În fiecare toamnă, în Olanda, are loc Săptămâna Cărților pentru copii (Kinderboekenweek), un eveniment de anvergură națională la care participă aproape toate școlile, bibliotecile și librăriile.
Anul acesta, pe 12 octombrie, la Școala Românească din Amsterdam, într-o atmosferă care a împletit profesionalismul organizatorilor, interesul părinților și fascinația unor degete mici ocupate să răsfoiască cărți bune, a avut loc cea de-a doua ediție a Săptămânii Cărții, eveniment inițiat de Maria Dicieanu și susținut de Școala Românească din Amsterdam și Fundația ROMPRO.
După lansarea de anul trecut a cărții ”Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru” scrisă de Nina Cassian și ilustrată de Karda Zenkő, Editura Frontiera, București, 2018, ediția a doua a evenimentului a continuat povestea în paginile revistei ilustrate pentru copii ”Fabulafia” – un concept singular pe piața de carte din România – cu lansarea celui de-al 15-lea număr al publicației.
Cristina Durică, editor și coordonator al revistei, a vorbit despre ce înseamnă ”Fabulafia”: creații sensibile ale unor scriitori contemporani mai mari sau mai mici (a se citi copii), ilustrații realizate de artiști recunoscuți, români și internaționali, pagini dedicate științei și artei în egală măsură, prietenii de lungă durată cu personaje îndrăgite ale căror aventuri fascinante pot fi urmărite pe parcursul a mai multor numere, și nu în ultimul rând întrunirea criteriilor de calitate în toate cele 3 dimensiuni ale unei publicații – ilustrație, text și format.
Evenimentul a inclus, de asemenea, ateliere pentru copii de la 0 la 6+ ani, o dezbatere pe tema ”Lecturi de calitate pentru copii. Cum le selectăm?” cu Iulia Boc, fost administrator al grupului ”Cărți fără pereche”, și Cristina Durică, coordonată de Maria Dicieanu, precum și standuri de carte pentru copii și adulți.
Concluziile dezbaterii au vizat selecția cărților pentru copii pe baza unor criterii precum mesajul cărții, forma textului, capacitatea ilustrației de a fascina și de a completa povestea precum și eleganța publicației.
Am găsit cel din urmă concept deosebit de interesant atât prin simplitatea și expresivitatea sa cât mai ales datorită caracterului neuzual pe care îl are caracterizarea unei cărți ca fiind elegantă. Și are sens; cărțile pentru copii pot fi investiții de frumusețe, creativitate, informație și respect pe care noi părinții le facem în ei; nu există imbold mai bun în selecționarea acelor cărți care vor îmbogăți cel mai mult cultura și imaginația, care vor dezvolta și îmbina în cel mai fericit mod empatia cu spiritul critic al copiilor noștri. Pentru că ei, copii, știu cel mai bine cine este ”cel mai frumos” și ”cea mai puternică” din lume.
credit foto pentru prima imagine a articolului : Școala Românească din Amsterdam
[…] Maria Dicieanu este curator și coordonator al proiectului pe parte de cărți pentru copii. Mai multe despre cine este și ce face Maria puteți citi aici. […]
Suna foarte frumos,nume pompos,numecare obliga:” Scoala romaneasca” din Amsterdam.
Din pacate din fotografiile postate,nu se vad copii,doarcativa parinti interesati,probabil sa afle daca aceasta ” Scoala ronaneasca” este o adevarata scoala,sau de fapt un Kindergsrten comercial ” dedicat” copiilor de la 0 la 6 ani.
Mult succes in ceea ce v-ati propus sa faceti.