Jurnal de bibliotecar – Biblioteca Comunală Albești, Mureș

Moto-ul meu de fiecare zi este: „Fă-ți datoria oricând. Întotdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuți.” Nicolae Iorga. Așa încep eu, Anca (Ana) Ciotloș, ziua fiindcă o bibliotecară are în mâna sa „Memoria scrisă a omenirii” care este cartea.  Tăcută și creatoare în același timp,  o dată deschisă cartea îl poartă pe cititor prin toată lumea, lectura sa îi dă aripi și-l transformă prin intermediul acestei resurse nebănuite: creierul.

Biblioteca noastră străjuiește în mijlocul comunei Albești, dintr-o clădire impunătoare, frumoasă și de epocă unde, parafrazând spusa „Toate drumurile duc la Roma”, spun eu că ar trebui să ducă toate drumurile. Așa cum mergem să cumpărăm pâinea cea de toate zilele de la magazin, așa cred eu că ar trebui să mergem la bibliotecă să împrumutăm cărți. Pentru că acel copil (și adult), care participă la a da viață cărții într-o bibliotecă, va continua să facă acest lucru și în viața sa! Cartea prinde viață acolo unde i se dă viață!

Evenimentele care se desfășoară într-o zi obișnuită sunt cele legate de carte și de activitățile practice care continuă formarea copilului realizată în școală, pentru că aceste două instituții – școala și biblioteca – trebuie să fie împreună făuritoare de cunoștințe și cultură.

Puterea bibliotecarei constă în dăruirea pentru semeni, atât pentru cititorul copil cât și pentru cel adult, oferind lectura și activitatea potrivită. O zi din viața unei biblioteci și a bibliotecarei sale constă în provocarea cum să atragă copiii și adulții, astfel încât cartea să continue să fie regină chiar dacă internetul cucerește tot mai multă lume. Așa că bibliotecara organizează lecturi cu voce tare pentru copii, căutând modalitatea cea mai potrivită de ai face să asculte pentru a-și dezvolta imaginația și pentru a-și însuși cuvinte pe care nu le găsesc într-o conversație obișnuită de zi cu zi, provocându-i uneori să caute un dicționar fizic sau online. 

Tocmai pentru a cuceri copiii, pentru a-i face să-și ridice ochii din monitoare și să privească înainte și la propriu și la figurat, am început să particip la cursuri de storytelling. Vreau ca prin povestea spusă să exersăm memoria dar și modalitatea de a spune povești și să câștigăm astfel eventualii cititori prin frumusețea poveștilor și a bibliotecii ca spațiu propice dezvoltării poveștilor astfel încât copiii să știe că aici este locul cărților care ne vorbesc și prind viață.

În cadrul acestor cursuri, desfășurate de actrița Giorgiana Popan, am avut ocazia să spun o poveste personală care suna cam așa:  „Vedeți voi, eu am venit pe lume la 20 de ani după sora mea, așa că eu și nepoata mea suntem de-o vârstă. Ne-am petrecut împreună cei mai frumoși ani ai copilăriei și avem multe povești de spus despre năzbâtiile pe care le-am făcut împreună. Era suficient ca una dintre noi să spună „Hai să facem!! că și treceam la executare.

Povestea cea mai plăcută este cea cu mâncarea bunicului când era la sapă. Bunicul se tot plângea că-i este foame, așa că nepoata și strănepoata au trecut la treabă. Traista era plină cu toate, printre altele erau acolo și niște plăcinte minunate făcute de bunica. Puțin mai departe de locul unde săpau bunicii, am văzut niște capre la păscut și ce ne-am gândit noi? Să le dăm și lor ceva de mâncare. Zis și făcut, una arăta locul pe cărare iar cealaltă punea plăcinta. Acum de multe ori râdem care dintre noi arăta locul și care punea plăcinta… Caprele însă nici nu se sinchiseau să vină să mănânce ce le dădeam noi. Pe deasupra, spre stupoarea noastră, nea Gavrilă, cel care păzea caprele, început a striga la bunicu’ să vadă ce fac copchilele lui.

Apoi, pe bunicu’ nu l-am văzut mânios prea des, dar acum era că tocmai plăcintele lui am reușit să le „pudrăm” cu praful de pe cărare. Când am văzut așa imediat am luat fiecare plăcintă și-am scuturat-o de praf și apoi i le-am dat spunându-i „Poftă bună!” .”

Așa le mai spun copiilor, să–și facă amintiri din copilărie că tare frumoase mai sunt!

Altădată am spus povestea „Samson și Omul de Zăpadă” însă, de la atâta tehnologie, nu-mi dădea pace Samsung în loc de Samson, iar când să spun despre pescuitul la copcă și băutul grăsimii topite de focă, nu-mi dădea pace gândul grăsimii topite și făcute ceai de eschimoși și unde am început a râde de nu mă mai puteam opri.

Ehe, vedeți cum călătorește povestea prin vorbe, prin fapte, iar uneori se naște din  amintiri sau devine ea însăși o amintire?! Eu am crescut cu povești spuse de bunicii mei la fiecare vizită și, dacă era atât de bine, erau vizite dese, spre bucuria și mulțumirea mea dar și a bunicilor. Cum spunea Creangă al nostru, ce vremuri măiculiță! De aceea îmi doresc să aduc copiii și adulții la bibliotecă să depănăm amintiri și povești. Iar biblioteca să fie un loc primitor care să modeleze copiii și nu numai, pentru că învățatul este pe tot parcursul vieții.

În 2011, am început să organizez „Ore de lectură cu voce tare” și am avut bucuria să văd că interesul pentru lectură a crescut după aceste întâlniri, motiv pentru care le-am organizat chiar și în vacanțe. Am amenajat o frumoasă sală de lectură chiar în podul părăsit al clădirii, cu ajutorul Primăriei și al Consiliul Local Albești care, după multe insistențe, au reușit să mă înțeleagă și să transforme acest spațiu într-unul în care atât copiii cât și adulții pot să viseze datorită basmelor, lecturilor, să se documenteze și să participe la aniversări culturale. Astfel o dorință mai veche a mea a devenit realitate. 

În perioada de vară cât și în cea a pandemiei, aceste „Ore de lectură cu voce tare” le-am ținut în parc, în aer liber, și a fost nemaipomenit. Am stat pe multe păturici colorate, iar scopul de a atrage copiii la lectură a fost de-adevăratelea  atins!

O altă activitate pe care o desfășor în cadrul bibliotecii este „Ora de cusut pe etamină”. Eu am învățat să cos în copilărie și m-am gândit să transmit mai departe. Pentru că ceea ce înveți în copilărie nu uiți niciodată. Cusutul pe etamină, ca orice lucru la început, este mai greu, apoi, când copiii văd ceea ce au realizat cu mânuțele lor, devine plăcere și chiar mândrie. Îmi place să văd copiii care participă la ateliere că sunt mulțumiți că știu ceva și că au satisfacția lucrului făcut cu mâinile lor. Dacă îmi cer să facem aceste întâlniri, înseamnă că eu mi-am atins scopul de a insufla copiilor dragostea de cusut, de a muncii ceva care să–i bucure și, mai ales, să aibă amintirea că la bibliotecă au fost și au învățat cutare și cutare lucru. Nimeni nu le impune ceva anume, aici pot fi creativi.

Mai desfășor „Atelierul de modelat lut” care, de asemenea, este inspirat din copilăria mea, când lucram și modelam lut. Primul atelier s-a desfășurat în vara anului 2018, sub îndrumarea meșterului olar Jorj Dimitriu, apoi am continuat să organizez acest atelier de câteva ori pe an. 

Pentru noi, pentru mine, lutul este materia primordială din care suntem făcuți, peste care Dumnezeu a suflat Duh Sfânt, așa cum îmi povestea mama în copilărie. De aici, de fapt, este sămânța și bucuria de a lucra lutul, apoi bucuria de a împărtăși realizarea obiectelor: căsuțe, balene, igluuri, lupul din Scufița Roșie, vânătorul, bunica etc… Desigur ați ghicit, modelăm povești din lut după care copiii povestesc Scufița roșie, Balena Albastră, Cei trei purceluși etc. Dar cel mai mult le place copiilor să modeleze pentru Ziua Mamei inimioare, căsuțe și, mai ales, să lase amprentele mânuțelor lor în lut. Pe acestea din urmă, odată uscate, le colorează și le expun undeva la vedere în casă – o altă amintire de neuitat.

Noi, bibliotecarii, avem multe grupuri cu diverse activități dintre care enumăr: 

Grupul „Prietenie… pe o sfoară… virtuală”, grup coordonat de către colega Melania Luana Butnariu de la Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret „George Barițiu” Brașov. Anul acesta avem tema Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry. Noi le citim cu voce tare copiilor iar ei colorează desenele create de către colega Diana Cristea, tot de la Brașov, apoi aceste desene sunt expuse pe o sfoară în biblioteci, însemnând de fapt prietenia pe care noi bibliotecarii o împărtășim cu cititorii. 

Apoi tot din viața unei zile de bibliotecară mai face parte și „Biblioteca de Semințe” coordonată de către colega Crina Popescu de la Biblioteca Comunală Pietrari, jud. Vâlcea împreună cu Echipa România Educab, proiect la care biblioteca noastră participă cu mare drag. 

Ar fi plăcut pentru mine și, cred, pentru fiecare bibliotecar ca cei care participă la diversele noastre activități să valorifice sursa bibliotecilor ca formatoare cultural și să treacă pragul constant făcând parte din viața bibliotecii pentru că numai împreună îi putem da viață.

Leave a comment

Your email address will not be published.

%d bloggers like this: