Nu traducem cuvinte, ci sensuri

În cadrul evenimentului „Luna povestitorului”, o avem ca invitată, în data de 10 martie, pe traducătoarea Iulia Dromereschi.

Simona Popa: Mulțumesc Iulia Dromereschi că ați acceptat invitația de a participa la evenimentul „Luna Povestitorului” și de a citi o carte tradusă de dvs. Ne puteți spune câteva cuvinte despre cartea pe care ați ales-o?

Iulia Dromereschi: „Marele ghid al bunelor maniere” mi s-a părut o cărticică tare simpatică, dar și foarte utilă pentru copii și adulții din jurul lor. Nu atât pentru că descrie lucruri pe care le învățăm cu toții de mici, cum ar fi folosirea tacâmurilor sau cuvintele politicoase, cât mai ales pentru că ajută generațiile să comunice ușor între ele când vine vorba despre asemenea discuții serioase. Mai mult, ghidul este o carte potrivită pentru abordarea diferențelor de obiceiuri sau practici ale diverselor țări/culturi; poate fi tare amuzant să lămurim că se poate mânca și cu bețișoare, sau că unele sortimente de pâine se numesc baghete.

Simona Popa: Au existat cuvinte, expresii care au fost mai greu de tradus? Cum ați procedat în cazul lor?

Iulia Dromereschi: Neerlandeza nu este nici pe departe o limbă de lucru principală pentru mine. Am urmat doar doi ani de studiu intensiv, după prima facultate, în regim de șase ore/săptămână, într-un program al Universitatea Babeș-Bolay Cluj numit „limba D” (mai multe despre sistemele de clasificare ale limbilor în funcție de nivel pot explica la întâlnire). Nu pot spune că o voi vorbi vreodată fluent (este cazul cu doar 2-3 dintre limbile din care traduc), pentru că procesul de traducere este foarte diferit de cel de utilizare activă; dar seamănă binișor cu germana și cu engleza, pe care le stăpânesc, și există și avantajul disponibilității unui număr mare de dicționare și glosare online. Tocmai de aceea prima mea traducere, aceasta, a fost una destinată copiilor, așadar mai redusă ca dimensiuni, și totuși provocatoare. Ce-a fost mai dificil nu a fost vocabularul în sine, ci mai degrabă adaptarea referințelor culturale. Cartea a fost scrisă având în minte un public din Țările de Jos, copii care se raportează la anumite feluri de mâncare, emisiuni și jocuri. Migrarea lor spre publicul român a fost cea mai complexă.

Simona Popa: Au existat momente când a trebuit să acceptați că nu puteți găsi un echivalent și totuși trebuia să păstrați înțelesul/ideea textului? 

Iulia Dromereschi: Tot timpul. Asta face, de fapt, un traducător bun. Am fost învățați încă din facultate că nu traducem cuvinte, ci sensuri. Excepția o fac textele tehnice, non-literare, unde într-adevăr este necesară o precizie deosebită. De rest… e literatură, cum s-ar spune. Totul e fluent, se adaptează, se răscroiește, și una dintre cele mai interesante părți ale muncii și creației de traducere este exact cea de găsire a filoanelor potrivite în care să sapi după pepitele de aur.

Simona Popa: Există o întâmplare sau un moment din poveste care vă place în mod deosebit?

Iulia Dromereschi: Cartea nu are personaje și nici întâmplări în sensul clasic al unei povești, însă îmi place în mod deosebit un capitol, din care cred că voi și citi, despre „Dacă atingi, mănânci!”. Practic, învățăm că, dacă am pus mâna pe ceva, politicos și sănătos este să îl mâncăm și nu să-l punem înapoi. Învățăm și trucuri despre cum să alegem mâncarea potrivită de pe platouri și ce să facem în caz că nu ne place. Te strici de râs, dar sunt lucruri cât se poate de reale.

Simona Popa: Ne puteți spune câte ceva despre proiectul la care lucrați acum?

Iulia Dromereschi: Cu care dintre ele vreți să încep? Am început să lucrez în paralel la mai multe cărți, tot mai des, pentru că există o cerere mare și eu nu pot spune „nu” acestor cărți minunate. Vă pot spune că am terminat recent de tradus o altă carte minunată pentru editura Booklet Fiction, care va oferi o perspectivă diferită asupra unei „urmașe” a lui Jane Austen, dar și câteva cărți tare simpatice și din care învățăm o mulțime, pentru editura Univers – din limbile germană și engleză. Pentru adolescenți și adulți, am predat lunile trecute „Viața invizibilă a lui Addie LaRue” (V. E. Schwab) și „Ulmul de munte” (Tana French), iar acum așez ultimele tușe pe șpalt, cum s-ar zice, pentru un fantasy superb, numit, în original, To Kill A Kingdom.

Simona Popa: Tema evenimentului „Luna povestitorului” este, desigur, povestitorul, creatorul de povești. Acesta, descoperim pe parcursul lunii martie, poate fi scriitor, traducător, ilustrator și storyteller. Dacă ar fi să transmiteți un mesaj copiilor, în calitate de povestitor, ce le-ați spune?

Iulia Dromereschi: Să creadă întotdeauna în forța poveștilor. Să știe că în jurul lor sunt cele mai interesante personaje și că, de fapt, personajele cele mai cele sunt tot ei, copiii. Părinții lor. Bunicii. Prietenii, vecinii, cei de la școală, vânzătorul de legume, poștașul, doamna doctor. Că este minunat să-ți crești propriile povești, să le îngrijești ca pe niște animale domesticite, să le uzi ca pe niște plante; pentru că așa, la fel ca animalele și plantele, vor fi totodată prietenii și salvatorii tăi. Vei crește odată cu ele.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: