Libelula de foc și lumea copilăriei

Scriitorul și profesorul de literatură Jonathan Gottschall scrie în cartea lui, Animalul povestitor. Cum ne fac poveștile oameni, că „Mintea umană e creată pentru poveste astfel încât să poată fi modelată de poveste – povestea este locul unde oamenii (atât adulții cât și copiii – n.n.) se duc să exerseze aptitudinile esențiale pentru reușita în viața socială”.

Însă cum este creată povestea? Cine este povestitorul? Este un singur povestitor sau sunt mai mulți? Povestea cui o primești tu, „cititorule”?

Așa începe prezentarea evenimentului Luna povestitorului desfășurat în cadrul Clubului de lectură pentru copii BiebRO, eveniment la care am invitat mai mulți povestitori să ne citească sau să ne spună poveștile scrise, traduse, ilustrate ori știute de ei. 

La prima întâlnire a clubului de lectură, din 03 martie, îl avem ca invitat pe scriitorul Paul Gabriel Sandu.

Simona Popa: Vă mulțumesc Paul Sandu că ați acceptat invitația de a participa la evenimentul Luna Povestitorului și de a răspunde la câteva întrebări. Începem, bineînțeles, cu Libelula de foc, cartea dvs. de debut. Ne puteți spune, vă rog, câteva cuvinte despre această carte?

Paul Sandu: „Libelula de foc este o poveste despre o lume pe care o pierdem zi de zi. E lumea copilăriei noastre, a celor mari, și nu va mai fi lumea generațiilor următoare. Nu va mai fi, dacă nu ne schimbăm modul de a ne raporta la ea. Povestea este, de aceea, despre frumusețea acestei lumi, despre frumusețea naturii, despre bucuria de a fi într-o pădure, pe marginea unui rîu, de a vedea dansul libelulelor. E o frumusețe de care am uitat. Și de care trebuie, cred eu, să ne aducem aminte, de dragul nostru, al tuturor.

Simona Popa: De ce credeți că ați început să scrieți cărți pentru copii tocmai cu această poveste?

Paul Sandu: „M-au fascinat întotdeauna libelulele, de cînd eram copil. Și cînd am aflat că au un ciclu foarte complex de viață, că își încep existența ca niște viermișori într-un ochi de apă mi s-au părut și mai fermecătoare. Și mă gîndesc că e o lecție importantă și pentru noi. Ar putea să fie. O lecție despre o transformare prin care trebuie să trecem. Un nou început, cu care sîntem datori.”

Simona Popa: Care este semnificația faptului că ați ales o libelulă drept personaj principal pentru această poveste?

Paul Sandu: „Mă întorc mereu, văd, la libelule. Pînă și cuvîntul libelulă e atît de frumos. E frumos aproape în toate limbile. Dragonfly în engleză, unde pare mai periculos, Libelle, în germană, care e, la fel ca în romînă, aproape un strigăt de entuziasm la vederea unei libelule… Libelula e o formă de magie, e încarnarea frumosului, dar e, în același timp, atît de fragilă. E expresia fragilității lumii noastre, pe care o distrugem cu sălbăticie, ca civilizație.”

Simona Popa: De ce este șoricelul în poveste? Mai este și un alt motiv decât acela de a-i fi prieten libelulei?

Paul Sandu: „Șoricelul? Păi dacă libelula este frumusețea încarnată, șoarecele este văzut, nu, deseori ca ceva îngrozitor, oribil. Am vrut să fiu avocatul șoarecilor de pretutindeni. Și dacă Aura s-a împrietenit cu el, atunci sînt convins că și noi putem. Sînt o mulțime de animale, de la păianjeni la șerpi, pe care îi privim cu dezgust. Și cred că e greșit. Sînt toate ființe într-un bun echilibru cu lumea lor. Spre deosebire de noi. Cred că ar trebui să fim mai generoși cu privire la ele.

Simona Popa: Vă gândiți deja la o nouă poveste? Pentru ce segment de vârstă va fi?

Paul Sandu: „Am în minte, și este aproape scrisă complet, o nouă poveste. Cînd voi avea timp și voi găsi acea stare în care cuvintele nu trebuie silite să vină, ci nu-ți dau ele pace, și se vor scrise, va apărea și acea povestire. Va fi pentru copii de 5-10 ani, probabil, dar și pentru cei mai mari, așa, ca noi. Nu e o metaforă că sîntem toți copii. Once a child, always a child!

Simona Popa: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj copiilor,  ce le-ați spune?

Paul Sandu: „Să le transmiți copiilor un mesaj e foarte greu. Pentru că ei înțeleg tot, deseori mai bine decît noi, care sîntem și altceva decît copii, prin forța împrejurărilor, aici împrejurările fiind: timpul. Cînd mă gîndesc la ce aș putea să le transmit copiilor, mi se pare că ar trebui să scriu o poveste. Iar în cea pe care am scris-o le-am spus, cred, ceva important pentru mine: să fie încrezători și curajoși ca o libelulă și să umple lumea asta, care începe să fie acoperită de tot mai mult cenușiu, să o umple de culoare.”

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: