Recenzia lui Ioan

Salut! Mă bucur să vă prezint, alături de o cărticică cu povestiri, cartea „Cum să scrii o poveste grozavă”, o colecție de îndrumări despre cum să faci o poveste „ca la carte”, care m-a ajutat să înțeleg succesul poveștilor celebre. 

Cum să scrii o poveste grozavă, scrisă de Caroline Lawrence, ilustrată de Linzie Hunter, tradusă din limba engleză de Roxana Tocilescu, apărută la editura Paralela 45.

Cartea aceasta conține nu numai sfaturi, ci și idei, relevatii și îndrumări pentru a deveni un scriitor iscusit.

Autoarea subliniază faptul că s-a inspirat mult din mitologia greacă și ne povestește cum s-a folosit de ea. Dânsa ne mai arată rutina ei zilnică de scriitoare și ne lasă, cum am mai zis, sfaturi pentru a face o poveste „ca la carte”. Am adorat că ea, autoarea, „vorbește” cu cititorul ca și cum ar fi față în față și i se adresează ca unui membru al familiei. Mă rog, e până la urmă o carte pentru copii.

Ea (cartea) abundă de ilustrații. Tocmai am realizat că ilustrațiile nu au numai rolul de a ajuta cititorul în a înțelege povestea, ci și rol decorativ. Ele mai subliniază și accentuează mesajul. Oricum, în cazul de față, ele sunt simple și plăcute.

Aș vrea să dau câteva exemple din ce m-a învățat cărticica: despre „călcâiul lui Ahile” al unui personaj, adică punctul slab, despre „ceașcă de cacao” care este un fel de pauză pentru personaj, și, în fine, cum să le folosești pentru a crea o poveste. Mai sunt și alte exemple pe care aș putea să vi le dau, dar mă opresc aici pentru că aș vrea să vă las să le descoperiți singuri, citind cartea.

Per total, în opinia mea, aceasta este o carte bună pentru oricine vrea să scrie o poveste, dar e cam plictisitoare, cel puțin pentru mine. Asta, poate, pentru că nu conține o poveste…? Cred că autoarea ar fi putut să se folosească de una, de exemplu despre o fetiță care încearcă să scrie o carte, ca să ne învețe trucurile și sfaturile acestea.

Bateria albastră, scrisă de Șerban Nedelcu, ilustrată de Ecaterina Draganovici, apărută la editura Ion Creangă. 

De data asta, avem de-a face cu mai multe povestiri vechi. Primul lucru pe care l-am observat citind cartea a fost că unele povești parcă se termină brusc, fără nici un fel de morală sau încheiere. Sau poate că au o morală, ascunsă bine între rânduri. Morala asta ascunsă m-a lăsat dezamăgit și m-a descurajat să citesc cartea, pentru că, evident, e mai greu de „descâlcit” de un copil. Totuși, cred că i-a oferit poveștii un fel de suspans, de intrigă care te lasă să îți creezi singur morala. 

Am mai observat faptul că au fost povești complicate, pe care nu le-am înțeles pe deplin, și deci nu prea mi-au mers la inima. Totuși, citind cartea de față am învățat cuvinte noi, precum „porthart”, care este un fel de gentuță militărească. Dar, în afară de asta, nu pot spune că m-am mai simțit împlinit sau satisfăcut de cărticică. E cumva în van pentru mine, tocmai din cauza poveștilor abstracte. 

Să luăm, spre exemplu, „Un om în furtună”, despre un om bătrân care a pornit în larg la pescuit. A început furtuna iar omul abia mai putea vâsli, barca fiindu-i încărcată cu scrumbii. Pe parcurs, a trebuit să elibereze din ce în ce mai mult pește ca să vâslească mai ușor către mal și să se salveze. Se trezește pe un vapor, iar niște marinari îi spun că l-au găsit în apă, aproape înghețat. Povestea se termină cu moșul  spunând că vrea să ajungă la baba sa și asta-i tot. 

Totusi, aceasta este doar opinia mea. Sunt sigur că există cineva căruia i-ar putea plăcea această carte, așa că de ce să nu o citești tu însuți și să descoperi?

Vă urez o zi frumoasă și lectură plăcută! 

Leave a comment

Your email address will not be published.

%d bloggers like this: