Vă salut și vă prezint cu mândrie două noi cărți, una de istorie și cealaltă despre… plictiseală. Amândouă sunt, totusi, foarte interesante! Mă bucur să scriu despre ele și să vi le arăt, așa că vă urez: lectură și relaxare plăcută!
O scurtă istorie a lumii, scrisă de Ernst H. Gombrich, cu ilustrații de Kat Menschik, tradusă din germană de Adriana Ionescu, apărută la editura Arthur.
Primul capitol m-a cuprins imediat în mrejele lui. El îmi vorbea despre cum toate poveștile încep cu un „a fost odată” și cum nu ne putem imagina că acest „a fost odată” are un sfârșit: ne gândim la bunicul nostru, apoi la bunicul bunicului nostru, apoi la alți bunici îndepărtați și așa ne ia amețeala. Autorul a mai folosit astfel de asocieri, ajungând departe, chiar în preistorie. Acest capitol mi-a plăcut în mod deosebit, pentru că povestește și explică atât de frumos istoria. Eu cred că este o introducere excelentă, bine plasată, pentru că m-a făcut să continui să citesc cartea în speranța mai multor astfel de povestiri. Și nu am sperat degeaba.
Înainte de a începe să citesc cartea, istoria universală era întortocheată și greu de înțeles pentru mine. Și, chiar dacă nu am reținut toate evenimentele și datele, acum s-a mai luminat în capul meu. Dar am înțeles și că umanitatea a avut perioade stupide, în care au fost înfăptuite fapte ce azi nu ar fi tolerate. Am mai observat și că majoritatea acestor perioade s-au petrecut în ultimele secole, chiar și în Evul Mediu (cel mai rău, după părerea mea).
Dar în perioada antică oamenii erau mai înțelepți: căutau liniștea interioară și să înțeleagă secretele naturii. Erau mai meditativi, mai creativi, mai atenți. Un astfel de popor a fost Grecia antică: ei sunt cei cu statuile lor realiste și expresive (știați că grecii studiau anatomia omului și o exersau făcând aceste statui?), cu templele care încă „se țin bine” și cu toată filozofia. Romanii erau asemănători și chiar îi admirau oarecum pe greci, îi copiau. Dar și grecii i-au copiat pe egipteni la un moment dat…
Cred că ceea ce face cartea așa de interesantă este faptul că pune istoria într-o lumina prietenoasă copiilor, ca un bunic din basme care-ți povestește viața lui, privind apusul soarelui. Mi-a plăcut cartea pentru că a putut să mă facă să înțeleg istoria. Vi-o recomand cu tot dragul!
Plictisitoarea vacanță de vară a fraților Rățoi, scrisă de Dan Coman, ilustrată de Andrei Damian, editura Arthur.
Pentru frații Rățoi, care locuiesc într-un sătuc izolat de după dealuri, fără TV sau jucării, vacanța de vară nu e cea mai bună veste. De îndată ce anul școlar se termină, plictiseala „moale și galbenă” (interesantă comparație a mezinului) se instalează comod în casa lor „verde ca pătrunjelul”. Neavând nimic de făcut, ei povestesc, joacă fotbal în cimitir, mănâncă pităceață și exersează limba păsărească.
Pare greu să nu te plictisești citind o carte despre… plictiseală, nu-i așa? Acțiunea se petrece într-un spațiu restrâns, cu puține personaje. Ce va distra cititorul, ce îl va ține atent la poveste?
Să vă zic secretul? Evident, cartea nu este NUMAI despre plictiseală. Îi avem pe frații Rățoi, care, încercând să o alunge, inventează tot felul de jocuri și moduri de a povesti. Iar aceste jocuri, joculețe țin cititorul „lipit de carte”. Practic, e ca și cum ai fi cu personajele, jucându-te aceleași lucruri cu ei. Interesant, nu?
A fost o plăcere să mă uit la ilustrații. Unele sunt „mâzgălite”, adică parcă un copil a găsit niște creioane și poze și a decis să „completeze” pozele, desenând pe ele, după cum se poate vedea și pe copertă. Mi-a plăcut stilul cartoonish (capetele mari, gurile late și curbate și, în general, trăsături exagerate sau scoase în evidență).
Deci ceea ce mi-a plăcut la carte, în afară de modul de povestire, bineînțeles, sunt ilustrațiile și… ideea limbii păsărești, pe care am învățat-o de la frații Rățoi.
Vă mulțumesc!
Cărțile au fost puse la dispoziție de editura Arthur.
