Jurnal de bibliotecar – Biblioteca Românească pentru Copii din Eindhoven

Sunt un bibliotecar amator. Sunt destul de improbabil în această postură. Nu am pregătire pentru așa ceva, am doar pasiune și învăț pe parcurs. 

Mă cheamă Vlad Niculescu Dincă, sunt asistent profesor la Universitatea din Leiden și, ceea ce fac pentru Biblioteca Românească pentru Copii din Eindhoven, o fac din postura de președinte al Fundației Școala Românească din Eindhoven. Proiectul bibliotecii pentru copii este strâns legat de cel al școlii românești, inițiat împreună cu soția mea Mateia. 

Originile bibliotecii se pot regăsi în dorința de părinte de a putea citit copiilor cărți în limba română. Și am tot cumpărat cărți și le-am tot adunat. Dar, apoi, am văzut că mai mulți prieteni de-ai noștri, mai multe familii fac același lucru. (Ce povestesc acum este o perioadă de acum 12-13 ani, de când s-a născut primul nostru copil…) Tot vizitându-ne între noi, am văzut și cărți similare, dar am văzut și cărți pe care nu le aveam noi și pe care ni le-am fi dorit și, așa, am început să ne împrumutăm unii pe alții cu cărți. La un moment dat, a încolțit și gândul ăsta: ce ar fi să ne unim forțele, să punem împreună acest volum de carte?

În aceeași perioadă, a început și proiectul Școlii Românești din Eindhoven – tot un proiect de voluntariat -, așa că ne-am canalizat, mai întâi, energiile, către școală, către organizarea sediului și a tot ce era nevoie. Și apoi, încet-încet, ne-am gândit cum și unde să organizăm și o bibliotecă.  

Au fost mai multe faze, mai multe încercări cu diferite niveluri de succes, ca să spunem așa. În sensul în care, la început, a fost un fișier fizic, apoi a fost un fișier online pe care am încercat să-l întreținem și să înlesnim, astfel, împrumutarea de cărți între părinți. A existat un entuziasm inițial, dar n-aș putea spune că fluxul de carte împrumutată a fost, ulterior, unul susținut și constant. Pentru că trebuia manageriat acest fișier, nu știu dacă a existat o suficientă deschidere, a tuturor, către a combina online-ul cu offline-ul. 

Apoi, o altă fază a fost de a face o mică bibliotecă în sala de clasă. Această fază, susținută inimos de doamna profesoară Lucreția Manolache, a avut un succes mai mare, pentru că exista o anumită regularitate cu care se venea la școală, iar biblioteca era, efectiv, o extindere a școlii. Venind în fiecare sâmbătă, copiii puteau lua – și pot în continuare – cărți din aceea cutie. Dar nu e o bibliotecă în sensul propriul al cuvântului, nu are anvergura unei adevărate biblioteci. Este și greu de întreținut, adică ar trebui, într-adevăr, cineva dedicat care să aibă acest rol de bibliotecar. Iar doamna învățătoare se ocupă cu mult suflet, dar, în principal, de copii și de clasă. Deci, e, un pic, o improvizație.

Apoi, am văzut – și aici suntem în momentul de față, în această fază – că multe familii folosesc biblioteca publică pentru a împrumuta cărțile în olandeză. Bibliotecile publice olandeze au foarte multe cărți pentru copii, iar mulți sunt abonați la bibliotecile publice și au acele carduri de bibliotecă gratuite pe care le folosesc pentru a împrumuta cărți pentru copii, în olandeză. Și noi fiind abonați la aceeași bibliotecă publică olandeză din Eindhoven, mi-a încolțit un gând: nu am putea avea și noi cărțile acolo? Și astfel să fie incluse în sistemul bibliotecii publice, adică ele să fie împrumutate pe același sistem, pe același card pe care sunt și cărțile în limba olandeză.

