Recenzia lui Ioan

Sunt Ioan, am 11 ani și iubesc lectura și arta. De obicei citesc cărți științifice sau romane. Am participat la diferite ateliere organizate de biblioteci și mi se pare că citesc dintotdeauna – îmi aduc aminte că, în clasa a I-a, colegii chiar mă rugau să le citesc dintr-o revista adusă de ei…

Cărțile mă ajută să mă relaxez, și să mă scufund într-o lume diferită. Când încep să citesc o carte, simt un fior de nerăbdare să descopăr noi și noi aventuri pe care urmează să le petrec cu personajele, iar când termin una simt un „gol” în suflet și o dezamăgire că… asta a fost tot.

În rest, particip la concursuri de desen, mă ocup de școală și ascult muzică sau mă uit la filme.

Prima carte despre care vreau să vă vorbesc se numește „Harry Potter și Piatra Filozofală”, este  scrisă de J.K. Rowling, și am găsit-o la bibliotecă, într-o ediție apărută la editura Egmont, în anul 2002.

Cartea începe arătând viața familiei adoptive a lui Harry, dar devine din ce în ce mai interesantă după ce Harry află că este vrăjitor. Majoritatea întâmplărilor sunt captivante, de exemplu momentul în care Ron, Hermione și Harry au încercat să ajungă la Piatra Filozofală, dar primii doi mentionați au „rămas pe drum”, iar Harry s-a confruntat într-un final cu Voldemort și profesorul Quirrell. După terminarea cărții am avut un sentiment profund de tristete, pentru că… se terminase. De altfel, mi-am dorit de multe ori să fiu unul dintre personajele din carte și să particip la acțiune pentru că, repet, întâmplările sunt captivante și personajele chiar perfecte.

Pe scurt, cartea este excelentă, numai bună de citit cu ceaiul lângă tine și potrivită pentru copii, însă poate fi puțin înfricoșătoare pe alocuri.

O altă carte pe care am citit-o de curând, din biblioteca personală de data aceasta, se numește „Carbonel” și este scrisă de Barbara Sleight, într-o ediție apărută la editura Patricia, în anul 1994.

Cartea aceasta este bună, deoarece vine cu întâmplări descrise detaliat, prezintă ceea ce gândesc personajele și face cititorul să „trăiască” întâmplările alături de acestea, provocând atât emoții pozitive cât și negative. Mi-au plăcut, în mod deosebit, confruntarea dintre Carbonel și uzurpatorul tronului pisicilor, pe acoperișul Primăriei, din care Carbonel a ieșit victorios arătând că binele câștigă întotdeauna, deoarece minciuna și lașitatea au picioare scurte, precum și momentul când Rosemary și John s-au întors pe mătura epuizată sub clar de lună. 

Această carte m-a ajutat să descopăr valoarea adevărată pe care o poate avea un prieten.

Atât pentru astăzi. Pe data viitoare!

P.S. Voi ce mai citiți? Aș vrea să descopăr alte și alte cărți pe care să le trec pe lista mea de lectură.