Vă vine să credeți sau nu, mie îmi place teribil și la școală și în vacanță. Fratele meu vrea numai vacanță, dar eu vreau și la școală. La școală pui o mulțime de întrebări. Mai acum câteva zile am găsit un răspuns la o întrebare, pe care o tot puneam celor mari: de unde vin primăverile, verile, toamnele, într-un cuvânt, de unde vin anotimpurile?
Da, pentru că eu sunt foarte curioasă și întreb mereu câte ceva. Și cei mari se uită cam ciudat la mine de parcă văd fantome. Mie și fantomele îmi plac, să nu mai vorbesc de figurile lor curioase, parcă sunt caricaturi. Dar am găsit o carte exact cum vreau eu. Se cheamă: Întoarcerea lui Arpagic, este scrisă de o mare poetă cu un nume blând: Ana Blandiana și a apărut la Editura Humanitas, în 2016, dar se găsește și acum. Are niște ilustrații frumoase, realizate de Livia Coloji, de care sunt sigură că veți fi atrași, căci ce nu înțelegeți din cuvinte, veți înțelege precis din ele, din desene. Cartea are răspunsuri la o mulțime de întrebări. Și nici măcar nu este o enciclopedie, un atlas ori un dicționar. Este o carte de poezii, deci și mai ușor de înțeles ce ți se spune. Nu credeți? Mie așa mi se pare!
În prima parte a cărții: Întâmplări din grădina mea, de exemplu, ea poate să-ți spună: cum te poți juca de-a căpșunile, de-a morcovii și de-a pătrunjeii ori de-a pepenii. Îți spune cum prunele învață să zboare, afli că cireșele se coc la ora șase și că sâmbătă s-a născut o vânătă, iar pe la ora opt, un piersic întreg va fi copt. Mai putem afla că vara vine dinspre copilărie, dar se naște din pepenii verzi și începe din stratul de cepe, de unde „se arată / Printre salată”, că „Știe să se suie/ Chiar și-ntr-o gutuie”, că toamna se ascunde sub un covor de frunze uscate și că, dacă nu ești atent și stai doar cu ochii ori pe vreo prună ori pe vreo micșunea, te trezești în palmă și cu fulgii de nea.
În partea a doua a cărții, care ne spune Alte întâmplări din grădina mea, poți să-ți completezi cunoștințele, pe care cei mari nu se pricep deloc să le explice celor mici. Eu așa am aflat că pisoiul Arpagic – el este protagonistul întâmplărilor -, în loc de ochi, are felinare sau reflectoare, cu care concurează stelele de pe cer, noaptea. Le aprinde ușor cu un comutator aflat în lăbuța din față și în cea din spate. Am mai aflat că rândunelele au congres și se-nscriu la cuvânt toate când pleacă grupat în străinătate, că șoarecii știu să citească chiar și filosofie, nu numai cărți de bucate ori de poezie.
În partea a treia a cărții, unde se petrec Întâmplări de pe strada mea, aflăm: Ce este și ce face un maidanez. Chiar așa! Am aflat că un maidanez e un „câine / Care nu se gândește la ziua de mâine.” El nu are adresă, dar „râde de cățeii din lesă,” „Uneori e sătul, alteori e flămând / Face tot ce-i trece prin gând.” Maidaneza e o pisică fără casă, fără freză și fundă la gât și „nu ține nimănui de urât”. Strada despre care se vorbește are sentimente și le recunoști după pleoapele obloanelor, după țepii gardurilor sau după râsetele de copii, zglobii, iar după etaje și balcoane vezi cât sunt casele de înfumurate. Apoi, după atâtea informații aflați că există un basm „cu un muzeu / De borangic / În care / O întâmplare / Și-o atmosferă / Îndrăgite de copii / Sunt puse pe etajeră / În poezii; // Iar / Un personaj / Poznaș / Și-un univers / Sunt așezate în galantar / Într-un vers;” .
Nu-i așa că sunteți curioși?
