– Am văzut ceva rar, spune Matei.
– Rar ca în „l-ai văzut din când în când” sau „ai văzut ceva ciudat”?, îi răspund eu privindu-l atent.
Îmi sună a mixt de limbi. Am auzit de el, dar la noi ar fi primul pe care îl aud eu. Am experimentat până acum o creștere a numărului de dezacorduri, o dificultate mai mică sau mai mare în a găsi cuvinte, dar mixt de limbi încă nu. Până acum. Totuși nu poți fi sigură. Este una dintre acele situații în care nu poți ști cu siguranță.
– Ce înseamnă ciudat?, vine înapoi întrebarea.
„Hm, sper să nu se complice prea tare conversația asta”, îmi spun în gând. O dată, pornind de la o întrebare despre un cuvânt din cartea pe care tocmai i-o citeam cu voce tare, a urmat o serie de 3-4 întrebări și încercări de definiție până când a dat aprobator din cap, apoi a arătat cu mâna textul, semn că pot continua lectura.
– Păi, ciudat înseamnă că e ceva bizar. Nu termin bine propoziția că îmi vine să mă „felicit”.
– Ce e bizar? întreabă, bineînțeles, copilul.
– Ciudat sau bizar este atunci când ceva este neobișnuit, nu-l întâlnești sau nu-l vezi frecvent și nu-l înțelegi prea bine.
Copilul dă din cap. „Pfiu! Am reușit.”
În zilele următoare am observat că Matei a folosit o dată sau de două ori cuvântul „bizar” corect. Probabil îi plăcea și cum sună. Apoi l-am auzit de alte două ori folosind din nou cuvântul „rar” în ceea ce părea de asemenea un mixt de limbi. Oare cum reușesc alți părinți?…
În continuare am invitat un alt părinte să ne povestească care sunt provocările pe care le întâmpină o familie care-și crește copii într-un mediu bilingv sau multilingv.
„Bună! Aceasta este o poveste din ciclul „ca mine să nu faceți”.
Numele meu este Adriana H. Locuiesc în Olanda de aproximativ 17 ani, sunt căsătorită de 7 ani iar soțul meu este olandez. Împreună avem 3 copii, Sophia – 7 ani, Luc – 2 ani si Milan – 7 luni. În România am urmat cursurile Facultății de Litere, secția Română-Engleză.
Nivelul meu de olandeză este destul de bun, zic olandezii. Mie mi se pare încă dificil să vorbesc în olandeză, pentru că îmi aud accentul de străin și câteodată greșelile pe care le fac, așa că prefer, de câte ori e posibil, să vorbesc în engleză. Acasă, cu soțul, vorbim încă în engleză – chestie de obișnuință.
Acum șapte ani am început foarte încrezătoare și determinată să fac tot posibilul ca fiica mea să vorbească și românește la nivel nativ.
În primul an a mers totul bine, pentru că am avut șansa să stau cu ea acasă până a împlinit un an – a fost ușor să vorbesc doar în română cu ea și astfel auzea mai mult româna decât olandeza.. Olandeza doar seara când venea papa acasă și în weekend. Dar până la un an copiii nu prea vorbesc așa că rezultatele nu erau palpabile.
Apoi dupa ce a împlinit un an am mers înapoi la serviciu full time iar fiica mea la creșă sau la bunicii olandezi. Aici balanța s-a înclinat de la predominant limba română la predominant olandeza, cu româna seara și în weekend. La început spunea multe cuvinte în română, iar la grădiniță a trebuit să le dau instrucțiuni educatoarelor pentru cuvinte ca „apa”, „mancam”, „nani” să înțeleagă și ele ce vrea copilul să le spună.
Dar asta s-a schimbat destul de repede, în vreo 4-5 luni fie-mea înlocuise cuvintele românești cu cele olandeze la grădiniță și le folosea și cu mine. Am ținut cât am putut obișnuința de a vorbi cu ea românește dar vocabularul olandez se dezvolta mult mai repede decat cel românesc și am început să fac greșeala să-i răspund în olandeză uneori când întreba ceva în olandeză și vedeam că nu înțelege ce îi spun în românește. Mai ales la întrebări mai importante când vroiam să mă asigur mai întâi că înțelege explicația, gândindu-mă că lecția de limbă poate fi lăsată pe altă dată.
Apoi conversațiile în olandeză au devenit din ce în ce mai dese, mai ales de când merge la școală și își mai aduce acasă prietene/colege dupa orele de curs. Mi se pare ciudat să îi vorbesc în românește și celălalt copil să nu înțeleagă nimic din ce s-a zis sau să se simtă prost.
Acum nivelul ei de română este destul de redus aș zice. Se poate face înțeleasă dar face greșeli și dezacorduri și nu prea își găsește cuvintele. În vacanțele școlare, de obicei, vine mama mea să stea cu ei. Atunci nu are de ales pentru că bunica nu vorbește decât românește. În acele perioade observ cu destulă uimire că, de fapt, dacă nu are încotro, româna ei (vorbită, dar mai ales ce înțelege) nu este atât de limitată și până pleacă bunica de la noi chiar se îmbunătățește. Așa că încă mai există speranță.
Am primit de la diferinți părinți din familii multilingve sfaturi și soluții la problemele mele, pe care încerc să le aplic din ce în ce mai mult pentru a încerca o îmbunătățire a cunoștințelor de limbă română.
Am avut, nu de mult, o „revelație” cum că în viitorul nu foarte îndepărtat o să trebuiască să avem conversații mult mai „adânci” și serioase de viața pe care aș prefera foarte mult să le port cu ea în limba mea natală și nu să încerc să îmi găsesc eu cuvintele potrivite în olandeză. În plus observ că, atunci când mergem în România, nu se simte în largul ei să vorbească cu rudele, prietenii și copiii de acolo și asta e greu pentru ea, pentru că e o fire foarte deschisă, prietenoasă și comunicativă.
M-am înarmat și cu un abecedar românesc și vreau să cumpăr și niște caiete de lucru pentru clasa I-II și să pornim și pe partea aceasta – de citit/scris în limba română. Așa că tineți-mi pumnii! 😊
Juniorii vin din urmă și sper să nu repet aceleași greșeli și cu ei. Cel de 2 ani încă cere apă în românește la grădiniță, după un an, și dacă îi spun educatoarele că e „water” le corectează că este „apă”. Însă multe alte cuvine le zice în olandeză.
La prâslea de șapte luni încă nu mă pot pronunța care este limba predominantă – deocamdată e înconjurat cam 50%-50% de română și olandeză.
Soțul vrea și el să învețe românește pentru că avem încă casă în România și vrea să poată să meargă și să o întrețină fără să fiu eu tot timpul lângă el pe post de translator. A încercat până acum câteva cursuri online pe care le-a ascultat în mașină în drum spre serviciu dar nu prea a avut succes așa că o să încerc să pun cap la cap un plan de învățare și pentru el.
A treia limbă din casă – engleza – nu pare deocamdată să aibă o mare influență asupra fetei mele. Când vorbesc în engleză cu soțul nu dă semne că înțelege și ne cere de multe ori să-i traducem ce am vorbit. Atâta doar că are un interes sporit pentru limba engleza și cere să învețe din ce în ce mai multe cuvinte în engleză.”
