Toate fetițele și-au dorit să fie balerine. Știu asta, pentru că și eu sunt fetiță. Mi-am dorit mereu un tutu și papucei de dans. Și chiar le am. Mi le-a făcut buni cadou, iar eu, la sfârșitul cărții în care apar, chiar dansez pe scenă, unde toate personajele au fie un rol ceva, fie sunt spectatori.
Dar să revenim la cărțile noastre! Dacă vrei să înțelegi baletul e mai complicat. Trebuie mai întâi să simți glasul îngerilor. Apoi să iubești muzica sferelor și a toate ce sunt pe pământ, pentru că toate cântă. Trebuie să înțelegi mișcarea aripilor de fluturi și culoarea curcubeului. Așa mi-a spus buni.
Dar noi copiii, știm și înțelegem toate acestea. Iar grația fulgilor de păpădie sau a celor de nea, noi, fetele ori băieții care vor deveni dansatori, o avem în vârful degetelor, poante, cum am aflat că se cheamă ceva din papuceii cu care dansăm.
Am ales să vorbesc despre balet pentru că pe data de 29 aprilie a fost ziua mondială a dansului și mie îmi place baletul, dar ziua mondială a baletului este mai târziu, pe 29 octombrie. Însă eu nu mai am răbdare, pentru că am facut rost de niște cărți absolut fantastice, dar fantastice de tot, nu glumesc, cu balerine. Este vorba despre „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”, niște cărți cu desene… nu frumoase, ci extraordinar de frumoase! Pe cuvânt de balerină în formare! Și dacă voi credeați că baletul e doar muzică și dans, vă înșelați grozav. Nu, este vorba despre o poveste, un basm, în spatele fiecărui balet. Și fiecare notă sau fiecare pas ori mișcare a balerinilor, spun basmul respectiv. Dar să vă spun câte ceva despre cele două cărți apărute la Editura Nemi (Nemira).
Spărgătorul de nuci, după spectacolul New York City Ballet, de George Balanchine, ilustrații de Valeria Docampo, tradusă de Maria Bogdan, Editura Nemi, pentru 4+ ani.
Acțiunea se petrece în Ajunul Crăciunului. Marie, fetița familiei Stahlbaum, primește cadou de la nașul său un spărgător de nuci sub chipul unui soldățel de lemn, frumos „îmbrăcat”, adică decorat, cu o uniformă corespunzătoare. Soldățelul deschidea și închidea gura, când i se dădea o nucă și reușea să o spargă. Fritz, fratele lui Marie, avea o întreagă armată de soldăței de lemn, dar era gelos pe sora sa pentru cadoul primit, drept pentru care a luat spărgătorul și l-a trântit pe podea. Evident că acesta s-a stricat. Marie a adormit cu el în brațe. Nașul a venit pe furiș noaptea și i-a reparat fetiței jucăria. Dar, surpriză! Toată noaptea s-au întâmplat o mulțime de lucruri ciudate: ceva cu o întreagă armată de șoareci, cu o călătorie într-un regat unde toți ați vrea să mergeți, mă rog, ceva ce va trebui să aflați și voi, pentru că textul nu e complicat, nici mare. E numai potrivit pentru voi.
Dar ilustrația? Ilustrația o să vă placă la nebunie. Valeria Docampo, o renumită artistă argentiniancă, ce trăiește acum în Franța, are o grație și o delicatețe a desenului care te emoționează. În tehnica pe care singură o descrie ca fiind în tuș acrilic, gușă, creioane colorate, cu o deosebită sensibilitate a culorii și a liniei, care parcă plutește, surprinde un univers feeric de basm, exact un basm delicat de Crăciun ca și povestea. De altfel, acest balet, pe muzica renumitului compozitor Piotr Ilici Ceaikovski și în aranjamentul coregrafic al lui George Balanchine, este cel mai îndrăgit spectacol, alături de Lacul lebedelor despre care voi vorbi mai jos.
Lacul Lebedelor, după spectacolul New York City Ballet, de George Balanchine, ilustrații de Valeria Docampo, tradusă de Roxana Savu, Editura Nemi, 4+ ani.
Un vrăjitor malefic aruncă o vrajă asupra unei frumoase regine împreună cu suita ei de domnișoare și le transformă în lebede. Doar câteva ore pe noapte puteau să-și recapete înfățișarea de fete.
Prințul Siegfried le zărește pe un lac, în noaptea când împlinește douăzeci și unu de ani și se-ndrăgostește de frumoasa Regină Lebădă, Odette, pe numele său de ființă umană. La sosirea zorilor, Odette se transformă în lebădă și dispare nu înainte de promisiunea de a o cere de soție în noaptea următoare, pe care Siegrfried i-o face la despărțire.
Vrăjitorul avea și el o fată pe care ar fi vrut-o căsătorită cu prințul. Și iată intriga care va declanșa o adevărată dramă, pe care nici dragostea cea adevărată nu o mai poate îndulci. La fel ca și la Spărgătorul de nuci, textul este simplu, ușor de citit și de înțeles, dar ilustrația face din cele două cărți adevărate bijuterii tipografice.
Cromatica este cea de vis, lac, noapte, pe tonuri de albastru cu elegantele costume albe ale balerinelor. Negrul și nuanțe de roșu pătimaș, însoțesc imaginile vrăjitorului Von Rotbart și a fiicei sale, Odille. Costumele invitaților de la petrecerea prințului, sunt elegante cu detalii migăloase, ce te transportă într-o epocă trecută. Mișcarea balerinelor, grația diademelor din pene de lebădă sunt impecabil surprinse și totul e „vis și armonie” cum ar spune Eminescu, sub vraja lunii, sub vraja basmului și a emoției artistice, fie că este vorba despre tristețea finalului, fie că este vorba de grația desenului.
Două cărți în care cuvintele de ordine sunt: frumusețea sufletelor de copii fericiți și o aventură curajoasă, în prima carte și tristețea, eleganța și emoția dragostei neîmplinite în cea de-a doua.
Lectură plăcută vă doresc! Și vă îndemn să faceți rost de ele! Pe curând!