Jurnal de bibliotecar – Biblioteca Prichindeilor din Praga

Astăzi începem o nouă serie de articole-jurnal pe care am intitulat-o Jurnal de bibliotecar pentru că vom căuta să publicăm, o dată pe lună, gândurile, emoțiile și activitățile unui bibliotecar, fie el profesionist sau self-made, din țară sau din diaspora. Pe toți îi mână pasiunea pentru cărți, pentru povești, pentru cuvântul scris sau oral, pentru idei, cunoaștere, iubirea de semeni și, în cazul nostru, de prichindei.
Prima noastră invitată este Ana Răduleț, care a înființat, în diaspora, Biblioteca Prichindeilor din Praga. Mai multe despre ea și activitatea ei puteți găsi aici.

„Biblioteca Prichindeilor din Praga a înflorit dintr-o dată – a fost, în plan profesional, cea mai rapidă materializare a unui gând. În decembrie anul trecut, 2020, cam în aceeași perioadă în care începusem să fiu nemulțumită de oferta de cărți pentru copii – ușor accesibile în Praga, musai în limba română -, o prietenă foarte dragă (de origine americană, ce-i drept), plecată în lume, îmi povestea cum mergea cu fata ei la bibliotecă și cum aveau ele împreună o activitate săptămânală de scotocit prin rafturi de super cărți. „Bine că aveți voi bibliotecă!” mă gândeam. 

Știam că biblioteca orășenească este grozav de bine pusă la punct, dar nu m-a tentat niciodată să merg acolo, pentru eu voiam să citim în română. Am aflat de niște inițiative de schimb de cărți, însă o bibliotecă nu exista. Și dacă fac eu una? Iată întrebarea „de baraj” pe care o adresam, în același timp, și mie, și celor din jur. În ianuarie, catalogul conținea deja toate cele 47 de cărți pe care le aveam la vremea respectivă, și pe 27 ale lunii am lansat pagina de Facebook. Trăiască „The Lean Startup” și momentul oportun în care l-am descoperit, tot la sfârșit de an trecut! 

Raportul de după prima lună m-a încântat – 40 de cărți au ajuns la 6 prichindei. Pagina creștea, eu scriam oriunde mă puteam gândi că această inițiativă ar fi de interes. Trepidam de nerăbdare când vedeam câte o rezervare – cine o fi ales, ce cărți? Simțeam că fac ceva important.

 În martie, cifrele pandemiei s-au înrăutățit din nou. Se recomanda să rămânem acasă, grădinițele își întrerupseseră activitatea – ca multe alte locuri în care s-ar fi adunat oameni grămadă. Am continuat să postez zilnic și am comunicat că în cele trei săptămâni de lockdown voi împrumuta cărți doar pe lângă casă – nu mai eram dispusă să mă plimb prin oraș cu copiii după mine, prin tramvaie și autobuze potențial contaminate. În acea perioadă am făcut pace cu gândul că „am de lucru” și că dedic acestei activități vreo oră-două pe zi, timp în care prichindeii mei sunt sau nu fericiți cu această alegere a mea (și da, uneori e teribil de frustrant, așa cum știu, probabil, toți părinții care muncesc de acasă de-adevăratelea).

După două săptămâni de izolare, am început să am dubii – oare era bine ce fac? Bibliotecile pragheze erau închise, da, dar eu nu ar fi trebuit să fiu condiționată atât de tare de restricții – mă întâlneam cu câte un părinte o dată, lăsam cărțile „în carantină” măcar două-trei zile pe balcon, în mijloacele de transport în comun era destul de liber și, foarte important, mă măcina grija pentru copiii (mei și ai altora) care nu ieșeau nicăieri de atâta timp. Inițiasem biblioteca pentru cei cu drag de citit și ei erau închiși în casă cu aceleași jucării, ecrane și părinți, probabil ocupați. Poate că, dacă ar fi avut cărți noi și faine pe care să le răsfoiască, le-ar fi fost mai bine. Așa că am început să ieșim – unele familii au fost bucuroase să ni se alăture, au vrut cărți, altele s-au ferit, iar eu am rămas în final cu conștiința împăcată.   

După ce s-au mai relaxat restricțiile, am lansat „Carte-împarte” pentru persoanele care doreau să împrumute din cărțile lor, pentru o perioadă oarecare. Astfel, fondul de carte a mai crescut puțin. Am continuat să ne vedem cu cei șase-șapte părinți (uneori și la joacă, cu copii cu tot – ce reconfortant!), m-am relaxat în legătură cu limitele legale în care trebuia să mă încadrez și am început să scriu editurilor. Români entuziasmați am tot întâlnit prin Praga, dar mă întrebam dacă aș fi putut extinde acest vibe pozitiv și în țară, astfel încât editurile să fie dispuse să se implice.

Mai multe despre asta, dragă jurnalule, data viitoare. ☺”

Leave a comment

Your email address will not be published.

%d bloggers like this: