Băieții citesc această carte

credit ilustrații Eline Van Dan (dreapta sus), Elenia Beretta (stanga jos)

Odată am fost chemată în biroul directoarei. Aici am avut o discuție suprarealistă dacă pot sau nu să conduc mașinile firmei. La acel moment eram singura femeie care folosise o astfel de mașină de pe locul șoferului. Ceilalți colegi-șoferi erau bărbați. Era sfârșitul anilor 2000.

Altădată, la un antrenament de auto-apărare, un coleg m-a privit dojenitor deoarece nu știusem să răspund la întrebarea ce produs scoate petele de pe chimono. „Păi, dacă tu nu știi, doar nu-ți închipui c-o să-ți spun eu!” cum ar zice cea mai puternică fetiță din lume.

Până acum 2-3 ani, trebuia să confirm mereu că am întrebat mai întâi membrii masculini ai familiei înainte de a mă așeza la masă sau înainte de a mă servi cu ceva. Într-un moment de inspirație, am răspuns: „Ai dreptate, trăim într-o lume dominată de femei iar bărbații sunt oropsiți.” A fost ultima dată când am mai primit astfel de observații. Absurditatea afirmației mele a convins. 

În alt moment ascult supărarea unei mame pentru că băiatul ei vrea să doarmă în aceeași cameră cu viitoarea mămică și copilul lor, în loc să doarmă în altă cameră unde ar putea să se odihnească pentru că, nu-i așa, a doua zi va merge la serviciu. Sau ascult managerul unui departament de vânzări, de asemenea mamă de băiat, afirmând cât de exagerat este ca femeia să stea la soare, în timp ce tatăl are grijă de copil.

Astfel de lucruri și multe altele se întâmplă acum, nu în alte timpuri când femeile nu aveau încă drept de vot, aici, nu într-un alt colț de lume unde talibanii interzic fetelor să meargă la școală. Această carte, „Povești de seară pentru fete rebele”, este și pentru noi.

În timp ce citeam cartea și mult timp după ce am terminat-o, am trăit senzații variate: de la fascinație pâna la gol în stomac.  100 de povești nu sunt multe raportat la populația lumii. 100 de povești este însă un număr impresionant raportat la un singur cititor. 100 de femei care au creat valoare pentru ele și pentru cei din jurul lor în modul și în forma aleasă de ele. 100 de exemple de autenticitate. 100 de căi de perseverență. 

„Povești de seară pentru fete rebele”, scrisă de Elena Favilli și Francesca Cavallo, ilustrată de zeci de artiști plastici din întreaga lume, a apărut la Editura Litera, în traducerea Justiniei Bandol, în august 2017 – volumul I – respectiv aprilie 2018 – volumul II.

Considerentele apariției acestei cărți, modul cum a fost gândită, criteriile de selecție a femeilor care apar în ea, planurile de viitor pentru această serie – toate sunt explicate în interviul pe care Francesca Cavallo l-a acordat la Talks at Google.

O perspectivă din interior, din laboratorul de creație, mi se pare un punct de plecare potrivit pentru o observație asupra ceea ce reprezintă, cum a fost percepută și ce efecte a produs cartea „Povești de seară pentru fete rebele”.

Voi începe cu elementele de noutate ale cărții, astfel cum sunt sintetizate de autoare în interviu, elemente care, în ciuda temei nu tocmai noi abordate – „împuternicirea femeilor și aducerea în prim-plan a personalităților femine care au făcut istorie” – , ar explica succesul răsunător al acestei cărți acolo unde alte încercări nu au reușit.

Un prim factor, spune Francesca Cavallo, îl reprezintă faptul că este o carte de nonficțiune într-o literatură cu foarte puține cărți de acest gen, pentru targetul de vârstă 6+ani, pe această temă.

Apoi, alternarea trecutului cu prezentul: femei care au existat și care au făcut istorie și femei contemporane, bine ancorate în realitățile înconjurătoare descrise într-un mod care să stârnească imaginația și pasiunea copiilor pentru ceea ce se întâmplă în jurul lor. În acest context, evocarea trecutului capătă o putere de sugestie deosebită, inspirând cel puțin „jumătate de lume” să mediteze asupra unei întrebări care a preocupat mai întâi pe autoare: „ce am fi fost, cum ne-am fi simțit în propria piele dacă am fi citit despre, dacă am fi studiat sau cunoscut, în copilărie, femei care au făcut istorie?”. 

Pe de altă parte, ca replică la personajele imaginare feminine ce par să iasă mai degrabă din fantezia bărbaților, și pentru că realitatea însăși este fascinantă, iar valoarea pe care munca de zi cu zi o poate aduce în viața reală este unul dintre lucrurile care fac viața atât de frumoasă, „poveștile de seară pentru fete rebele” prezintă femei reale, concrete, a căror sclipire de magie este dată de dorința lor profundă de a avea un impact asupra lumii, de a avea și de a urma propriul set de valori.

În schimb, ceea ce nu și-au dorit autoarele a fost să scrie o carte despre „sfinte”. Este greu, afirmă Francesca Cavallo, ca o persoană să întrunească toate criteriile existente, de aceea s-a căutat să fie prezentate mai degrabă o gamă variată de femei care, indiferent de ce anume și-au dorit să fie și cum au realizat asta, au avut toate capacitatea de a accepta că nu vor fi plăcute. Pentru că unul dintre lucrurile cel mai des enunțate este acela că „o femeie trebuie să fie plăcută” și tocmai această idee reprezintă cea mai importantă piedică în dezvoltarea calităților de leader. A fi leader, spune autoarea, înseamnă a lua decizii dificile pe care altcineva nu ar putea să le ia în locul tău, iar aceste decizii pot sau nu să placă. Dacă nu poți accepta, suporta să nu fii plăcută atunci vei fi un leader prost.

În ceea ce privește criteriile de selecție a femeilor care au apărut în cele două volume ale seriei, Francesca Cavallo menționează: s-a dorit ca fiecare fată să se regăsească în carte, de aceea sunt prezentate femei din toată lumea, de vârste diferite care să arate că nu există o singură formă deziderabilă de a fi; s-a căutat îmbinarea prezentului – care să ajute oamenii să vadă și să aprecieze femeile extraordinare din jurul lor care sunt colegele, surorile, mamele, mentorii lor – cu trecutul – pentru că, nu-i așa, astfel de femei care au făcut istorie au existat dintotdeauna; de asemenea, sunt prezentate cariere variate astfel încât să se transmită ideea potrivit căreia fetele pot fi orice își doresc.

Confirmând că omiterea menționării băieților din titlul cărții ”Povești de seară pentru fete rebele” a fost una intenționată, Francesca Cavallo precizează: „Oare nu este educativ să fii interesat de ceva chiar și atunci când nu ești menționat în titlu? Acesta este mesajul nostru. Am fost întrebate dacă va urma o carte ”Povești de seară pentru băieți rebeli” și am spus nu, pentru că aceasta este cartea pentru băieți. Este foarte important să înveți că poți să nu fii protagonistul într-o situație și totuși să fii implicat și să susții. De la începutul istoriei, femeile au susținut povești în care nu erau protagoniste. Nu cerem luna de pe cer.”

La întrebarea „cum să determinăm băieții să citească această carte?”, Francesca Cavallo afirmă că, potrivit scrisorilor de la cititori, „Povești de seară pentru fete rebele” este citită deja de mulți băieți. Când sunt expuși la ele, băieții le îndrăgesc deoarece sunt povești bune. Preocuparea vine mai degrabă din modul de gândire al adulților, din teama acestora de a cumpăra băieților un lucru pe care scrie cu litere mari că este pentru fete. Iar răspunsul este unul pe care trebuie fiecare să-l găsească pentru el însuși/ ea însăși. Nu există o cale ușoară.

Autoarea explică, de asemenea, că poveștile sunt foarte importante în crearea identității. Când o persoană vorbește despre viața sa, spune o poveste – povestea vieții ei. Însă viața pare de multe ori un șir de evenimente întâmplătoare. Faptul că femeile au fost lipsite de posibilitatea de a cunoaște poveștile altor femei cu experiențe similare, a făcut ca propriei lor povești să-i lipsească mai multe părți. Aceste goluri au fost umplute, în schimb, de perspectiva bărbaților asupra poveștii lor, deși aceștia nu au nici cea mai vagă idee despre cum este să fii femeie. Relatarea acestor microbiografii împuternicește femeile să umple golurile cu propria lor perspectivă, să-și însușească ceea ce reprezintă povestea vieții lor și să aleagă viitorul pe care și-l doresc, afirmă Francesca Cavallo.

Întrebată dacă tema împuternicirii femeilor este singura pe care autoarele o vor aborda sau există și alte teme asupra cărora se vor opri, Francesca Cavallo răspunde că împuternicirea femeilor este un obiectiv destul de mare pentru o viață de om, acest subiect fiind la fel de important ca și problemele economice, sistemul de sănătate etc. „Noi reprezentăm jumătate din această lume. Dacă jumătate din această lume este ținută pe loc, aceasta este o problemă importantă pentru întreaga lume.

În încheiere, Francesca Cavallo declară: bineînțeles că scopul apariției acestei cărți este ca oamenii care vor citi la un moment dat cartea să spună „Ce e atât de rebel la aceste femei?”, însă acum nu suntem acolo. Acum pentru atât de multe femei din toată lumea a fi rebelă nu înseamnă ceva ce pot alege sau un piercing în limbă. Ele întâmpină atâtea așteptări și sunt înconjurate de atâtea invizibile și puternice obstacole încât pentru ele, a fi „fată rebelă” este o problemă de supraviețuire sau de a avea succes: este nevoie să fi rebelă pentru a părăsi o relație abuzivă; este nevoie să fi rebelă pentru a merge la școală.

Aceasta a fost una dintre autoare.

În continuare să vedem puțin cum a fost percepută de către media și blogurile românești „Povești de seară pentru fete rebele”.

„Cartea adună 100 de povești reale, dar reinterpretate în limbajul copiilor, cu ilustrații pe măsură. E vorba de viețile a 100 de femei din istoria lumii care au avut curajul să spună ”Nu” regulilor fără cap și să își ducă la îndeplinire visurile (…) în timp ce o citești, simți cum îți cresc aripile și știi că poți muta munții și că nimic nu te poate opri. Iar sentimentul este pur și simplu mi-nu-nat.” Andreea Marc, andreeamarc.ro .

„Povești de seară pentru fete rebele este o carte altfel. Încurajează fetițele dar și tinerele de astăzi să își materializeze dorințele și să devină tot ce vor ele.” Iuliana Enache, booknation.ro .

„Premisa cărții e că ar trebui să le oferim copiilor (fetelor) încă de mici modele și povești – atenție, nu neapărat de succes! – pentru a construi un caracter autentic, dincolo de basmele convenționale cu care ne-am obișnuit.” Anca Iordăchescu, ianca.net

Povești de seară pentru fete rebele scrise de Francesca Cavallo și Elena Favilli este mai mult decît o carte: este un act de mare curaj și de justiție pe care cele două autoare, culegătoare de microbiografii remarcabile, îl fac nenumăratelor femei care au făcut posibilă schimbarea, într-o varietate de domenii, spărgînd stereotipuri, deconstruind prejudecăți și luptînd cu obstacolele ridicate de toți cei care au încercat să le oprească doar pentru că erau/sînt femei. (…) Este o carte cu un poten­țial formator uriaș, una foarte necesară peste tot în lume, și cu atît mai bine-venită în culturi cum e și a noastră,  în continuare dominată de prejudecăți sexiste, de discriminare și inegalitate de gen.” Alina Purcaru, Observator Cultural

„Sunt povești scrise sub forma unor basme, chiar încep cu formula „A fost odată”, doar că prințesele sunt înlocuite de diverse femei, de la medici la cățărători pe munte, de la cicliști la astronauți, de la sportivi la pirați, de la femei prim-ministru la femei șef de stat, de la astrologi la scriitoare celebre. Nu ai cum să nu guști cu plăcere fiecare poveste în parte, nu ai cum să nu observi cu tristețe că balaurii din basme se transformă în anumite persoane din lumea reală” Oana Alexandra Nica, crampeiedesufletblog .

„Poveștile din carte sunt o mare sursă de inspirație pentru oricine, bărbat sau femeie, copil sau adult.” Diana Arieșan, thewoman.ro .

„Nu e doar o carte pentru fetiţe rebele, ci şi pentru băieţi, mai ales pentru cei cărora li se spune „nu mai plânge ca o fată”!” Adina Rosetti, adinarosetti.ro .

„Să nu vă aşteptaţi să găsiţi în carte doar exemple pozitive, femei pline de bunătate şi delicateţe. Nici gând! Cartea nu e neapărat despre modele demne de urmat, ci despre femei care s-au înverşunat să reuşească în viaţă în ciuda opreliştilor.(…)Printre toate aceste femei care, într-un fel sau altul, au schimbat lumea (la un nivel mai mic, sau mai mare), se află inclus şi un transsexual pe nume Coy Mathis. Deşi înţeleg oarecum de ce a fost selectată (a câştigat în instanţă dreptul de a folosi toaleta fetelor, deşi, din punct de vedere anatomic, era băiat), cred că includerea ei în acest volum va stârni nişte controverse de care cartea s-ar fi putut lipsi. Nu ştiu exact cum a fost primită această povestire în alte ţări, dar prevăd că la noi reacţiile nu vor fi la fel de prietenoase.” Laura Frunză, laurafrunza.com .

„Mi-aș fi dorit să fi auzit astfel de istorisiri în copilărie. Sunt convinsă că o astfel de viziune a feminității, prezentată la vârste fragede, poate să schimbe mentalitatea tinerelor fete și să le ajute să fie mai încrezătoare și mai sigure pe ele.” Mădălina, casutaoliviei.ro .

„Ți-ai dorit să-ți vezi fiica o prințesă, să-i insufli faptul că rozul, unicornii și steluțele sunt pentru o fată, dar te-ai gândit vreodată să-i citești despre femeile importante din istorie sau din zilele noastre? Te-ai gândit vreodată să-i povesteși fiicei tale despre Fadumo Dayie sau Aung San Suu Kyi sau Yaa Asantewaa sau chiar despre surorile Brontë?” Alexandra Haliga. 19 yo. pierdutiinliteratura .

În funcție de perspectiva cititorului asupra ei, cartea „Povești de seară pentru fete rebele” poate fi orice mai puțin ignorată sau indiferentă.

La o scară mai mare, efectele apariției acestei cărți merg de la implicarea directă a cititorilor în determinarea dacă este sau nu nevoie de astfel de cărți – vezi stabilirea de recorduri de donații pentru un proiect de carte respectiv pentru un proiect de orice fel – , influențarea strategiilor editoriale prin creșterea numărului de cărți pentru copii pe tema împuternicirii femeilor și aducerea în prim-plan a femeilor care au făcut istorie, creșterea expunerii copiilor la realități înconjurătoare prin organizarea de activități de dezvoltare personală sau de prezentare a subiectelor dificile în condiții de siguranță, repoziționarea față de clasificarea ”pentru băieți, pentru fete”, înfruntarea cenzurii în țări precum Turcia și Rusia, la însușirea dezbaterii pe tema dimensiunii morale a leadership-ului feminin în cazul Aung San Suu Kyi. 

Și pentru că vorbim despre efecte, de menționat că o apariție binevenită în literatura românească, pe aceeași temă, o reprezintă cartea „Nesupusele”, scrisă și ilustrată de un colectiv de autoare și graficiene din România (Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grünberg, Cristina Andone;  Sorina Vasilescu, Zelmira Szabó, Maria Surducan ….) al cărei prim volum a apărut la Editura Univers în 2018, iar cel de-al doilea volum este în curs de apariție.

„Nesupusele” (a se mai citi și „Nes(u)pusele”) este un proiect al De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, care propune o recuperare cultural-istorică a 100 de personalităţi feminine (individuale sau colective) românești despre care tânăra generaţie nu are ocazia să afle multe lucruri prin intermediul şcolii sau instituţiilor media.  nesupusele.ro

Alte interpretări:

  • https://www.youtube.com/watch?v=MrffchjCois Book Rhapsody ;
  • https://www.youtube.com/watch?v=fgqgNGifezg Blog în Tandem ;
  • https://www.youtube.com/watch?v=MABCLn_UlTg Channel 4 News ;
  • roatamare.com/2018/01/16/copiii-recomanda-povesti-de-seara-pentru-fete-rebele/

Ediții: + 6 ani

02 comments on “Băieții citesc această carte

  • ianca , Direct link to comment

    Mi-a placut mult paragraful de mai jos – nici nu m-am gandit la asta, ce perspectiva faina! 🙂 Și mulțumesc din nou de mentiune! 🙂
    ”Confirmând că omiterea menționării băieților din titlul cărții ”Povești de seară pentru fete rebele” a fost una intenționată, Francesca Cavallo precizează: ”Oare nu este educativ să fii interesat de ceva chiar și atunci când nu ești menționat în titlu? Acesta este mesajul nostru. Am fost întrebate dacă va urma o carte ”Povești de seară pentru băieți rebeli” și am spus nu, pentru că aceasta este cartea pentru băieți. Este foarte important să înveți că poți să nu fii protagonistul într-o situație și totuși să fii implicat și să susții. De la începutul istoriei, femeile au susținut povești în care nu erau protagoniste. Nu cerem luna de pe cer.”

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: