Bună! De data asta am făcut recenzii pentru două cărți foarte asemănătoare : La Foc de Tabără și Cireșarii. Cavalerii florii de cireș. În timp ce „La foc de tabără” este o carte veche și ne aduce o poveste frumoasă și veselă chiar, „Cireșarii” este o carte cunoscută, și mai veche, în cinci volume, oarecum încordată și care aduce aminte de niște vremuri mai ușoare. Vă urez lectură plăcută!
La foc de tabără, scrisă de Constantin Cublesan, apăruta la editura Ion Creangă.
În carte întâlnim 4 personaje principale: povestitorul (care ia parte la acțiune și are un nume necunoscut), Tibi, Peceneagă și Smărăndița. Așa cum probabil ați ghicit toți aceștia sunt copii…
Povestitorul pleacă împreună cu doi dintre cei mai buni prieteni ai săi, Tibi și Peceneagă, într-o tabără de vară. Acolo o întâlnesc pe Smărăndița (cu care nu se înțeleg prea bine la început), și împreună descoperă din întâmplare o scobitură în pământ, un… bârlog de iepuri? NU, mai mult de atât: o peșteră la început mică, unde se găsesc urme care atestă faptul că acolo a mai fost cineva înainte.
Cei patru copii decid să investigheze și într-un final descoperă, aș zice, mai mult decât ar fi vrut.
Da, cartea este captivantă în modul ei. Da, povestea este cât se poate de interesantă. Dar ilustrațiile au din partea mea un nu… Nu numai că acestea sunt doar contururi roșii, dar pe unele chiar le-am înțeles mai bine citind textul. Totuși, dacă este s-o luăm altfel, orice carte cu ilustrații/poze este automat mai bună, și mulți copii cred același lucru (pe bună dreptate, pentru că micile desene și pozele viu colorate dau viață cărților, ca să zic așa).
Lectura cărții de față a fost o mare plăcere și bucurie, după toate cărțile relativ noi pe care le-am tot citit… așa că oricine ar dori să citească ceva palpitant, dar inocent și vechi ar trebui să se „îndrepte” către această carte.
Cireșarii. Cavalerii florii de cireș, scrisă de Constantin Chiriță, apărută la editura Roxel Cart.
Ei, dragi cititori, iată o carte „rară”, pe care mulți copii au citit-o și o vor citi odată și-odată, sau cel puțin vor auzi de ea… și mă bucur enorm că am apucat s-o citesc pentru că este nemaipomenită, lungă-dar-pare-scurtă. În ea șapte copiii (Dan, Victor, Ionel, Maria, Lucia, Ursu și Tic) plănuiesc să exploreze o peșteră nu prea des vizitată până atunci, Peștera Neagră. Împiedicându-se de dificile certuri și iluzii, vor reuși oare să ajungă la un rezultat? Da, dar cu un pericol extraordinar care îi așteaptă în umbră, în peșteră…
Datorită primelor dialoguri care erau destul de „încordate”, și a numeroaselor personaje care au apărut încă din primul capitol, cartea nu mi-a făcut o impresie bună la început. Eu sunt cel care preferă o lectură simplă, cuprinzătoare, ceea ce, cu răbdare, a și devenit – tocmai de aceea să nu renunți niciodată de la început, sau, altfel spus, nu judecă pernă după față de pernă și nici cartea după coperta. 🙂
Este profundă. Și nu doresc să fac comparații, dar ea (cartea) este cu mult diferită de cele pe care le-am citit în ultima vreme. A, și mă gândeam: „Hei, dar de ce este atât de… serioasă?” Majoritatea cărților pe care le-am devorat aveau cel puțin 3 – 5 pagini care te putea face să râzi… dar… Cireșarii nu. Și cum nimeni nu s-ar aștepta, este la fel de „delicioasă”. Mi-am dat seama: o carte depinde în primul rând de starea de spirit a autorului, și apoi de autor în sine. Și este bine să scrii când vrei să te calmezi, sau, deopotrivă, când trebuie să „îți dai drumul” la idei. Eu, scriind, am deja atâtea idei pe care nici nu am timp să le exprim aici… așa că va las cu o rugăminte: să citiți cartea, pentru că pare să fie cea-mai-cea dintre cărțile adresate tinerilor și copiilor scrise de adulți (serioși).
Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
