Salut! Sunt Ioan și aceasta este rubrica mea de recenzii de carte unde povestesc despre cărțile pe care le-am mai citit în ultimul timp.
Am să încep cu cartea „Insula Roboților” scrisă și ilustrată de Peter Brown, tradusă de Mădălina Ivoniciu, apărută la editura Arthur, în anul 2021, Colecția Smart Blue.
Mai mulți roboți proaspăt fabricați și împachetați se află pe o navă care îi duce în altă țară. Dar nava se scufundă și aproape toți roboții se strică, cu excepția unuia singur: Unitatea ROZZUM 7134. Acest robot sau, mai bine zis, roboțică, ajunge într-un loc sălbatic, pe o insulă clocotind de viață și este nevoită să „supraviețuiască” acolo.
Roz omoară din greșeală o familie de gâște și adoptă puiul de gâscă care a supraviețuit. În timp, între cei doi, se dezvoltă o relație extraordinară asemănătoarea cu cea dintre o mamă și un fiu, iar micul gâscan o va salva, la rândul său, pe roboțică.
Ei vor trece împreună prin mai multe dificultăți, vor răzbi de fiecare dată, uneori cu sechele dar întotdeauna cu bine.
Mie mi-a plăcut mult începutul poveștii, pentru că descria sălbăticia din locul unde nimerise Roz, interacțiunile sale cu animalele și cum învăța de la ele.
Cartea are ilustrații… nu prea detaliate, însă clare și expresive. De exemplu, la partea în care Roz pleacă cu o aeronavă avem o ilustrație care arată aeronava! Un lucru care îmi place la ilustrații este că sunt perfecte: liniile sunt drepte … aproape că par făcute de un robot extrordinar – poate chiar de Roz? Aș mai preciza că aceste desene sunt alb-negru, însă acest aspect nu contează chiar așa de mult, în opinia mea.
Dar de ce se numește cartea „Insula Roboților”? Asta mă întrebam și eu … poate din cauza finalului, când mai mulți roboți vor veni pe insulă.
Această carte face parte din puținele care m-au făcut să-mi pară rău că nu e mai mult de citit din ele..
Vi-o recomand cu drag!
P.S. Probabil că autorul a dorit neapărat ca personajul principal să fie o roboțică. Voi cum credeți că ar fi influențat povestea supraviețuirea unui robot?
Cea de-a doua carte, despre care voi vorbi astăzi, se numește „Sirma, căpitan de haiduci”, scrisă de Vidoe Podgoret, tradusă de Valentin Desliu, apărută la editura Ion Creanga, în anul 1983.
În carte este vorba de Sirma, o fată de 16-18 ani căreia îi place dreptatea și care, după cum sugerează titlul cărții, va ajunge căpetenie de haiduci. Ea trăiește, împreună cu frații și părinții săi, într-un sat din Macedonia, „în vremuri îndepărtate și tulburi”.
Mai întâi prietena ei, Rumena, este nevoită să se apere împotriva unui răpitor – beiul turc care stăpânea mai multe sate macedonene – pe care îl omoară și este și ea omorâtă la rândul ei. Apoi părinții și frații Sirmei vor muri în urma atacului turcilor iar Sirma se va refugia în munți, unde, ascunsă în straie bărbătești, fără ca nimeni să știe că este fată, este numită căpetenia haiducilor.
Banda Sirmei va captura chiar un bei turc, pe care însă îl vor obliga să nu mai asuprească oamenii! De la acești haiduci pricepem, pe parcurs, că vigilența și atenția sunt valori inestimabile, pe lângă clara judecată și calmul. Povestea este presărată cu discuții filozofice pe care Sirma le poartă cu stegarul și învățături ceea ce iar mi-a plăcut.
Povestea vorbește despre dreptate, optimism și demnitate, dar ne arată părțile mai puțin plăcute ale vieții…
Cartea nu are ilustrații, în schimb descrierile sunt detaliate și asta este de ajuns.
Editorul m-a întrebat dacă există vreo similitudine între povestea Rumenei, de acum 300-400 de ani, și ceea ce se întâmplă acum în Afganistan. Încă mă mai gândesc la asta. Dacă citiți cartea, sunt are curios ce părere aveți voi despre asta.
Pe data viitoare!