Exista deja acolo, de multă vreme, o secțiune în limba engleză, în principal pentru comunitatea vorbitoare de limba engleză, din Marea Britanie, dar și pentru comunitatea internațională care ar fi dorit să împrumute cărți în limba engleză. 

Apoi, la un moment dat, acum vreo 3-4 ani, Biblioteca publică din Amsterdam a dat semne că are o deschidere față de alte comunități prezente în Olanda. Și, intrând în discuție cu cei de la bibliotecă, am aflat că există această deschidere și în alte orașe din Olanda, ca urmare a unor discuții între bibliotecari olandezi în acest sens. 

Apoi, eu fiind în legătura cu cei din comunitatea italiană, schimbând des experiență cu cei care organizează una dintre școlile italiene din Eindhoven, am aflat că biblioteca publică le-a oferit posibilitatea să organizeze o secție de carte în limba italiană în cadrul bibliotecii publice, ca un proiect pilot, pentru a vedea fluxul de carte, pentru a vedea dacă există o cerere. Ei, de când am aflat eu chestia asta, nu au mai scăpat de mine și, cu orice ocazie, întrebam: „Dar am putea să organizăm și noi biblioteca noastră acolo?”. 

Apoi a venit Corona peste noi și ne-a cam tăiat vântul din pânze. La fel și celor de la Biblioteca Italiană pentru Copii care erau foarte preocupați că de-abia și-au lansat-o și nu vor avea un flux suficient de carte. Există niște condiții pentru ca aceste biblioteci să fie menținute în cadrul bibliotecii publice: să existe un flux cu care sunt împrumutate cărțile – dacă nu este împrumutată, o carte este scoasă din colecție – iar, dacă biblioteca, în sine, nu are un flux suficient, este scoasă din cadrul bibliotecii publice. Deci depinde și de noi, de comunitatea românească, să împrumutăm cărți  pentru a putea rămâne în spațiul bibliotecii. 

Recent s-a redeschis biblioteca, s-au putut organiza evenimente și, astfel, am putut fi printre primele comunități care, pe lângă cea de limba engleză, au o secțiune în limba maternă, cărțile românești pentru copii putând fi împrumutate de la Biblioteca Publică din Eindhoven încă de la începutul anului 2021.  

Evenimentul de lansare s-a tot amânat, dar am primit anul acesta o dată fixă – 4 iunie – în care putem face o lansare oficială. 

Biblioteca Românească din Eindhoven este o bibliotecă exclusiv pentru copii. La acest moment avem peste 200 de volume care sunt deja la bibliotecă și pot fi împrumutate.

Biblioteca Publică din Eindhoven s-a orientat către copii și toate secțiile de carte străină care s-au înființat, de curând, sunt alcătuite din cărți pentru copii. Noi am fost cea de-a doua secție de carte străină deschisă, după cea italiană, și am înțeles că vor mai fi o secție bulgară, una persană, franceză și chineză, care vor avea o lansare simultană, la o altă dată.

Pe 4 iunie va fi doar lansarea secției de carte românească pentru copii, la care vor participa doi autori ai unora dintre cărțile incluse în bibliotecă: îndrăgita scriitoare de cărți pentru copii, Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană), și cunoscutul fizician și popularizator de știință, Cristian Presură. 

Eu cred, în primul rând, că activitatea mea principală, de bibliotecar din diaspora, este să suflu praful. Să suflu praful, dacă mi se permite poezia, nu peste cărți, pentru că ele sunt noi și frumoase și proaspăt ambalate, să suflu praful peste felul în care noi ne imaginăm biblioteca. Pentru că, din experiența mea, biblioteca, în mentalul multora dintre noi, are încă o imagine prăfuită. Ne gândim, poate, la biblioteca de la care trebuia să împrumutăm, neapărat, cărțile pe care trebuia să le citim în liceu. Poate unii își imaginează o bibliotecă mai puțin bine întreținută, să spunem, din localitatea de unde au venit. Și mi-aș dori foarte mult să contribui la schimbarea acestei imagini, să însuflețesc părinții și copii să ne reîmprietenim cu biblioteca. Asta ar fi ce m-ar motiva pe mine în demersul pe care l-am pornit.

