentru copiii care merg toată săptămâna la creșă. Mă gândesc că în aceste situații, cu atât mai mult ar fi nevoie să se vorbească, în cele două ore petrecute împreună seară, limba maternă a părinților indiferent de unde vin ei.
Copiii sunt precum buretele, absorb tot. Deși noi încercăm să decidem pentru ei și spunem că le este greu, ei chiar pot. Au o capacitate de memorare și învățare deosebită. Când cresc, interesul lor nu mai este același și atunci părinții rămân cu regretul că nu au acționat la momentul potrivit.
E important să citim cu ei, să jucăm jocuri cu tot felul de imagini și să ne uităm la filme pentru copii, în limba maternă.
Chiar dacă pare că nu au interes și se joacă cu altceva în timpul filmului sau al lecturii, ei sunt cu urechea și acolo. Aud sunete, replici, văd imagini.
Capacitatea de memorare a copiilor este aproape magică, însă au nevoie să fie sprijiniți și încurajați.