Salut! Azi vă prezint, ca de obicei, două cărți : Peripețiile Alisei în Lumea Oglinzii și Istoria lui Răzvan. Sunt sigur că o să vă placă aceste cărți. Lectură plăcută!
Peripețiile Alisei în Lumea Oglinzii, de Lewis Carroll, ilustrată de Petre Vulcănescu, tradusă de Frida Papadache, editura Ion Creangă.
Aceasta, dragi cititori, este o carte care nici nu are nevoie de introducere din partea mea: este continuarea cărții Alice în Țara Minunilor, iar acțiunea se petrece de data asta în Țara Oglinzilor, unde aproape totul se petrece pe dos.
Pe lângă faptul că întâmplările mă fac să mă simt extrem de inconfortabil datorită multor întâmplări ciudate, a impresiei pe care mi-au lăsat-o majoritatea personajelor, cum că sunt bolnave într-oarecare măsură, a timpului care pare distorsionat – toate din cauza faptului că acțiunea se petrece în visele Alisei. Este o lume a viselor fascinantă, dar imaginează-ți să fii blocat acolo… fără cale de ieșire, trăind cele mai urâte coșmaruri imaginabile sau cel mai frumos vis posibil. E greu să te gândeșți la toate astea, de aceea Peripețiile Alisei În Lumea Oglinzii este, împreună cu Alice în Țara Minunilor, o poveste stranie și frumoasă în felul ei.
Totuși, mi-au plăcut în mod special dialogurile interesante pe care Alice le avea cu diferitele personaje care îi apăreau în cale – ca de pildă, Oaia sau Cavalerul. Recomand!
Istoria lui Răzvan, scrisă de Horia Corcheș, ilustrată de Alexandru Ciubotariu, după o idee de Drăgan Ibrahimovic, editura Arthur.
Personajele principale ale cărții sunt Răzvan și Sergiu, care trăiesc în viitor… Răzvan descoperă din întâmplare caietul de istorie al bunicului său. Devine fascinat de istorie, citește cu plăcere notițele tatălui mamei sale și absoarbe cu sete informația. Totul până când o rană de la degetul său ia contact cu cerneală, și Răzvan se trezește… în trecut?
Știu că spun asta la toate recenziile, dar… uite, cartea mi-a plăcut. În primul rând, este bazată pe science – fiction, ceea ce multora le place defel. În al doilea rând, chiar dacă are multe personaje, am reușit să înțeleg ce rol are fiecare (ceea ce se întâmplă rar, pentru că dacă sunt multe personaje în principal, mă „pierd” în informație și trebuie s-o iau din urmă), pentru că autorul a reușit să explice totul cum nu se poate mai bine. În al treilea rând, mi-a plăcut cum Răzvan vorbea cu oamenii din trecut și cu prietenul sau Sergiu, căruia îi povestea prin mesaje electronice ce se petrece în ultima vreme. Răzvan pare atent și este interesat. Chiar dacă nu o duce excelent la școală, acest copil rămâne unul dintre personajele mele favorite din ultima vreme, tocmai pentru personalitatea lui.
Nu mai sunt multe de spus, chiar dacă este mult de călătorit alături de Răzvan – la urmă urmei, cartea are peste 200 de pagini – și vă las plăcerea de a o, de ce nu, savura în liniște și cu o recomandare călduroasă.
Pe data viitoare!