Pentru asta, cred eu, este necesar un demers amplu, cu multă răbdare și cu mulți aliați. În sensul ăsta, „m-am aliat” cu Biblioteca Publică din Eindhoven care s-a confruntat și ea cu o problemă similară – să nu ne imaginăm că această problemă a bibliotecilor este specific românească. Nu. Și aici bibliotecile publice au suferit, în ultimii mai bine de 20 de ani, o scădere a activității și au fost închise multe biblioteci. 

Ca atare, biblioteca a trebuit să se reinventeze și, în această perioadă, au regândit spațiul bibliotecii ca un spațiu deschis, ca un spațiu luminos, ca un spațiu primitor și, în primul rând, special gândit pentru copii și părinți. O strategie similară am încercat să facem și noi la școala românească, dar aici e un loc special pentru cărți.

Nu e suficient, pe de altă parte, pentru că trebuie spartă această barieră a mersului la bibliotecă. Mersul la bibliotecă are nevoie de un caracter repetat, susținut, pentru că există un flux al împrumutului de cărți care trebuie date înapoi într-un oarecare timp. Noi, ca familie, și un număr de familii pe care îl cunosc am integrat biblioteca în viața familiei, ca să spun așa. Adică avem această rutină de a merge la bibliotecă, de a petrece timp în cadrul bibliotecii, înconjurați de cărți, de a sta împreună cu copii, acolo. Dar lucru ăsta nu este comun unui număr suficient de mare de oameni. Și, atunci, un alt lucru concret pe care, cred eu că ar trebui să-l facem este să organizăm evenimente, la care părinții, în primul rând, să vadă spațiul bibliotecii, pentru că mulți știu doar că există, dar nu au fost niciodată acolo. 

Și, atunci, un prim eveniment din cadrul bibliotecii va fi această lansare oficială, de pe 4 iunie, apoi am vorbit cu cei de la biblioteca publică să avem un set de 4 evenimente pe care să le organizăm numai pentru copiii de limbă română, în care să citim cu voce tare. Deci, în spațiul acela al copiilor, să vină un autor de carte – ideal – sau cu doamnele profesoare de la școala românească, în care să citim împreună cu copii cu voce tare. 

În mod practic, aceste evenimente, în care vom citi cu voce tare, vor fi făcute în intervalul de timp al școlii, doar că ne vom duce cu toții la bibliotecă. Deci va fi tot o oră a școlii românești, la care părinții sunt obișnuiți să vină doar că, în cadrul acelor evenimente, schimbăm sediul. Menținem același interval orar, pentru că este, trebuie să recunoaștem, o competiție acerbă pe acest interval orar: copii au foarte multe activități, weekendul este și pentru familie, pentru cumpărături, pentru o groază de alte activități extrașcolare și, trebuie să recunoaștem, că școala românească și biblioteca sunt în competiție cu aceste activități, pe același interval orar. Ca atare, trebuie să ne integrăm activitățile în planul părinților și totodată să-l facem cât se poate de interesant.

Deci vor fi aceste evenimente publice, lansări de carte când vom avea întâlniri cu autori cărora copii le vor putea adresa întrebări. Tot un pas concret îl reprezintă extinderea constantă a colecției. Trebuie să recunoaștem că o parte din cărțile donate de părinți nu sunt la fel de cerute și la fel de populare pentru toți copii și, atunci, trebuie să găsim un echilibru între cărțile pe care ar trebui să le aibă orice bibliotecă și care ar trebui să fie disponibile chiar și unui singur copil, care, la un moment dat, ar putea să dorească să le citească, și cărți care sunt împrumutate foarte des, sunt cerute de copiii din generațiile mai noi. Trebuie ținut cont și de acest aspecte, colecția trebuie să fie vie, să fie mereu împrospătată. Din cauza aceasta, în fiecare proiect pe care-l depunem la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – proiect alcătuit cu grijă de coordonatorul nostru de proiecte Dragoș Tudor – rezervăm și o părticică pentru a putea achiziționa mereu cărți noi, în vederea împrospătării colecției. 

Un alt criteriu este cel al vârstei, care este un criteriu, pe de o parte, impus de biblioteca publică – fiecare carte trebuie clasificată în relație cu categoriile de vârstă generale -, iar, pe de altă parte, cantitatea de cărți, în fiecare categorie de vârstă, o decidem în funcție de câți copii știm că sunt în comunitate. Astfel, avem mai puține cărți pentru copiii de 2 anișori – nu toate cărțile rezistă la aceea categorie de vârstă și mulți părinți preferă să le cumpere – și pentru cei de 12 ani – ne-am dori să existe mai mulți copii de această vârstă, în comunitate, care să împrumute aceste cărți -, și mai multe cărți pentru copiii de 3-10 ani. 

De asemenea, considerăm că este mai important, pentru copii, să învețe să citească în limba română decât să citească numai din autori români, de aceea colecția este o combinație de autori români și autori străini traduși în limba română. 

Cartea pentru copii, în limba română, este foarte importantă pentru păstrarea contactului cu limba maternă și utilizarea acesteia, de aici și energia și motivarea noastră de a încerca să organizăm voluntar această bibliotecă. Dar, poate, mai important decât obiectul cărții în sine, cred eu, este cartea vie din noi. Adică cred că este la fel de important să ne simțim apropiați față de carte pentru a putea, apoi, pune în valoare o bibliotecă, pentru a ști să o valorificăm, să o folosim, în ultima instanță.

Și, apoi, este acest proces dublu: pe de o parte, biblioteca îi poate apropia pe copii, de limba română, dar și o dragoste de limba română poate servi la apropierea copiilor de carte – și mă refer, aici, la folosirea limbii române de către părinți atunci când vorbesc cu copiii – numai în acest context, numai în acest mediu cartea în limba română devine importantă și copii o pot aprecia și o pot valorifica. 

În final, aș vrea să mai vorbesc despre un alt proiect de care suntem mândri și care constă în participarea la Festivalul-concurs de book-trailere BOOVIE. Pe scurt, este un proiect în care copiii citesc o carte, împreună și, similar cu un trailer de film, trebuie să facă un trailer pentru acea carte prin care să-i atragă pe potențialii cititori. Este un proiect foarte legat de cărți și, în același timp, dă o șansă copiilor să-și pună în valoare foarte multe alte talente: talentul actoricesc, de editare video, de regizor ș.a.m.d. Și – cu mândrie o spunem – am reușit, în 2020, în coordonarea doamnei profesoare Sorinela Ciobîcă, să câștigăm acest festival la secțiunea dedicată școlilor românești din Diaspora – ExtRO Boovie. Participăm și în acest an, ca veterani ai acestei secțiuni a festivalului.

Iată, un alt proiect care încearcă să apropie copiii de cărți, într-un alt mod. 

În echipă sunt veteranii din 2020 dar sunt și copii noi, care au venit la o vârstă mai mare. De exemplu, un băiat are 18 ani care, la această vârstă, a spus : „îmi doresc foarte mult să învăț limba română”. E o excepție, poate, poate nu. Poate sunt și alți copii care, la un moment dat, își dau seama: „aș dori să pot vorbi limba părinților”, „aș dori să pot vorbi cu bunicii”, „aș dori să pot vorbi cu alți copii români”. 

Sunt lucruri pe care le putem face și pentru acești copii, de vârstă mai mare, și ăsta este unul dintre proiectele de care suntem foarte entuziasmați. Filmulețul câștigător se numește „Cei doi teribili în sălbăticie” și poate fi găsit pe site-ul școlii, iar numele echipei noastre este „Cei șase teribili”.

Leave a comment

Your email address will not be published.

%d bloggers like this: