Prima dată când am auzit acest nume, a fost acum vreo doi ani, când sora mea, profesoară de matematică, mi-o recomanda ca pe un cadru didactic foarte dedicat care a făcut lucruri nemaiauzite în comunitatea ei. De-a lungul timpului, am avut ocazia să descopăr că dăruirea ei depășește granițele comunității fizice, beneficiind, de câteva ori, chiar eu – care am cunoscut-o doar online – de sfaturile și experiența sa.
Astăzi recomandarea de carte vine de la Mihaela Botnaru, învățătoare.
„Mă numesc Botnaru Mihaela, mamă a trei copii minunați şi, de 7 ani, învățătoare în comuna Ciocârlia, județul Constanța.
De mic copil am iubit poveştile şi cărțile, care mi-au fost prietene, sfătuitoare şi călăuzitoare.
Inspirată de figura bunei şi blândei mele domnişoare învățătoare, mi-am dorit să devin dăscăliță. Dar, cumva, a fost nevoie de un ocol în viața mea, până când am înțeles clar că drumul şi restul îmi sunt alături de copii.
Ajunsă într-o comunitate rurală, era firesc să îmi doresc să contribui la crearea unei punți de legătură între copii şi cartea de calitate, la care mulți dintre ei nu aveau acces. Pentru aceasta, pe lângă activitățile de la clasă, am desfăşurat în ultimii 5 ani, programul estival de lectură „E vremea cititului”.
- Jocurile copilăriei, de Sonja Danowski, apărută la Casa Editorială Signatura, în anul 2020.
Aceasta este una dintre cele mai suave cărți despre copilărie, pe care mi-a fost dat să o deschid.
Petru și Paula sunt doi frați care își petrec copilăria lipsită de griji jucându-se cu păpuși meșterite de ei din cârpe, cățărându-se în copaci, îngrijind păsările sau culegând coacăze zemoase.
Liniștea le este tulburată însă, când în casa alăturată de mută o nouă familie, al cărei băiat, Radu, este pasionat de jucăriile lumii moderne, cu motor și telecomandă.
Pare că lumile celor doi frați și a lui Radu nu sunt compatibile. Ba chiar Petru este atras de ineditul mașinăriilor și începe să-și neglijeze sora și păpușile.
Într-o zi Radu se îmbolnăvește și cei doi frați dau un spectacol de păpuși ca să-l înveselească. Un accident face ca una dintre păpuși să cadă în acvariul lui Radu. Acesta o ia, o repară și chiar îi construiește o pasăre magică pentru zbor. Se restabilește astfel echilibrul dintre lumile copiilor, între aceștia înfiripându-se o prietenie trainică.
Povestea este bogat ilustrată de autoare, surprinzând detalii de o delicatețe aparte. Culorile calde și naturale transpun cititorul într-o atmosferă de ”basm de altă dată„ picurând în suflet calm, lumină, bucurie și pace.
Cartea are valențe educative multiple, putând fi punct de plecare pentru discuții legate de emoții și sentimente, jocuri și jucării de ieri și de azi, prietenie etc.
- Mulțumesc, domnule profesor!, de Patricia Polacco, apărută la editura Frontiera, în anul 2021.
O carte tulburătoare, bazată pe întâmplări reale din viața autoarei.
Trisha iubea cărțile de mică. Asculta cu drag poveștile citite de mama, fratele sau bunicii ei. Totuși, atunci când intră la școală, în ciuda tuturor eforturilor sale, nu reușește să învețe să citească. Începe să se simtă diferită și teama își face loc în sufletul ei. Bunicii sunt cei care îi oferă alinare și o fac să înțeleagă că a fi diferit este „marele miracol al vieții”. Dar, destul de curând, aceștia își iau zborul spre lumină, iar școala devine din ce în ce mai grea pentru fetiță.
Lucrurile se complică și mai mult când familia se mută în California, departe de Michigan, unde locuiseră cu bunicii, iar Trisha se confruntă cu bullying-ul din partea colegilor.
În clasa a cincea însă totul avea să se schimbe, datorită noului profesor care a venit la clasă, domnul Falker, care este diferit de toți profesorii pe care Trisha îi avusese până atunci. Cu multă răbdare, el descoperă că fetița nu poate învăța să citească pentru că are dislexie – „…problema ta e că nu vezi literele și cifrele ca alți oameni”.
Pas cu pas, el o îndrumă până când aceasta reușește să citească singură și să înțeleagă un întreg paragraf dintr-o carte nou-nouță.
Este punctul culminant al cărții, urmat de momentul în care fetița, cu lacrimi în ochi, înțelege cuvintele bunicului de când era mică, atunci când îi dăduse să lingă miere de pe coperta unei cărți: „Mierea e dulce precum învățătura. Iar învățătura e ca albina care a făcut mierea. Trebuie s-o alergi mult printre paginile cărții ca s-o prinzi.”
- Cântecul inimii, scrisă de Lili Ferreiros şi ilustrată de Sonja Wimmer, apărută la editura Casa Editorială Signatura, în anul 2020.
Juan este un băiat diferit, care, în loc să vorbească, fluieră. Treptat, abilitatea lui se rafinează și fluieratul lui se diferențiază în funcție de emoțiile pe care le trăiește sau de informațiile pe care dorește să le transmită. Acest limbaj muzical, alături de setea lui de cunoaștere, au făcut să fie acceptat în școală, alături de ceilalți elevi, chiar dacă nu vorbea. Aici este chiar admirat de colegi, care vor să-l imite.
Ne este apoi povestit felul în care Juan se împrietenește cu Taleb, un băiat cu piele smeadă, care nu vorbește nici el, dar desenează foarte frumos și cântă foarte bine la bendir, un instrument de percuție tradițional din nordul Africii.
Totul se schimbă atunci când apare Clara, fata cu ochi negri ca tăciunele. Ce se întâmplă mai departe, când fata se rătăcește în pădure, puteți afla citind această minunată carte, ilustrată cu o sensibilitate și muzicalitate aparte.
Un alt detaliu care distinge această carte este faptul că filele nu se succed în mod clasic, de la stânga la dreapta, ci de sus în jos, invitând cititorul să schimbe perspectiva.
- Plaiule cu Vise Albastre, poezii de Viorica Covalschi, muzică de Eugen Doga, Editura Arc, 2019
Atunci când sensibilitatea sufletului de poet al Vioricăi Covalschi se întâlnesc cu geniul de compozitor al Maestrului Eugen Doga și cu măiestria penelului Alionei Bereghici, nu poate să iasă decât o capodoperă.
Voi reda aici descrierea de pe coperta IV, care este atât de frumos formulată și surprinde esența acestei cărți într-un mod pe care nu l-aș putea egala:
”Cântecele din această carte vin să poarte prin brațele mamei și prin ogrăzile bunicilor, cu cireși înfloriți, Sânziene, Paparude, toamne de chihlimbar, ierni care și-au lăsat năframa pe prispa casei. Aici trăiesc melodii care își fac cuibul în toate grădinile nevârstniciei. ”
Iată câteva dintre titlurile sugestive ale cântecelor din carte: ”Mama”, ”Dor de primăvară”, ”Aseară, Eminescu”, ”De pace”, ”Dorul”, ”Țara mea” și, desigur, ”Plaiule cu Vise Albastre”.
- Emma nu vrea să treacă peste linie, de Celine Person, cu ilustrații de Francesca Dafne Vignaga, apărută la editura Univers, în anul 2021.
Emma este o fetiță căreia îi place foarte mult să deseneze. Foarte atentă la detalii, ea se străduiește mereu să nu depășească linia conturului, atunci când colorează. Totuși, când acest lucru se întâmplă, în ciuda disperării ei, se petrece ceva miraculos: se ridică în înaltul cerului unde întâlnește mai multe personaje care, ca și ea, au trecut peste câte o linie sau barieră. Un nor galben, care a trecut de limitele albastrului, luna care și-a depășit linia sa temporală, un bătrân care și-a depășit vârsta înaintată etc.
Este o carte care le vorbește copiilor despre ieșirea din zona de confort, despre ce înseamnă să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă, să îți dezvolți imaginația și creativitatea. ”
Sper că recomandarea de carte a lunii august v-a stârnit curiozitatea. Pe data viitoare!
