De ce nu-mi place mie Pippi Șosețica?

Amuzantă, plină de istorisiri creative, sentimentală, incomodă prin ușurința cu care chestionează în mod direct lumea adulților, curs de mindfulness, ghid de joacă, pledoarie pentru autenticitate și enumerarea poate continua.

Pippi Șosețica, scrisă de Astrid Lingren și ilustrată de Ingrid Vang Nyman, în traducerea Andreei Caleman la Editura Arthur, Colecția Funny Green, București, 2018.

O carte care poate fi citită ușor sau luată în serios. O carte care poate stârni râsete sau polemici. O carte bună.

Și atunci, ce nu-mi place mie la Pippi Șosețica? Pentru că ce îndrăgesc la ea este ușor de înțeles.

Pippi arată cam așa: „păr roșu ca morcovul, în două codițe împletite strâns, ce stăteau ridicate ca două bețe, un nas ca un cartofior, plin de pistrui, o gură până la urechi și dinți albi și frumoși (…) Picioarele lungi și subțirele erau încălțate cu ciorapi lungi, unul maro și unul negru, și cu o pereche de pantofi de vreo două ori mai lungi decât tălpile lui Pippi”.

Fetiței îi plac pistruii și părul ei roșu, îi place să-și miște degetele de la picioare în voie, fie în pantofii mari fie pe pernă când adoarme, ridică cai, crede în minuni și în ea însăși, sare în apărarea copiilor, animalelor chiar și a adulților, este un căutător-de-chestii și face turtă-dulce. Iar felul în care i se luminează fața tristă când își imaginează diverse lucruri….

credit foto Sveriges Television, Pippi Långstrump, 1969

Imaginația are un rol important atât în jocul copiilor, în amuzamentul lor, cât și în felul în care sunt interiorizate evenimente, întâmplări mai puțin fericite. Pippi își asigură mama-înger că totul va fi bine, este convinsă că tatăl ei, căpitan de navă dispărut pe mare, trăiește și nu oricum ci ca un rege al oamenilor cu pielea ca abanosul, se entuziasmează când, căutător-de-chestii, găsește „o cutie de tablă, veche și ruginită” etc.

Părinți lui Pippi au același rol pe care îl au toți părinții din cărțile pentru copii sau din basme: prin retragerea lor, ajută copilul să-și descopere și să-și dezvolte resursele interioare, să-și întărească rădăcinile și să-și deschidă aripile.

În lumea lui Astrid Lingren, banii sunt folosiți ca să îndeplinească mici dorințe, bucurii, copiii își manifestă calitățile înăscute, își folosesc propria judecată și îndeamnă la asta, sunt filozofi, autonomi.

Tot aici întâlnim motivul copilului care oferă adultului un cadou – Pippi care îi oferă învățătoarei un lănțișor, polițiștilor câte un fursec, hoților câte un galben. Copilul este util, important, puternic nu neajutorat, iar adultul se recunoaște vulnerabil. Se echilibrează astfel balanța, se recunosc competențele și capacitățile copilului.

Și, bineînțeles, trio-ul alcătuit de Pippi, Tommy și Annika. Pentru o fetiță care este descrisă ca făcând tot ce-i place și care ignoră norme de comportament în clasă, în vizită și mai peste tot, Pippi e întotdeauna atentă să fie respectate, îndeplinite regulile în ceea ce-i privește pe prietenii ei ”tare cuminți și ascultători”. Pippi nu-i bagă niciodată în bucluc iar aceștia, la rândul lor, nu se lasă atrași în acțiuni care le-ar crea probleme sau li se par nepotrivite.

Vorbind despre Pippi Șosețica, scriitoarea Astrid Lingren afirma: „Pippi închipuie un dor de-al meu din copilărie după o persoană care are putere dar nu abuzează de ea” (Eva-Maria Metcalf, 1995, Astrid Lingren, New York: Twayne Publishers).

Și totuși, ce nu mi-a plăcut mie la Pippi a fost tocmai ceea ce-mi părea a fi un abuz de putere. Când „cea mai puternică fetiță din lume” întreabă amenințător o altă fetiță dacă crede că minte, m-am revoltat. A fost nevoie să observ felul curajos, deschis și amabil în care Tommy și Annika reacționează în general la acțiunile lui Pippi și cum aceasta la rândul ei răspunde – sincer, admirativ – pentru a mai potoli această revoltă.

În mod straniu, tocmai lucrul care nu-mi place reprezintă cel mai puternic argument pentru ca povești precum Pippi Șosețica să fie scrise și citite de atâtea ori cât este nevoie pentru ca noi toți să conștientizăm toate finețurile abuzului de putere. Pentru că acesta nu apare numai în politică sau în fenomene precum bullyingul, nu-i așa?

Un alt aspect atrăgător este acela că povestea este structurată pe capitole ce pot fi citite ca povești de sine-stătătoare, fiind astfel ușor de parcurs în mai multe zile.

Recomand, pentru plăcerea proprie și a copilului, precum și pentru conturarea detaliilor personalității „celei mai puternice fetițe din lume”, citirea celorlalte două cărți din seria Pippi Șosețica: Pippi Șosețica se îmbarcă și Pippi Șosețica în Mările Sudului.

Alte interpretări:

• https://florinbicabooks.wordpress.com/2017/03/08/pippi-sosetica-de-astrid-lindgren/
• https://www.bookuria.info/pippi-sosetica-de-astrid-lindgren/
• https://www.bucurialecturii.ro/pippi-sosetica-astrid-lindgren/
• https://www.blogintandem.ro/ce-am-mai-citit-pippi-sosetica/
• https://www.youtube.com/watch?v=pCDMj-Um3IY – Iulia’s books

Adaptări:

• 1949, Pippi Longstocking, film, regizat de Per Gunvall;
• 1969, Pippi Longstocking, serial de televiziune, regizat de Olle Hellbom;
• 1984, Peppi Dlinnyychulok, film, regizat de Margarita Mikaelyan;
• 1988, The New Adventures of Pippi Longstocking, regizat de Ken Annakin;
• 1997, Pippi Longstocking, serial de televiziune animat, regizat de Paul Riley;
• 1997, Pippi Longstocking, film animat muzical, regizat de Michael Schaack și Clive A. Smith;