Imaginația ca formă de reziliență II

O altă poveste care, în opinia mea, redă foarte bine ideea „imaginația ca formă de reziliență” – și nu numai – este „Tortul de clătite” scrisă și ilustrată de Sven Nordqvist, tradusă de Gabriela Eftimie, apărută la editura Pandora Publishing, în 2016, în format broșat.

Undeva, într-un sat din Suedia, într-o cabană tipică de lemn, trăiesc moș Pettson și Findus, pisica sa. Cei doi se pregătesc să sărbătorească ziua de naștere a lui Findus. A treia oară în acel an. Și, ca de fiecare dată, principala atracție a zilei este tortul de clătite.

Doar că, de data aceasta, lipsește făina. Iar bicicleta are roata din spate dezumflată. Cheia de la șopron este în fântână. Și scara. Ei bine, scara este folosită drept pernă de către taurul fioros al lui Andersson.

Ce bine că moș Pettson găsește soluții pentru toate aceste situații! În final, Petsson și Findus pot savura tortul delicios de clătite.

Atunci de ce oamenii din sat îl bârfesc pe Pettson și spun că e nebun? Mda, oamenii vorbesc vezi și uscate. Nici nu știi ce să mai crezi…

Autor și ilustrator, Sven Nordqvist ne oferă o ocazie delicioasă de a vedea cum text și ilustrație lucrează împreună, dar și separat, pentru a ne oferi ceea ce putem numi o poveste pentru copii tridimensională – epic, vizual și narațiuni accesorii care crează efectul de lumină-umbră al poveștii principale.

Ilustrațiile sunt generoase – unele se întind pe două pagini -, detaliate, evocând peisaje rurale cu multă vegetație și introducând mai multe personaje decât cele prezentate de textul narativ. Aceste personaje, la rândul lor, sunt  angajate în întâmplări derivate din povestea principală – a se vedea cum găini-infirmiere fug cu o targă pe care se află un ou rănit (a se înțelege spart), în scena în care Findus nu se mai poate opri din cauza vitezei.

Ilustrațiile sunt, de asemenea, de un umor ridicol și subtil subversiv (lângă Pettson, cel care „voia să fie un moș ordonat”, vedem, pe culme, o șosetă desperecheată), presărate cu elemente ce par să scape logicii firești a lumii fizice – un copac ce crește într-o cizmă, o sticlă de lapte mai mare decât vacile de pe pășune.

Foarte sugestive în ceea ce privește trăirile personajelor, ilustrațiile folosesc mijloace diverse: de la expresia facială la succesiunea de cadre precum într-o animație, ceea ce sugerează atât acțiunea pe care o desfășoară personajul, durata acțiunii dar și starea emoțională a personajului.

Naratorul, omniprezent și atotștiutor, discută într-un stil familiar cu cititorii,  introducând personajele și evenimentele, sugerând sau descriind emoțiile acestora, întotdeauna cu acuratețe: „Iar în clipa următoare, Pettson se împiedică și el de draperie și pică drept în mijlocul omletei.(…) Pettson înjură îndelung și urât, după care se ridică cu chiu, cu vai și se holbă furios la băltoaca lipicioasă.”

Findus, pisica lui moș Pettson, nu este foarte bun în a urma indicațiile altora – a se vedea  situațiile repetate în care acesta „nu voia nici în ruptul capului să aștepte acolo, așa că” o tulește afară, o ia din loc sau pur și simplu i-o ia înainte moșului.

Această caracteristică a unuia dintre personajele sale principale nu este una întâmplătoare sau extrinsecă filozofiei autorului care declară despre alte animale care apar doar sporadic în poveștile sale și atunci când o fac, au un rol lipsit de glorie – câinii – că aceștia nu acționează suficient după propria voință.

Iată ce mai declară Sven Nordqvis despre îndrăgitul său motan: „Cred că am pus în Findus câte ceva din personalitatea lui Pippi Șosețica : lipsa de maniere, impulsivitatea, imaginația debordantă, nu-i place dădăceala, nu prea recunoaște când greșește, dar uneori face gesturi afectuoase și are un suflet minunat.”

Moș Petsson este, în schimb, aerian – nu atât pe cât s-ar crede totuși. De exemplu, se dovedește foarte abil în a-și convinge pisica să distragă atenția taurului fioros al lui Andersson. El este ingenios, pare capabil să găsească soluții la orice provocare și este obișnuit cu provocările – pe multe și le crează singur.

Astfel, Pettson identifică încontinuu soluții ingenioase și pare să posede o inventivitate complet neinhibată de vreo prejudecată sau limitare… Poate că la asta se referă autorul, atunci când spune: „Nu scriu pentru a spune o poveste, cât pentru a revizita lumea liberă pe care o poveste o poate descrie.”.

În fața adversității, moș Pettson este gânditor, cam nervos sau bosumflat. Totuși, singura dată când se îngrijorează este atunci când analizează posibilitatea ca el însuși, și nu Findus, să fi mușcat din roata bicicletei.

„Cred că de aceea a devenit Pettson atât de iubit ca personaj, pentru că este cumva foarte real, oricine are un bunic care meșterește ceva, poate uneori e mai morocănos sau uituc, dar toate acestea îl fac iubibil”, declară autorul.

Iar despre relația Pettson- Findus, Nordqvis declară: „Cred că mulți copii își doresc să fie ca Findus, să trăiască liberi o viață în siguranță împreună cu un adult cu care să se înțeleagă și în care să poată avea încredere, o persoană care să le acorde întreaga atenție pe care și-o pot dori.”. Și ce dovadă mai bună putem menționa, în acest sens, decât faptul că Findus își serbează ziua de trei ori pe an…  

Când nu ilustrează cărți pentru copii, Sven Nordqvist își petrece timpul construind locuri de joacă, zone de recreere pentru copii în spitale, și decorațiuni pentru școli. Dulgheria a constituit întotdeauna o parte importantă din viața lui Nordqvist – fapt adesea oglindit în acțiunile priceputului său personaj Pettson – cu scopul principal de a îmbogăți viața copiilor. 

Cărțile pentru copii ale lui Nordqvist reprezintă o pledoarie pentru imaginație, libertate și individualitate. Iată ce ne recomandă: „Continuați să citiți și să desenați. Încercați cât mai multe genuri de cărți. Sunt atâtea lucruri de explorat. Și țineți minte: nimeni nu a ajuns faimos pentru că semăna cu toți ceilalți.”

credit poză autor httpswww.nwzonline.dekulturein-bescheidenermeister_a_6,1,2693288571. html