Limba română în lume

sursă poză : globi.ro

În luna aprilie am sărbătorit Paștele și, pentru prima oară în aproximativ doi ani de când locuim în Olanda, am făcut-o alături de prieteni de alte naționalități. 

Cu această ocazie, am povestit în mai multe limbi (spaniolă, engleză și olandeză) despre tradițiile românești legate de această sărbătoare precum și despre preparatele pe care le-am așezat pe masă.

Drobul a fost cel favorit (am oferit și la pachet) și am exersat împreună pronunția cuvântului.

Pe de altă parte, David (7 ani) a povestit cu entuziasm cum a vopsit ouă cu vopsea din frunze de ceapă, cum le-a decorat cu diverse frunze, după ce și ouăle și frunzele au fost învelite în bucăți tăiate dintr-un ciorap. A sunat puțin ciudat asta dar cu siguranță tuturor li s-a părut interesant.

Am descoperit și am exersat împreună cuvinte noi și cuvinte mai puțin utilizate – drob, pască, stufat – și am încercat să facem tranziția în limba olandeză.

Am mers de asemenea și la o biserică românească să ascultăm slujba, care s-a ținut atât în limba română cât și în olandeză. Copiii au fost încântați să audă peste tot în jurul lor limba română și o să repetăm experiența cât de des putem în decursul anului. 

În continuare, Alina, mămică a trei copii, din Bruxelles, ne va împărtăși din experiența lei legată de menținerea contactului cu limba română. 

Bună! Numele meu este Alina și locuiesc în Bruxelles împreună cu familia mea formată dintr-un soț minunat, două fetițe (zâne, cum îmi place mie să le numesc) în vârstă de 4 ani și jumătate respectiv 2 ani, un bebe care abia împlinește două luni și o pisică, Bella, obraznica familiei. 

Iris, zâna mare, merge la o grădiniță de stat, aproape de casa noastră, de la vârsta de 2 ani și jumătate. Nu a mers la creșă, neavând loc la o creșă de stat, iar una privată nu ne-am permis. Când a început grădinița („maternelle” i se spune aici), nu știa deloc limba franceză, noi acasă vorbind doar în română. Spre rușinea mea, n-am reușit nici până în ziua de azi să vorbesc franceza corect gramatical. Din acest motiv m-am gândit eu că e mai bine pentru Iris să învețe limba franceză la școală, corect gramatical, prin joc și joacă, cu oameni instruiți și/sau cu alți copii de seama ei. 

La înscrierea fetei la școală, directoarea ne-a sfătuit să vorbim în continuare cu ea în limba română deoarece: este limba noastră maternă și deci un lucru de mândrie; româna va fi mijlocul nostru de comunicare în familie, iar Iris va cunoaște și va învața două sau mai multe limbi. Ceea ce s-a și întâmplat, Iris învățând limba franceză extrem de rapid, cu accent de nativ. 

Așadar, zis și făcut! Acasă vorbim limba română între noi, cu bunicii, cu unchi/mătuși sau prieteni din România, iar la magazin, la locul de joacă (dacă suntem împreună cu alți copii) vorbim limba franceză. Totuși, simt nevoia să evidențiez locul de joacă. Între noi, cei 5 mușchetari, vorbim românește chiar dacă suntem undeva în exterior, dar când avem pe cineva lângă noi, și noi adulții le vorbim copiilor în franțuzește – ca o formă de respect pentru cei ce nu înțeleg limba română. 

Eva, zâna mică, merge la creșă de la 10 luni de viață. Acolo a auzit limba franceză de la o vârstă fragedă, iar pentru ea nu e mare diferență dacă îi vorbim în românește sau în franțuzește. Dar respectăm regula casei: vorbim românește! 

Le citesc fetelor povești în limba română, zilnic, câte 1-2-3, câte doresc. Recunosc, îmi este mult mai ușor, dar și pentru faptul că știu și pot să le explic mult mai pe înțelesul lor decât dacă aș alege să citesc cărți în limba franceză. 

Nu știm niciodată dacă ne vom întoarce acasă, în România, definitv sau nu, dar, sincer, nu din acest motiv vorbim românește! Vorbesc limba română cu drag, cu iubire! 

Dacă vrei să vorbești despre experiența ta legată de menținerea contactului cu limba maternă, dă-ne un semn la simona_popa@cartipentrumatei.ro. Orice idee, ritual, strategie sau, pur și simplu, trăire poate fi de folos cuiva. 

Leave a comment

Your email address will not be published.

%d bloggers like this: