Mica reîntâlnire, într-o zi însorită, cu scriitorul Călin Torsan, m-a entuziasmat și m-a bucurat. De aceea, pentru astăzi m-am gândit să vă povestesc despre o altă carte a acestuia – Mititele -, alături de cartea Imaginar. Aceste cărți îmi plac foarte mult și doresc să vă împărtășesc și vouă bucuria pe care am simțit-o citindu-le. Lectură plăcută!
Imaginar, scrisă de A.F. Harrold, ilustrată de Emily Gravett, tradusă de Iulia Arsintescu, apărută la editura Arthur, colecția Smart Blue.
Cartea este despre Amanda și prietenul ei Rudger, care, după cum ne spune povestea, „nu există”. Pe urmele lui este aparent amabilul domn Bunting, despre care umblă vorba că se hrănește cu „imaginari” ca Rudger…
Cartea începe cu o introducere care nu a făcut mai mult decât să-mi stârnească curiozitatea. Cam așa sună: „Amanda a murit. Simțea cuvintele ca pe o gaură în piept, ca pe un puț în care cădea.” Iar pe deasupra, după introducere, scrie cu negru pe alb că Amanda a deschis ca de obicei ușa dulapului din camera ei! Deci e vie sau nu?!
Cum spuneam, asta mi-a trezit curiozitatea. M-a făcut să vreau să aflu dacă Amanda este în viață, și dacă nu e, de ce nu e? Tare, nu?
Lăsând la o parte asta, cartea mi s-a părut excelentă pentru că partea culminantă a fost foarte… „puternică”, iar destinderea survenită după acel moment a fost pe măsură. Pe lângă asta, autorul a știut cum să „construiască” suspansul pe parcurs iar asta a adăugat cărții aromă.
Aceasta este o carte care mi-a plăcut mult și vă invit să o citiți.
Mititele, scrisă de Călin Torsan, ilustrată de Aneli Munteanu, apărută la editura Casa de Pariuri Literare.
Aceasta este o carte care povestește despre prichindei… făcuți din litere, despre pisici, până la urmă despre orice, oricum. De fapt, nu oricum: ci în cel mai, să spunem, abstract mod. Ca și cum un copil de 8 ani ar povesti momente de la școală folosind vocabularul dezvoltat al unui adult. Sau ca și cum ai coborî sus, sau ai urca jos, sau chiar ai țipa încet.
Eu cred că autorul cărții, Călin Torsan, are un talent deosebit de a inventa povești nemaipomenite. Îmi place cum pare că autorul nu se exprimă întotdeauna prin propoziții clare, și ne lasă să înțelegem singuri ce… vrem, până la urmă. Iar când se exprimă în propoziții clare, se folosește de multe cuvinte descriptive, atât de multe, încât este mai ușor să citești tu însuți cartea că să înțelegi…
Așa că vă invit să-i dați o șansă și vă mulțumesc!
