Soția unui om bogat moare lăsând în urma ei o fată. Omul se recăsătorește cu o femeie care are la rândul ei două fete. De acum, pentru „fiica vitregă” vin timpuri grele. Astfel începe basmul „Cenușăreasa”, varianta culeasă de Jacob Ludwig Carl Grimm și Wilhelm Carl Grimm în „Poveștile Fraților Grimm”, cu ilustrații de Ludwig Richter, în traducerea Vioricăi S. Constantinescu, Editura Polirom, 2013.
Prezentul articol – pornind de la una dintre variantele clasice ale basmului și lucrând cu ideea că fiecare personaj și moment al poveștii contribuie cumva la exprimarea mesajului acesteia – prezintă basmul într-o perspectivă personală, încercând totodată să răspundă criticilor aduse acestuia în timpurile noastre.
Indiferent de unghi și de interpretare, a existat întotdeauna un element comun: bunătatea Cenușăresei – de la păsări, șoricei, cerșetori, mamă și surori vitrege, Cenușăreasa a continuat, într-o formă sau alta, să ajute, să hrănească sau să ierte. Care să fie sursa bunătății ei?
Vizitele la mormânt, plantarea unui copac care crește „mare și frumos” precum și rămânerea în casa care fusese cândva a mamei sale, în ciuda tratamentului nedrept la care este supusă, arată relația profundă dintre o fiică și mama ei precum și contribuția importantă pe care această relație o are la formarea identității tinerei fete. Se pare că amintirea unei copilării timpurii plină de iubire reprezintă întotdeauna o resursă interioară capabilă să păstreze și să hrănească încrederea că lumea este, în principal, un loc bun. Iar această încredere echivalează uneori cu inocența – așa cum arată și Cenușăreasa atunci când o roagă pe mama vitregă să o ia și pe ea la bal sau când se dedică cu perseverență rezolvării celor două sarcini inutile trasate de aceasta.
Aceasta este baza identității ei – ceea ce a luat de la mamă. Oare a luat ceva și de la tată?
ilustrație Ludwig Richter, Poveștile Fraților Grimm, Editura Polirom, 2013
Privind balul ca pe o etapă în procesul de maturizare nu numai al prințului dar și al tuturor participanților – vezi tinerii care ar fi vrut să o invite pe Cenușăreasă la dans -, neparticiparea la bal capătă valența unei regresii în evoluția cuiva. Tocmai de aceea, Cenușăreasa, „bună și credincioasă”, merge la bal împotriva tuturor șanselor, a tuturor obstacolelor.
Însă năzuința la viață nu ar fi suficientă dacă nu ar fi însoțită de caracter, iar cele trei seri de bal reprezintă încercările prin care Cenușăreasa trebuie să treacă pentru a afla cine este: fata unui om bogat, slujnica de la bucătărie, fiica unui rege sau ea însăși.
Ideea de autenticitate reiese, în opinia mea, și din pregătirile pe care le face Cenușăreasa înainte de a apărea în fața prințului, pentru a proba pantofiorul. Astfel tânăra își spală mâinile și fața mai degrabă într-un demers de facilitare a cunoașterii ei decât într-o încearcare să se facă prezentabilă. De observat că, în nici una dintre cele trei seri de bal, prezentarea pregătirilor Cenușăresei nu include astfel de detalii. Pe de altă parte, nimic nu o împiedică pe fată să apeleze încă o dată la alun pentru obținerea unei noi rochii.
Prezența tatălui – deși neglijată în multe interpretări – aduce basmului și Cenușăresei, în opinia mea, o contribuție importantă, prin aceea că este un exemplu și un îndemn de continuitate și, în același timp, de permanentă schimbare. Tatăl Cenușăresei se recăsătorește. De asemenea, el este cel care sparge cu toporul hulubăria respectiv doboară părul – o metaforă sugestivă a nedomolitei curgeri a vieții. Pe de altă parte, întâlnirea și rămânerea împreună a celor doi tineri, pe care astfel ar mijloci-o, presupune, de asemenea, schimbare. Dacă este ceva în care tatăl joacă un rol activ, implicat, atunci aceea este schimbarea.
ilustrație Arthur Rackham, The Complete Grimm´s Fairy Tales, Race Point Publishing, 2013
Și mai este descrierea pe care tatăl o face propriei fiice. Ținuta de slujnică a acesteia, murdară în permanență de cenușă, pare să echivaleze, în opinia lui, cu o anumită resemnare și lipsă de energie, de inițiativă. Astfel, cenușa de pe rochia fetei este cea care-l face să bănuie că Cenușăreasa ar putea fi „frumoasa de la bal” atunci când află de la prinț că aceasta din urmă a fugit și că s-a ascuns într-o hulubărie respectiv într-un păr. Cenușăreasa ar fi capabilă, își zice el, să fugă, să se ascundă și să aleagă aceste locuri modeste. În final totul culminează cu sincera lui credință că fata sa nu ar fi avut energia și inițiativa necesare pentru a merge la bal împotriva tuturor șanselor – „o cenușăreasă cam prostuță și murdară, în nici un caz nu-i ea stăpâna pantofiorului”.
Dar Cenușăreasa este „stăpâna pantofiorului”, ea este puternică, perseverentă și are inițiativă. Dacă Cenușăreasa a luat ceva de la tată, atunci ar putea foarte bine să fi luat energia și curajul pentru a-și asuma imperativului vieții: permanenta schimbare și în același timp continuitatea.
La rândul său, prințul o recunoaște, în fata omului bogat, îmbrăcată ca o cenușăreasă murdară, pe frumoasa de la bal care trecuse drept fiică de rege. Cu alte cuvinte, prințul (re)cunoaște identitatea și autenticitatea fetei, dincolo de cele trei statute sociale parcurse. După ungerea cu păcură a treptelor castelului și plecarea în căutarea celei care pierduse pantofiorul, acesta este aportul, de departe cel mai important, pe care prințul îl aduce poveștii. Pentru asta Cenușăreasa fugise în cele trei seri, de la bal.
ilustrație Ludwig Richter, Poveștile Fraților Grimm, Editura Polirom, 2013
Surorile vitrege erau „albe la piele și frumoase la chip” și „aveau picioarele mici și frumoase” – ceea ce le deosebește de Cenușăreasă nu este frumusețea. În schimb, surorile vitrege se bazează preponderent pe resurse exterioare: fie că încearcă să diminueze valoarea celor din jur, fie că eșuează în a investi în caracterul și competențele lor, fie că se automutilează la propriu și la figurat pentru a răspunde cerințelor altora.
Cenușăreasa și surorile vitrege sunt personaje antagonice – funcția celor din urmă este de a face deziderabil un anumit comportament prin propriul eșec. Pe linie de consecință, nici momentul pedepsirii surorilor vitrege – după finalizarea de către Cenușăreasă a procesului de creare a propriei identități – nu este întâmplător.
Ideea funcției personajelor antagonice explică de ce mama vitregă nu este pedepsită – deși tolerează nedreptăți împotriva Cenușăresei și face tot posibilul să fie un obstacol în calea acesteia, motivațiile și acțiunile ei nu sunt opusul a ceea ce este sau face eroina.
Nu în ultimul rând, în spiritul preocupărilor mai mult sau mai puțin generale și personale, în cazul meu, nu puteam lăsa necomentate tăierea degetului mare sau a călcâiul respectiv ciugulirea de către păsări a ochilor surorilor vitrege. Ca să-l parafrazăm pe Jonathan Gottschall cu a sa teorie din „Animalul povestitor: cum ne fac poveștile oameni”, menirea acestor scene sângeroase poate fi de a se adresa minții inconștiente sub formă de asocieri: să pretinzi că ești altfel de cum ești duce la „tăieri” din tine însăți – la propriu și la figurat – și este la fel de grotesc precum imaginea sângelui pătând pantof și dres, iar încercarea de a te bucura de „norocul” altcuiva fără depunerea de eforturi de a ți-l câștiga pe al tău se asociază cu imaginea greu de privit a păsărilor ciugulind ochii unei persoane. Asocierile sunt inconștiente dar poate de aceea atât de eficiente.
ilustrație Ludwig Richter, Poveștile Fraților Grimm, Editura Polirom, 2013
Pentru cei care ar putea găsi asocierea prea tulburătoare, este bine de avut în vedere faptul că basmul, la originea lui, este o poveste orală, transmisă prin viu grai și adaptată de fiecare povestitor la constelația lui interioară precum și la nevoile ascultătorului. Astfel, nimic nu împiedică adaptarea sa în continuare, însă este de preferat, în opinia mea, o adaptare proprie plecând de la o variantă neprescurtată și neadaptată deja.
Ca o concluzie, basmul „Cenușăreasa”, în varianta Fraților Grimm, poate fi orice, mai puțin o poveste în care o tânără fată așteaptă să fie salvată de un prinț. Este, mai degrabă, o poveste despre identitate, despre schimbare, despre maturizare. Fiecare personaj al basmului are o semnificație proprie, menită să potențeze, în final, evoluția tinerei eroine. În plus, această versiune are ceva ce-mi place în mod deosebit și anume libertatea de decizie pe care i-o lasă Cenușăresei, împuternicind-o și conferindu-i un plus de autonomie foarte agreabil așteptărilor din timpurile noastre.
Alte interpretări:
- https://www.youtube.com/watch?v=SeVezYX1m6M opera „La Cenerentola”, muzica de Gioacchino Rossini, libret de Jacopo Ferretti
- https://www.youtube.com/watch?v=n3nzuIMNRfg balet „Cinderella”, muzica de Sergei Prokofiev, libret de Nikolai Volkov
- https://e-theatrum.com/videos/cenusareasa/ spectacol pentru copii
- https://www.povesti-pentru-copii.com/povesti-audio/fratii-grimm/cenusareasa.html variantă audio
- https://amfiteatru.com/2019/10/30/cenusareasa-sau-cum-apare-iubirea-din-senin-si-schimba-destine/
- https://www.youtube.com/watch?v=20DF6U1HcGQ trailer film „Cinderella”, 2015
- https://www.youtube.com/watch?v=B-tH-4Z41FM trailer film „Confessions of an Ugly Stepsister”, 2002
- https://russoandreea.wordpress.com/2016/06/09/cenusareasa/
