În așteptarea lui Moș Crăciun 5 – ediția I

Astăzi este despre perspectivă. Câteodată, tot ce putem face este să ne schimbăm modul în care percepem lucrurile. S-au ars prăjiturile de Crăciun? S-au închis, peste noapte, magazinele pe care voiai să le colinzi, de ziua ta?  Nu știi dacă cozonacul trimis de bunica ajunge înainte de Crăciun? Încă nu a căzut nici un fulg de zăpadă? Sunteți cu toții răciți și trebuie să înregistrați lectura cărții Bondărel și bucuriile iernii, scrisă de Britta Sabbag și Maite Kelly, ilustrată de Joelle Tourlonias, tradusă de Maria Wagner, apărută la editura Corint Junior?

Andreea Claudia, Sofia și Nicholas Furtună ne arată în seara aceasta cum, doar schimbând perspectiva, poți avea, în continuare, o sărbătoare frumoasă. 

Mulțumim editurii Corint Junior pentru acordul de a publica lectura acestui fragment, precum și prietenilor proiectului: Claudia Marcu, freelance jurnalist Radio România Cultural, și Tudor Cora, realizatorul genericului.

„În așteptarea lui Moș Crăciun” este un proiect multimedia al Bibliotecii Cărți pentru Matei,  din Olanda, ce constă într-o serie de 24 de lecturi cu voce tare, în familie, a unor povești de iarnă, realizat cu susținerea a 14 edituri și a 24 de familii de origine română, din Diaspora și România.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *